Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce a spus Manuel Valls despre romi nu e de competenṭa justiṭiei normale

valls.jpg

Manuel Valls, Premierul Frantei (Foto: Sipa)

Tribunalul corecṭional din Paris s-a declarat incompetent pentru a-l judeca pe Manuel Valls pentru niṣte declaraṭii făcute despre romi. In opinia tribunalului, premierul francez a făcut aceste declaraṭii « în exerciṭiul funcṭiunii sale » ṣi deci afacerea este de competenṭa Curṭii de justiṭie a Republicii.

Asociaṭia La voix de Roms - Vocea romilor - este cea care-l dăduse în judecată pe Manuel Valls acuzându-l pe premierul Franṭei de ură de rasă. In martie ṣi septembrie 2013, pe vremea când era ministru de interne, Valls declarase că « romii au vocaṭia de a rămâne în România sau de a se întoarce acolo ». In aceleaṣi declaraṭii controversate, oficialul francez estimase că « romii au moduri de viaṭă extrem de diferite de ale noastre ». Două-trei fraze ale ministrului de interne de atunci care provocaseră polemici aprinse ṣi deci procesul intentat de La Voix des Roms. In decizia de vineri, tribunalul estimează că Manuel Valls « nu a emis o opinie ca om politic într-o dezbatere de interes general ci a fost invitat de jurnaliṣti să se exprime în calitatea sa de ministru de interne apropos de un subiect legat direct de prerogativele statului ». Cu alte cuvinte, tribunalul estimează cà lucrurile care i se reproṣează lui Valls « au fost făcute în exerciṭiul funcṭiunilor sale » ṣi deci ele ṭin de Curtea de Justiṭie a Republicii, singura instanṭă competentă să judece astfel de fapte. La Voix de Roms, în citaṭia trimisă lui Manuel Valls, susṭinea exact contrariul, reamintind în paralel că « Curtea de Justiṭie a Republicii respinge toate plângerile cetăṭenilor ». Comentând decizia actuală a tribunalului corecṭioal din Paris, avocatul asociaṭiei de apărare a drepturilor romilor se teme că « astfel se va dezvolta o cultură a impunităṭii printre delincvenṭii ministeriali ».