Alegerile din Spania şi Polonia: un mesaj clar cǎ în Europa sunt necesare mari schimbǎri

Ar trebui ca responsabilii politici de la Bruxelles sǎ fie total surzi şi total orbi ca sǎ nu înţeleagǎ faptul cǎ douǎ mari naţiuni europene dau, prin angajementul lor electoral, un vot de blam unui anumit mod de a face politicǎ astǎzi în Europa, şi mai ales unui model îngheţat de democraţie. Doamna Federica Mogherini, responsabila europeanǎ cu politica externǎ, parcǎ mai rapidǎ decît alţi lideri de la Bruxelles, a reacţionat spunînd urmǎtoarele: "Ceea ce ne spun rezultatele alegerilor prezidenţiale din Polonia şi ale municipalelor din Spania, deşi în douǎ maniere diferite, este cǎ a devenit necesar sǎ modificǎm visul nostru european dacǎ vrem sǎ-l salvǎm".

Iatǎ şi o altǎ reacţie care vine din partea premierului italian Matteo Renzi: "Vîntul din Grecia, vîntul din Spania şi vîntul din Polonia, nu suflǎ în aceeaşi direcţie, dar toate aceste vînturi ne spun cǎ Europa trebuie sǎ se schimbe".

Nu este greu de observat cǎ dupǎ victoria la legislative, în ianuarie anul acesta, a stîngii radicale din Grecia, spaniolii, votînd pentru un partid al "indignaţilor" care este extrem de proaspǎt în peisajul politic european, resping şi ei atît politica de austeritate impusǎ de Bruxelles cît şi flagelul corupţiei care cangreneazǎ viaţa politicǎ.

In Polonia, oarecum la fel ca şi în România cu puţinǎ vreme în urmǎ, un candidat la preşedinţie pe care toate sondajele îl dǎdeau înfrînt a cîştigat, spre surpriza tuturor, scrutinul prezidenţial. Marii specialişti în strategie politicǎ au acum un subiect extrem de interesant de analizat: cum este posibil ca un candidat la prezidenţiale, bine înşurubat în peisajul politic, sǎ fie creditat, cu cîteva sǎptǎmîni înainte de proba urnelor, cu 60 la sutǎ din intenţiile de vot, dar sǎ piardǎ pînǎ la urmǎ alegerile în faţa unui contracandidat foarte puţin cunoscut?

Care sǎ recunoascǎ el însuşi ulterior, este vorba bineînţeles de noul preşedinte conservator al Poloniei, Andrzej Duda, cǎ este surprins de victoria sa?

Sau, tot aşa, cum este posibil ca o femeie de 41 de ani, fǎrǎ experienţǎ politicǎ şi fǎrǎ sǎ facǎ parte din vreun partid, sǎ devinǎ un simbol al speranţei în Spania întrucît şi-a concentrat mobilizarea pe lupta împotriva expulzǎrii familiilor îndatorate din apartamentele lor.

Nu putem decît sǎ constatǎm cǎ Europa însǎşi este marcatǎ de profunde contradicţii, dacǎ ţinem cont cǎ în ţara ei Ada Colau a fost calficatǎ de  cǎtre conservatori drept "teroristǎ", dar Parlamentul european i-a acordat în 2013 Premiul cetǎţeanului european.

Ada Colau sperǎ sǎ devinǎ primar al Barcelonei şi a declarat cǎ vrea sǎ transforme acest oraş într-un "vîrf de lance al schimbǎrilor democratice în Spania şi în sudul Europei".

Este aproape de necrezut deasemenea cǎ o formaţiune numitǎ "Podemos", apǎrutǎ abia în 2014, se impune în numai un an ca a treia forţǎ politicǎ în zece din cele 13 regiuni ale Spaniei unde s-a votat duminicǎ 24 mai. Sǎ fi fost simbolul mai puternic decît programul politic? "Podemos" înseamǎ în spaniolǎ ceea ce a spunea Barack Obama în englezǎ în momentul cînd era lansat pentru obţinerea primului mandat la Casa albǎ, "Yes, we can". Adicǎ "da, se poate". Existǎ o masǎ enormǎ de cetǎţeni în Europa care mai crede cǎ o Europǎ prosperǎ este posibilǎ, cǎ o Europǎ fǎrǎ corupţie este posibilǎ, cǎ o Europǎ socialǎ care sǎ aibǎ grijǎ de cei fǎrǎ resurse şi fǎrǎ noroc este posibilǎ. Numai cǎ, acest vis european nu pare posibil cu vechile partide politice care au tot alternat la putere în ultimii 30 sau 40 de ani. Iatǎ un alt mesaj puternic al alegerilor din Polonia şi din Spania. Un mesaj adresat unei clase politice care s-a complǎcut în alternanţǎ ca într-o supǎ ideologicǎ hrǎnitoare, şi care acum a devenit toxicǎ.

Chiar şi Franţa este ameninţatǎ de aceastǎ deminuare a încrederii electoratului în capacitatea partidelor tradiţionale de a mai conduce în direcţia cea bunǎ destinele ţǎrii şi ale Europei. Iar numǎrul crescînd de simpatizanţi pe care îl are Frontul Naţional în Franţa este, printre altele, şi o expresie a acestei percepţii.

Rezultatele alegerilor din Polonia şi Spania rǎmîn  o lecţie pe care clasa politicǎ europeanǎ trebuie acum sǎ o digere cu atenţie şi sǎ extragǎ din ea anumite concluzii. Vor fi ei capabili sǎ facǎ acest lucru sau vor rǎmîni captivi în iluziile lor cu riscul de a se vedea într-o bunǎ zi expulzaţi din fotoliile lor confortabile de seisme electorale şi mai mari?