Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvă – La chronique bilingue (55)

000_arp1752799_0.jpg

Albert Camus
Image source: 
Credit foto: rfi.fr

Une chronique care nici nu există .Oare cei ce ne vor binele şi vegheazǎ la sǎnǎtatea şi demnitatea noastrǎ (uneori cu orice preţ) chiar sunt purtǎtorii unei viziuni umaniste universale? Sau capitalismul şi societatea de consum creazǎ noi coduri comportamentale dintr-un fel de inerţie nu tocmai inocentǎ? Iatǎ întrebǎri, subtile, de altfel, pe care şi le pune scriitorul Virgil Tǎnase în noua sa cronicǎ bilingvǎ.

C’est une question d’actualité – dar când n-a fost ea de actualitate, de vo zece, cinsprezece ani încoace ?! mai precis de când măria sa Statul appuyé et excité par une foultitude d’associations, se preocupă atât de-ndeaproape de sănătatea şi de fericirea fiecăruia dintre noi încât, pour peu, on se croirait dans un de ces pays care nu mai sunt « de est » sans pour autant être tout à fait à l’ouest. Sur ce front du bonheur obligé, la France est en première ligne et elle mérite l’hommage de cette chronique.

Bref, puisque dans tous les cas de figure l’homme reste « le capital le plus précieux » o societate capitalistă avansată are datoria de a-l păzi de tot ce-l poate strica diminuându-i rentabilitatea. Pour la santé de tous et surtout de l’intéressé dont la cigarette risque d’abîmer les poumons si utiles pour redresser notre croissance en berne, Statul, sfătuit de comisiile înţelepte de la Bruxelles, a crescut gigantic preţul ţigărilor socotind probabil că numai cei care plătesc impozitul sur les grandes fortunes au dreptul la o moarte indecentă prin abuz de tabac. Mai nou, dacă judec după înverşunarea celor care au cerut şi-au obţinut interzicerea în parte a ţigărilor electronice, je me rends compte que ce que l’on veut supprimer ce n’est pas tant mahorca que ce moment de plaisir privé pe care şi-l oferă cetăţeanul în loc să-l consacre muncii şi sporirii bogăţiei noastre globale – care nu îmbogăţeşte însă fumătorul de rând. În curând, pentru binele nostru, ni se vor lega degetele făptaşe într-o cârpă muiată-n zeamă de lămâie, cum făceau mamele noastre ca să ne-mpiedice de-a ni le mai suge. Des campagnes violentes – d’une efficacité douteuse, comme celle concernant la vitesse sur la route qui s’est soldée avec une augmentation du nombre d’accidents, la peur du gendarme obligeant les automobilistes à regarder plus souvent le compteur de vitesse que devant eux ! Des campagnes violentes de prévention de tout danger potentiel, accompagnées de mesures coercitives fortes font de l’autrefois douce France le champion du principe de précaution. Deşi nu l-au citit pe Creangă şi n-au habar de povestea drobului de sare, mulţi încep să conteste această politică paternalistă în numele bunului simţ, un argument care, din păcate, nu are trecere pe lângă cei care cunosc legile economice dar n-au aflat că viaţa, şi chiar şi societăţile, merg altfel decât scrie-n manual.

Dar pentru că francezului, cât ar fi el de înglodat în capital, nu-i lipseşte un filon voltairian, iată că primesc din partea unui prieten o serie de imagini comentate, adunate sub un titlu care nu poate lăsa indiferent : „Dacă ai peste 45 de ani eşti mort”. C’est mon cas, alors je m’empresse de feuilleter le recueil.

Păi cum să mai fii în viaţă dacă, pe când eram noi mici, pătuţurile noastre erau date cu o vopsea care conţinea plumb, peintures aujourd’hui interdites en raison de leur nocivité. Il n’y avait pas de cache-prise en sorte qu’on a pris parfois des décharges électriques qui auraient dû nous tuer. Şi nu se inventaseră încă dopurile securizate pentru flacoanele de medicamente şi de produse casnice nocive pe care azi nici oamenii mari nu mai reuşesc să le deschidă decât dacă au făcut studii superioare. Comment avons-nous survécu en si grand nombre, au point de faire exploser les systèmes de retraite, puisque nos parents ne nous attachaient pas dans la voiture, eux-mêmes sans ceinture et sans airbags ! Beam apă de la cişmea şi mâncam fructe nespălate. Ne treceam de la unul la altul sticla fără să ne transmitem boli înspăimântătoare. Cădeam din pomi şi mâncam, după ce le scuturam un pic, feliile de salam adunate de pe jos. Enfin, à l’école une mauvaise note ne nous traumatisait pas au point de voir nos professeurs sanctionnés si de fortune ils mettaient en danger notre santé psychique en nous faisant redoubler. Învăţătorului nostru i se-ntâmpla chiar să ne tragă de urechi şi să ne dea una la fund – ceea ce e astăzi caz de tribunal et, tiens ! autre question d’actualité : le Conseil de l’Europe vient d’admonester la France parce qu’elle n’a pas introduit dans sa législation un article interdisant la fessée.

Ajuns aici, nu pot să nu amintesc că Albert Camus povestea cum învăţătorul său îl punea cu capu-ntre genunchii lui şi-l bătea la fund. Copilul Camus nu pare a fi fost handicapat psihic pe viaţă de această umilinţă care i-ar face să leşine, azi, pe distinşii membri ai Consiliului Europei. Mai mult decât atât, atunci când a primit premiul Nobel, Albert Camus a dedicat discursul său acestui învăţător călău, Louis Germain, căruia îi scria cu recunoştinţă : « Quand j’ai appris la nouvelle, ma première pensée, après ma mère, a été pour vous ».

Cum sunt trecut bine de 45 de ani şi cum am fost victima tuturor acestor neglijenţe sociale, de la peinture au plomb aux sanctions scolaires corporelles en passant par la tranche de salami ramassée dans la poussière, trebuie că sunt demult mort şi îngropat. Du point de vue du Conseil de l’Europe această cronică nu poate exista, je vous prie donc d’en prendre bonne note, ca să n-avem vorbe.

 

Virgil Tanase, Cronica bilingva 55