Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cuba: cocktail de comunism, capitalism şi nostalgie colonială pe fond de eşec al utopiei

488586965_0.jpg

Arhitectura coloniala la Havana
Image source: 
Credit foto: rfi.fr

Starea de subdezvoltare în care a rǎmas Cuba de la revoluţia castristǎ pînǎ în zilele noastre reprezintǎ acum, în mod paradoxal, un atuu turistic. Mulţi turişti occidentali se duc de fapt la Havana şi în alte oraşe ale Cubei nu doar pentru mare, soare, samba şi alte ingrediente care ţin de plǎcerile vacanţei, ci şi pentru a descoperi un fel de gigantic muzeu viu şi contradictoriu al comunismului şi al dictaturii.

Mai toţi turiştii care se duc la Havana spun acest lucru: cîteva zile petrecute în capitala Cubei reprezintǎ o cǎlǎtorie în timp, mai precis în anii 50. Havana este un fel de cocktail în care se amestecǎ elemente de arhitecturǎ colonialǎ cu vestigii ale comunismului şi cu tentaţia capitalismului. Cuba este de fapt o ţarǎ-muzeu iar exponatul principal ar putea fi numit eşecul utopiei comuniste în versiunea socialismului tropical. Unii turişti occidentali nu ezitǎ sǎ recunoascǎ, dupǎ ce se întorc din Cuba, cǎ s-au simţit ca nişte voyeuri, adicǎ s-au complǎcut sǎ priveascǎ spectacolul mizeriei cotidiene în timp ce profitau de hotelurile de lux, de plajele special amenajate pentru strǎini şi de limuzinele rezervate tot lor.

 

Cuba este o ţarǎ a multor contradicţii, vizibile şi invizibile. Sǎrǎcia nu exclude o anumitǎ mîndrie a cubanezilor, ba chiar convingerea unora cǎ Fidel Castro a avut intenţii bune dar cǎ a fost sabotat de capitalismul mondial. Mulţi cubanezi sunt disperaţi dar capacitatea lor de a "se descurca" rǎmîne impresionantǎ. Fatalismul lor este compensat de o imensǎ poftǎ de viaţǎ. Turistul occidental rǎmîne uluit cînd vede în ce stare de delabrare se aflǎ patrimoniul arhitectural al ţǎrii, dar mai constatǎ cǎ serviciile publice sunt ieftine (transporturile, spectacolele, electricitatea, chiriile), iar unele chiar total gratuite (precum îngrijirile medicale şi educaţia).

Ceea ce ar fi trebui sǎ devinǎ un El Dorado socialist a devenit un El Dorado pentru turişti. Cum dolarul rǎmîne rege pe insulǎ, şi turiştii beneficiazǎ de un tratament regal. In jur de trei milioane de strǎini viziteazǎ Cuba în fiecare an, pe primul loc fiind canadienii. Francezii se duc şi ei în numǎr destul de mare, cam o sutǎ de mii pe an, iar 696 de francezi sunt chiar instalaţi în Cuba.

Cuba lui Fidel Castro a avut de altfel relaţii oarecum privilegiate cu Franţa. Dictatorul a interzis orice instalare de institute culturale strǎine în ţara sa, cu excepţia a douǎ Alianţe franceze, una la Havana şi alta la Santiago de Cuba, unde cîteva mii de tineri învaţǎ limba lui Molière.

Releţiile privilegiate despre care aminteam au fost însǎ mai degrabǎ cu stînga francezǎ. Cotidianul Le Monde a publicat, week-endul trecut, un întreg dosar pe aceastǎ temǎ cu urmǎtoarea constatare: "Intelectualii, artiştii şi scriitorii de stînga s-au dus în numǎr mare în pelerinaj la Havana, sincer şi în mod intim convinşi cǎ revoluţia cubanezǎ ar putea reuşi, debarasatǎ de derivele staliniene".

"Cuba este o ţarǎ socialistǎ, marxist-leninistǎ iar scopul ei final este comunismul", ţinea sǎ reaminteascǎ Fidel Castro în multe dintre discursurile sale.

Lista de scriitori, artişti şi intelectuali francezi care s-au dus sǎ verifice la faţa locului gradul de reuşitǎ al utopiei comuniste în versiune castristǎ este extrem de lungǎ. Scriitorii Jean-Paul Sartre şi Simone de Beauvoir, actorul Gérard Philipe, filozoful Régis Debray…

Inainte de a devenit preşedinte, socialistul François Mitterrand a efectuat, mai precis în 1974, o vizitǎ în Cuba, împreunǎ cu soţia sa Danielle Mitterrand care era şi mai la stînga decît el, şi în mod evident mai fascinatǎ de personalitatea lui Fidel Castro. Fostul ministru al culturii de pe vremea lui Mitterrand, Jack Lang, a fǎcut şi el deseori naveta între Paris şi Havana, încercînd uneori sǎ mai obţinǎ şi eliberarea unor cubanezi dizidenţi.

Franţa l-a primit la rîndul ei pe teritoriul sǎu pe Fidel Castro, dar cu prudenţǎ. In 1995 Fidel Castro a participat de fapt la o manifestare organizatǎ de UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Stiinţǎ şi Culturǎ).

Fascinaţia stîngii franceze pentru cel numit "Lider Maximo" a fost deci realǎ şi intensǎ, ca şi deziluzia care s-a instalat ulterior.

Cuba este în mod evident astǎzi în faţa unui noi pagini de istorie din care utopia dispare total şi care va fi dominatǎ probabil de prozaica goanǎ dupǎ "business". Va redeveni Cuba peste cîteva decenii, pe fond de liberalizare, ceea ce a fost înainte de anii 60, adicǎ un imens cazinou pentru cele douǎ Americi şi pentru Occident în general?  Ironia sorţii, unii comentatori considerǎ cǎ a început deja competiţia internaţionalǎ pentru transformarea Cubei într-un fel de Las Vegas insular...