Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Lituania adoptǎ moneda unicǎ euro

vilnius-nouveau-visage_432.jpg

imagine din Vilnius, credit foto: rfi.fr

Clubul euro are un nou membru: Lituania. Incepînd cu întîi ianuarie 2015 lituanienii adoptǎ moneda unicǎ europeanǎ euro, într-un context însǎ destul de tensionat. Pe lîngǎ spectrul mǎririi preţurilor, lituanienii se tem de noile ambiţii expansioniste ale Kremlinului. Ei considerǎ însǎ cǎ adoptarea monedei unice va însemna o strîngere a relaţiilor cu Occidentul.

Lituania devine cea de-a 19-a ţarǎ care se alǎturǎ zonei euro, dar numai 53 la sutǎ dintre lituanieni, dintr-o populaţie de 3 milioane de locuitori, se declarǎ încîntaţi de acest lucru. Moneda naţionalǎ, litas, devine deci o piesǎ de muzeu, deşi nu chiar imediat pentru cǎ operaţiunea presupune o perioadǎ de tranziţie. Lituania spera sǎ intre în zona euro încǎ din 2007, dar la ora aceea nu a reuşit sǎ respecte chiar toate criteriile cerute, iar ulterior a fost afectatǎ de criza economicǎ. Intre timp, însǎ, autoritǎţile de la Vilnius au adoptat o politicǎ de austeritate drasticǎ, iar razultatele, în ciuda dificultǎţilor şi a nemulţumirilor populare, sunt vizibile. In prezent ţara afişeazǎ un ritm de creştere economicǎ de invidiat, de 3 la sutǎ.

De notat cǎ Estonia şi Letonia, celelalte douǎ ţǎri baltice, au adoptat moneda unicǎ în 2011 şi respectiv în 2014.

Cum s-a întîmplat şi în alte ţǎri, trecerea la noua moneda va fi marcatǎ pe 31 decembrie prin diverse festivitǎţi organizate în marile oraşe. In baruri va fi distribuit gratuit un cocktail, fǎrǎ alcool, botezat "euro", vor fi organizate diverse spectacole de sunet şi luminǎ, cu proiecţii legate de Europa şi de euro.

Ca sǎ poatǎ intra în cartea recordurilor, Guinness Book, lituanienii au mai construit o piramidǎ formatǎ dintr-un milion de monezi, o manierǎ mai specialǎ de a spune adio monedei naţionale litas.

De partea sa, guvernul, sǎrbǎtorind şi el el evenimentul, îşi exprimǎ speranţa cǎ Lituania va beneficia în viitor de mai mulţi investitori strǎini şi de credite mai mici.