Festivalul de la Sibiu: 22 de ani de „creştere” culturală durabilă

Mirella Patureau: Eu aș merge și mai departe în timp, e un detaliu istoric pe care Constantin Chiriac îl amintește cu mîndrie, el, ieșeanul adoptat astăzi corp și suflet pe malurile Cibinului. Primele informaţii despre spectacole sibiene datează din secolul al XVI-lea, iar mai tîrziu, în 1788 breslele de meșteșugari sibieni au construit într-unul din Turnurile din cetatea de apărare a orașului, primul teatru. Aici a jucat în 1868 trupa lui Mihai Pascally un spectacol în turneu în care tînărul Mihai Eminescu era sufleur... Aș spune că o astfel de carte de vizită obligă și Constantin Chiriac are dreptate s-o amintească printre actele de noblețe ale Casei sale teatrale...

Am venit prima dată la acest Festival în 2007 cînd România tocmai intrase în Uniunea Europeană și Sibiul căpătase titlul de Capitală culturală europeană. Atmosefera era extraordinară, redescopeream cu emoție orașul unde tatăl  meu a fost odată adolescent, străzile devenite nenumărate spații teatrale, mulțimea colorată și festivă, focuri de artificii, roți de foc și uriași pe picioroange dar mai ales un teatru românesc pe care mă pregăteam să-l gust fără moderație. Au fost în acel sfîrșit de primăvară – se mai juca încă în luna mai – mai multe spectacole de Andrei Șerban, printre care îmi amintesc Pescărușul, sau de Alexandru Dabija, și mai ales Trilogia evreiască semnată de Mihai Măniuțiu, Experimentul Iov, Shoah versiunea Primo Levi și Ecleziastul, și un ucrainean năbădăios și imprevizibil, dar pasionant, Andryi Zholdak, pe care-l știam însă de la Festivalul de teatru european de la Grenoble, cu Othello și mai ales Viața cu un idiot, care a cam scuturat publicul. Monumentalul Faust semnat de Silviu Purcărete nu l-am văzut decît doi ani mai tîrziu.

Mărturisesc însă că eram în primul rînd sensibilă la spectacolele românești și mai ales la noile nume: Radu Alexandru Nica și Balul său, Chris Nedeea sau Radu Afrim cu unul dintre cele mai reușite spectacole ale sale, pe atunci, căci a persistat în excelență. Inimi cicatrizate după  Marcel Blecher. Tot atunci am descoperit, printre lansările de carte, volumul Iuliei Popovici Un teatru la marginea drumului, despre o dramaturgie care mă intreresa deja de departe și căreia i-am rămas fidelă, grupul dramAcum, Gianina Cărbunariu, alături de Nicoleta Esinencu sau Alina Nelega. Ghid prețios la acest Festival mi-a fost o prietenă dragă și excelentă ziaristă, critic de teatru subtil dar acerb, Magdalena Boiangiu, a cărei lipsă dintre noi nu sunt singura s-o resimt. Tema acestei ediții era NEXT, sau ceea ce va urma și era deja un program pentru o tînără capitală europeană a culturii.

Matei Vișniec: Iar ceea ce a urmat a fost un impuls extraordinar. Ce este interesantă de subliniat, acum cînd avem un lung și prestigios portofoliu de titluri la Sibiu, o continuitate a valorilor. Aproape toți marii oameni de teatru care contează astăzi au trecut pe aici.

Mirella Patureau: Festivalul a reușit astfel să recupereze pentru publicul românesc o întreaga perioadă de viață teatrală europeană de care ani de zile România a fost ruptă sau informată "după ureche". A fost desigur important pentru publicul tînăr mai ales sa se întîlnească cu nume ca Peter Brook, Peter Stein,  Eugenio Barba, Eimuntas Nekrosius, Yoshi Oida, care vine anul acesta, Joël Pommerat, Pipo del Bono, Demarcy Motta, director al Teatrului de la Ville și al Festivalului de toamnă parizian, Olivier Py, directorul actual al Festivalului de la Avignon, Kristian Lupa, mă opresc aici, lista e prea lungă...Și trebuie să subliniez rolul important pe care l-a jucat George Banu, consilier artistic și prieten al teatrulu, o prezenţă iremedial legată de istoria Festivalului, critic de talie europeană, prezent în structura intimă a Festivalului, la care participă de ani de zile.

Aș mai adăuga aici o specificitate a Festivalului sibian, mai ales dacă îl comparăm cu alte festivaluri internaționale de talia lui, Avignon sau Edinburgh:  la Sibiu Festivalul editează cărți, antologii teatrale și mai recent cărți de istorie și critică teatrală. Anul trecu Iulia Popovici a editat și coordoant aici un volum bilingv, în română și engleză, Noi practici în artele spectacolului din Europa de Est, News Perfoming Arts Practices in Eastern Europe, dedicat teatrului în zece țări din fostul lagăr comunist. Urmează anul acesta un alt volum colectiv dedicat Noilor regizori - autori dramatici, de la Roderigo Garcia la Joël Pommerat și mulți alții, dar care mai toți au trecut pe la Festivalul sibian. Regizori-autori care practică ceea ce se cheamă écriture de plateau, care scriu cu și pe scenă, construind spectacolul și textul cu fiecare repetiție.

Festivalul reunește deci pe scenă și în librării nume și spectacole inedite dar și altele care revin în fiecare an, și dacă tema ediției de anul trecut era "Unicitate și diversitate", cred că ceea ce s-a impus întotdeauna a fost o anume continuitate. Alături de un Silviu Purcărete, regizor enblematic al teatrului sibian și marile sale succese (Faust bineînțeles, dar și Metamorfozele lui Ovidiu, Călătoriile lui Gulliver sau Oidip după Sofocle) Festivalul de la Sibiu a ştiut deasemenea să păstreze o mare parte din repertoriul său noilor estetici, sau tinerilor creatori, aşa zisul nou val. Și nu este o întîmplare faptul că Teatrul din Sibiu a fost prezent vara trecută la Festivalul de la Avignon, cu un spectacol creat la Sibiu, în cadrul unui proiect european, Villes sur scène/Cities on stage, Solitaritate de Gianina Cărbiunariu, prezentă la Sibiu și anul acesta, după Tipograf majuscul, cu De vînzare, spectacol distins recent cu  premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol 2014. Revine și Bogdan Georgescu, colegul său de generație după Punct triplu de anul trecut cu Antisocial. Regizoarea Anca Bradu propune o piesă de Matei Vișniec, De ce Hecuba, text care mă face să mă gîndesc la dansurile japoneze butô, dans de trupuri goale în deșerturi de cenușă, născute din jalea Hiroshimei. Piesa a fost recent jucată în Japonia și cred că prezența multor oaspeți niponi la Festival va permite o lectură specială a acestei Hecube, victimă din toate războaiele. Foarte tînărul Eugen Jebeleanu, una din figurile cele mai interesante ale teatrului independent "debutează" la Sibiu cu un spectacol non verbal, Hotel.

Vom avea deasemenea șansa să vedem sau să revedem Faust-ul lui Purcarete într-un nou spațiu, una din constantele acestui Festival. Dar despre ce vom vedea sau revedea la Sibiu putem vorbi mai tîrziu căci festinul se anunță ca întotdeauna copios.