Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Complicii islamismului în lumea democraţiei

uoif_0.jpg

Dezbaterea în jurul voalului islamic revine deseori în actualitate în Franta
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Revista "Marianne" publică în ultimul său număr (din săptămîna 22-28 mai) un dosar extrem de bine documentat despre "complicii" islamismului în sînul Republicii franceze şi al sferei politice şi mediatice. Concluziile echipei care a realizat ancheta ar trebui să constituie un serios semnal de alarmă întrucît islamul radical proliferează în Franţa din cauza unor inerţii ale democraţiei, dar şi din cauza "idioţilor utili".

Revista Marianne se remarcă deseori prin tonul ei nu atît provocator cît în ruptură cu "corectitudinea politică" afişată de alte publicaţii. Şi în cazul acestui dosar libertatea de analiză de care dă dovadă echipa de anchetatori se situează cu cîteva grade peste alte tentative similare, şi ele au fost numeroase de la atentatele din ianuarie anul acesta de la Paris comise împotriva revistei umoristice Charlie Hebdo şi împotriva unui magazin evreiesc.

Principalii complici ai integrismului şi ai islamului radical sunt deci desemnaţi fără menajamente: curentele islamo-stîngiste, oamenii politici care au nevoie de comunitatea musulmană pentru a fi aleşi, diplomaţia occidentală care menajează continuu monarhiile petroliere din zona Golfului (deşi acetea finanţează islamul radical), toţi cei cărora le este frică să denunţe derivele islamiste în Franţa, o parte a clasei politică ruptă de realitate şi devenită deci "oarbă" la ceea ce se întîmplă în "suburbiile islamului" de pe teritoriul Hexagonului şi chiar responsabilii politici care au funcţii înalte în stat dar se dovedesc de fapt ignoranţi cînd vine vorba de islam sau de laicitate.

Specialiştii revistei Marianne analizează, cu exemple şi citate, fiecare din aceste categorii de complici. Unii dintre ei au intenţii bune dar sunt de fapt depăşiţi de evenimente, alţii sunt înfeudaţi unei ideologii arhaice şi se lasă manipulaţi de islamul radical. In această ultimă categorie intră "islamo-stîngiştii".

Există încă în Franţa numeroase grupuri stîngiste care au crezut sincer în rolul revoluţionar al clasei muncitoare. Cum între timp clasa muncitoare s-a destrămat ca masă compactă de revoluţionari, aceşti "stîngişti" sunt în căutare de alţi oprimaţi cărora să le confere un rol istoric. Iar acum l-au conferit  imigranţilor şi comunităţii musulmane, considerate, în spiritul vechii retorici marxiste şi revoluţionate, drept victime ale colonialismului şi ale capitalismului. Stîngiştii au recurs de fapt la subtituirea vechiului proletariat cu masa populaţiei provenind din imigraţie, marea ei majoritate fiind de religie musulmană. Iată-i deci pe aceşti islamo-stîngişti apărîndu-i fără rezerve chiar şi pe predicatorii cei mai înverşunaţi care îndeamnă la războiul sfînt în moscheele din Franţa. In dogmatismul lor, islamo-stîngiştii consideră că statul este cel care persecută şi că voalul islamic sau toate celelalte ingrediente ale comunitarismului musulman sunt forme de "rezistenţă" ale oprimaţilor.

În prelungirea acestui tip de "complicitate" se află şi "idioţii utili", scrie revista Marianne. Remintesc în context că Lenin îi desemna cu acest apelativ pe mulţi dintre intelectualii de stînga occidentali care nu înţelegeau nimic din revoluţia bolşevică dat o sprijineau fără spirit critic.

Şi acum, arată echipa de la Marianne, islamul radical beneficiază în Franţa de sprijinul unor intelectuali care revin la aceleaşi şi aceelaşi argumente: arabii au fost umiliţi de occidentali în decursul istoriei, colonizarea a fost o pagină de barbarie, deci ori de cîte ori fanaticii islamişti ucid sau comit atentate vina este de fapt tot a Occidentului, "barbarul" este tot omul occidental.

Clientelismul electoral al multor oameni politici francezi este şi el denunţat cu vehemenţă de către revista Marianne. Fenomenul are ramificaţii în toată Franţa de fapt, unde numeroşi primari au cedat în faţa asociaţiilor musulmane pentru a le obţine votul. Dacă Republica pierde teren în materie de laicitate, în ce priveşte egalitatea dintre femei şi bărbaţi, în ce priveşte disciplina în şcoli, precum şi în alte privinţe, în mare măsură faptul se datoreză acestui "pact electoral" pe care în special stînga l-a făcut cu comunităţile de origine musulmană.

Frica, este un alt element care începe să se facă simţit în Franţa. Mulţi artişti încep să se auto-cenzureze ca să nu fie vizaţi de islamişti, mulţi directori de teatre sau de edituri au devenit prudenţi, mulţi producători de filme sunt atenţi să nu stîrnească furia islamiştilor radicali… "Cînd cultura se teme, incultura cîştigă teren", spune, referindu-se la acest aspect, jurnalista şi eseista Caroline Fourest, care rămîne un exemplu de curaj pentru că tocmai a publicat o carte intitulată "Elogiul blasfemului".