Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dileme legate de predarea istoriei în Franţa

rnetree_0.jpg

Image source: 
credit foto: rfi.fr

Noua programǎ şcolarǎ din Franţa, care a suscitat  puternice polemici, a fost criticatǎ la început de sindicatele cadrelor didactice, apoi de oamenii politici (în special de cei de dreapta), apoi de numeroşi filozofi şi intelectuali. Acum se exprimǎ şi istoricii, cu numeroase reproşuri de care ministra învǎţǎmîntului promite sǎ ţinǎ cont.

Greu de spus dacǎ sugestiile ministerului au fost prost formulate sau prost înţelese. Dar mulţi istorici francezi au dedus cǎ în viitor copiii din şcoala generalǎ vor avea, în Franţa, un curs obligatoriu despre islam în timp ce capitolele legate de creştinism urmau sǎ rǎmînǎ opţionale. Unii intelectuali francezi, precum Alain Finkielkraut, au considerat aceastǎ manierǎ de a preda istoria drept "un scandal". Sigur, rǎmîne binevenitǎ ideea de a prezenta în contextul parcursului şcolar  o imagine "pozitivǎ" a islamului într-un moment cînd fenomenul islamofobiei este evident. Trebuie însǎ sacrificate istoria creştinismului şi istoria Franţei? Acesta a fost strigǎtul de alarmǎ al istoricilor, care mai constatǎ cǎ multe capitole de istorie rǎmîn "opţionale".

Marea dezbatere se duce însǎ în jurul unui principiu: ce fel de istorie ar trebui sǎ le fie rpedatǎ copiilor? Una axatǎ pe istoria victimelor şi a injustiţiilor sau una din care copilul sǎ-şi extragǎ bazele mîndriei de a fi francez? Problemǎ subtilǎ, complexǎ, cu aspecte etice şi formatoare, pe care şi-o pun acum unii şi în România, mai ales în urma cǎrţilor publicate de Lucian Boia.

In Franţa a existat la un moment dat tentaţia de structurare a manualelor de istorie mai degrabǎ tematic decît cronologic. In noua programǎ s-a revenit însǎ la cronologie. Argumentul este simplu: înainte de a judeca cutare sau cutare eveniment istoric copilul trebuie sǎ aibǎ nişte repere clare. O altǎ întrebare care s-a pus este: trebuie pus accentul pe istoria Franţei sau pe istoria lumii? Si aici exstǎ douǎ curente, iar Ministerul educaţiei încearcǎ sǎ facǎ o sintezǎ.

Intr-un interviu acordat cotidianului le Monde, Michel Lussault, preşedintele Consiliului superior al programelor şcolare, considerǎ cǎ istoria nu trebuie prezentatǎ ca un "roman naţional". Predarea istoriei,  spune el, trebuie sǎ fie un "instrument al luciditǎţii". Si tot el adaugǎ urmǎtoarea reflecţie: "Ori, luciditatea nu înseamnǎ sǎ-ţi faci neîncetat autocritica, sǎ te pocǎieşti şi sǎ-ţi recunoşti continuu culpabilitatea. Este vorba doar de a recunoaşte pluralitatea istoricǎ a Franţei". Greu de spus dacǎ prin declaraţiile sale Michel Lussault calmeazǎ polemicile sau le alimenteazǎ şi mai mult.

In Franţa existǎ o Asociaţie a profesorilor de istorie-geografie care numǎrǎ în jur de 7000 de aderenţi. Asociaţia a cerut sǎ discute cu ministra educaţiei, Najat Vallaud-Belkacem. De altfel ea a lansat o consultare eşalonatǎ pe o lunǎ cu întregul corp profesoral în jurul acestei noi programme şcolare care ar urma sǎ intre în vigoare în toamna anului viitor.

In ce priveşte Consiliul Superior al programelor şcolare, el a fost creat în 2013 şi este compus din zece personalitǎţi: universitari, cercetǎtori, specialişti ai sistemului educativ precum şi cîţiva parlamentari. Acest organism îşi dǎ avizul în privinţa programelor şcolare şi pledeazǎ pentru o anumitǎ "libertate pedagogicǎ" acordatǎ profesorilor. Aceastǎ libertate se exprimǎ tocmai prin numeroasele capitole opţionale din programa şcolarǎ, care rǎmîn deci la latitudinea cadrelor didactice. Spre binele copilului, oare? Iatǎ o altǎ întrebare cu multe necunoscute. In materie de educaţie este în orice caz imposibil de ajuns la unanimitate de vederi. In Franţa chiar şi consensul pare dificil de atins.