Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (54)

pd3430129.jpg

Cioran, Ionescu, Eliade

Autorii români care au scris în francezǎ, şi în general cei care au avut posibilitatea de a realiza traduceri din francezǎ în românǎ şi invers, fac uneori descoperiri extrem de interesante. De exemplu cǎ limba francezǎ impune o mai mare claritate de gîndire în timp ce limba românǎ este mai "vulcanicǎ", mai predispusǎ la divagaţii. Pentru a juca pe coarda ambiguitǎţii,  în francezǎ (din motive stilistice), scriitorul bilingv se vede pus în faţa altor subtilitǎţi decît în cazul limbii române.  Scriitorul Virgil Tǎnase, autor român dar şi francofon, a acumulat o vastǎ experienţǎ lucrînd de peste trei decenii pe cele douǎ şantiere lingvistice care uneori formeazǎ unul singur. 

Faptul de-a locui în cele două limbi ale acestor cronici îmi dă mare bătaie de cap când uneori, ca acum, je me retrouve à faire le pont entre les deux şi constat că ele poartă nu un mesaj care trebuie transmis, ou pas seulement, ci şi spiritul unei culturi, al unui anume fel de-a gândi.

Vous supposez peut-être que ce sont des chichis d’auteur care-şi dă importanţă exagerând dificultatea muncii pe care-o face. Non, pas du tout, şi-aşi vrea să vă văd în locul meu cu textul de tradus în dreapta şi cu condeiul – vorba vine – deasupra paginii încă albe. Un text care nu e literar sau, mai precis, care nu e întru totul literar şi tocmai de aceea pune mai limpede o problemă pe care literatura are meşteşugul de-a o ascunde.

Drôle de cas de conscience lorsque le traducteur, eu, doit affronter une langue qui s’accommode bien de l’imprécision des auteurs – à la fois, il me semble, par disponibilité grammaticale et par tradition. O limbă care îngăduie autorilor de texte de idei să se dea-n bărci când scriu, lăsând în grija cititorului să descâlcească sensul. Sil fait preuve de diligence, le lecteur finit par retrouver l’idée, după ce-a spălat fraza în şapte ape ca aurarul care strânge hapul de pe vălău. Et ne croyez pas qu’il s’agit de quelques exceptions dans la longue série d’essaystes et de critiques littéraires roumains, ne croyez pas qu’il s’agit d’un phénomène d’époque, même si l’écriture des jeunes chercheurs d’aujourd’hui me paraît encore plus relâchée qu’autrefois.

Să nu credeţi că este vorba de fenomene marginale. Având în faţa ochilor textele tânărului Cioran care scrie cu bidineaua, fug şi iau la întâmplare „Oceanografia” lui Mircea Eliade. Aceeaşi bolmojeală nu a ideilor – care se discută – ci a stilului grăbit, nărăvaş contând nu numai pe inteligenţa cititorului dar şi pe asiduitatea binevoitoare a acestuia. Je remarque le même type d’écriture chez un maître qui a dominé avec ses textes théoriques la fin du XIXe siècle, Titu Maiorescu. Je profite de la proximité du livre sur le rayon pour feuilleter sa traduction des « Aphorismes » de Schopenhauer. Tanda pe Manda. Un de ses plus dignes successeurs, Eugen Lovinescu, are o scriitură mai limpede, cam şcolărească chiar, dar pare o excepţie. Printre contemporanii săi, de la Nae Ionescu la generaţia « trăiriştilor » din care fac parte citaţii Emil Cioran şi Mircea Eliade, ce voluptate în a da frâu liber limbii care-şi duce călăreţul în direcţia voită dar zburdând pe de lături, stârnind praf şi răscolind ciulinii.

Une atitude que je retrouve, navré, aujourd’hui chez les jeunes roumains enivrés encore de la bouffée d’air pur qu’ils ont ingurgitée lorsqu’il leur fut permis de quitter la langue de bois de l’ancien régime. Treaba lor şi n-am să mă pun eu acum împotriva unei tendinţe care, favorizată de îngăduinţa limbii, vine de departe şi noii veniţi o deprind de la dascălii lor universitari.

Problema mea e alta şi cât se poate de concretă. Un cas de conscience, comme on dit.

Pour traduire mon texte j’accomplis, volens nolens, le travail d’épuration qui me permet, en bout de course, d’avoir une idée précise de ce que mon auteur roumain dit de manière sinon confuse du moins négligée. Acum ce fac ? Spun lucrurile limpede cum se cuvine într-o limbă unde « ce qui se conçoit bien s’énonce clairement » ? sau reîncâlcesc spusa pour conserver le cachet ? Altfel spus, din fidelitate faţă de original, dau textului francez o ambiguitate rebarbativă care-l marginalizează într-un spaţiu cultural atât de abundent încât, răsfăţat, cititorul refuză automat un text de idei dacă el nu este de-o transparenţă lucie, ca să spun aşa ? Ou bien puisque le travail d’émondage est fait, je restitue en bon français ce qui est sans doute du bon roumain mais dont la nouvelle figure, en langue étrangère, ne ressemble pas à celle d’origine ?

Întrebarea e retorică, fireşte, numai c-aşi vrea să vă văd în locul meu – d’autant plus qu’à mon humble sentiment la difficulté des textes d’idées roumains à pénétrer dans l’espace européen tant convoité se doit en bonne partie stilului de baltă.

Mă mângâi cu ideea că, până la urmă, o traducere bună ce n’est pas une traduction mais un pastiche.

 

 

 

Virgul Tanase, cronica bilingva 54