Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa: mǎsuri de inspiraţie anglo-saxonǎ în favoarea intreprinderilor

2015-04-03t103619z_987809224_pm1eb430yr401_rtrmadp_3_france-politics_0.jpg

Presedintele François Hollande - vizita de lucru într-o intreprindere
Image source: 
credit foto: rfi.fr

In Franţa, executivul a anunţat o serie de mǎsuri, inspirate dintr-o politicǎ similarǎ promovatǎ în Statele Unite, în favoarea intreprinderilor mici şi mijlocii. Primul ministru Manuel Valls se doreşte pragmatic la acest capitol, deşi o parte a stîngii îi contestǎ iniţiativele.

Mai toate agenţiile de presǎ care relateazǎ despre aceste mǎsuri precizeazǎ cǎ sunt inspirate din celebrul "small business act", o lege adoptatǎ de Congresul American în 1953 şi modificatǎ în mai multe rînduri de atunci. Primul ministru francez Manuel Valls considerǎ cǎ interprinderile mici şi mijlocii constituie "principala sursǎ de noi locuri de muncǎ în Franţa", de unde necesitatea de a le acorda noi facilitǎţi. Mai ales într-un moment cînd Franţa numǎrǎ peste 3 536 000  de şomeri. In urma mǎsurilor adoptate, executivul francez crede cǎ vor fi create destul de repede, într-o primǎ fazǎ, între 60 000 şi 80 000 de noi locuri de muncǎ.

Printre prevederile respective figureazǎ un "ajutor excepţional" de 4000 de euro care ar urma sǎ fie acordat imediat interprinderilor fǎrǎ nici un salariat. De notat cǎ în Franţa existǎ 1 200 000 de astfel de intreprinderi.

O altǎ mǎsurǎ vizeazǎ îngheţarea timp de trei ani a obligaţiilor fiscale pentru intreprinderile care depǎşesc numǎrul de 50 de salariaţi. Sunt fixate noi reguli pentru muncitorii detaşaţi, iar intreprinderile care comit fraude la angajarea muncitorilor detaşaţi vor putea fi sancţionate mai uşor. Manuel Valls ar fi vrut sǎ lanseze şi o reformǎ în materie de contracte pe duratǎ nelimitatǎ, dar s-a arǎtat prudent la acest capitol, pentru a evita un val de contestaţii. In schimb, a creat mai multǎ flexibilitate pentru contractele cu duratǎ limitatǎ.

Putem spune cǎ prin acest set de mǎsuri imaginea de reformator a lui Manuel Valls are de cîştigat. In ce-l priveşte pe preşedintele François Hollande, imaginea sa are în continuare de suferit pentru cǎ promisiunea sa numǎrul unu a fost gǎsirea unor remedii împotriva şomajului. Ori, din mai 2012 de cînd a devenit preşedinte, Franţa a înregistrat 612 000 de şomeri suplimentari. Miza este importantǎ la acest capitol pentru cǎ François Hollande a promis cǎ nu se va prezenta în 2017 pentru un al doilea mandat la Palatul Elysée decît dacǎ şomajul începe sǎ scadǎ în Franţa.