Special Sibiu: Radu Afrim la puterea a treia

Cele două fabule urbane aparţin dramaturgului catalan Paul Miro, care este şi actor şi regizor. Paul Miro are 41 de ani, este considerat unul dintre cei mai străluciţi autori catalani, şi a primit în 2009 Premiul Criticii în ţara sa pentru o trilogie "animală" intitulată "Bizoni, lei, girafe".

Piesa "Tatoo" poartă două semnături, cea a dramaturgilor elveţieni Igor Bauersima şi Réjane Desvignes. Piesa lor a fost montată de Radu Afrim la secţia germană a Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu. Toate cele trei montări ale lui Radu Afrim beneficiază de contribuţia inspirată a scenagrafului Dragoş Buhagiar, unul din marile nume ale scenografiei româneşti.

Intr-un fel, Radu Afrim propune o trilogie pe teme legate de interogaţii şi nelinişti interioare. Interesant mi se pare la Radu Afrim că nu face un teatru politic în mod manifest. Ceea ce îl interesează pe el este omul, în special în ipostaza tînără, cu contradicţiile sale sufleteşti şi identiare, cu incertitudinile sale culturale şi sexuale, cu căutările sale febrile şi eşecurile multiple care uneori prin acumulare devin fatale. Radu Afrim este şi un mare căutător de filoane aurifere, pentru că de fapt îl interesează piesele insolite, provocatoare, eventual "incorecte" din punct de vedere politic. Personal cred că dacă am scoate din peisajul teatral românesc cele aproximativ 40 de montări semnate de Radu Afrim în ultimii 20 de ani acest peisaj ar rămîne mai sărac şi mai puţin nuanţat. Radu Afrim a venit efectiv cu un suflu nou în regia românească, a impus definitiv ca subiect de dezbatere identitatea sexuală şi a eliberat în mare parte spiritele şi percepţia în această zonă atît de delicată şi care în România încă este privită cu circumspecţie.

Piesa Tatoo este o reflecţie asupra prieteniei dar şi asupra conceptului de artă. Un grup de prieteni se trezesc la un moment dat cu un "dar" ciudat: corpul tatuat al unuia dintre camarazii lor de viaţă dezordonată care a murit. Un veritabil delir începe din acest punct al piesei, cu multiple suprize…

Fabulele urbane montate de Afrim după textele dramaturgului catalan sunt mai degrabă focalizate pe universul familiei, iar decorul are ca element central, în ambele montări, maşina de spălat. Cred că Dragoş Buhagiar a utilizat cam vreo 70 de astfel de maşini de toate tipurile, metafore ale modernităţii şi ale confortului, ba chiar ale progresului. Prin acumulare, însă, ele devin mai degrabă ameninţătoare şi opresante, şi avem chiar impresia că prin acest decor Dragoş Buhagiar ne transmite şi el un mesaj legat de pericolul reprezentat de invenţiile tehnice atunci cînd raporturile lor cu omul sunt prost dozate şi devin dominatoare.

In cele două fabule urbane Radu Afrim recurge la o impresionantă panoplie de imagini amintind uneori de Fellini, alteori de Almodovar. Sunt impresionante uriaşele capete de animale cu care evoluează din cînd în cînd actorii, într-o coregrafie plină de efluvii poetice. In orice caz, cine vede cele trei spectacole montate de Radu Afrim la Sibiu are imaginea clară a forţei cu care regizorul îşi interpelează spectatorii. El are un univers al lui, unic, şi un un public al lui fidel.

Am stat de vorbă cu Radu Afrim în grădina Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, acolo unde se întîlneşte toată suflarea festivalieră, şi i-am pus mai multe întrebări despre arta sa dar şi despre relaţia sa privilegiată cu instituţia teatrală sibiană.