Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Expert francez: americanii au creat o maşinǎ monstruoasǎ de colectare a informaţiilor pe care nu o mai pot controla

2015-06-24t101127z_1949115692_pm1eb6o0xp201_rtrmadp_3_france-wikileaks_0.jpg

Ambasada americana de la Paris vazuta dinspre Place de la Concorde
Image source: 
credit foto: rfi.fr

In Franţa, întreaga clasǎ politicǎ îşi exprimǎ indignarea dupǎ revelaţiile legate de unele practici ale Agenţiei americane de informaţii care a ascultat telefoanele preşedinţilor Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy şi François Hollande. Preşedinţia francezǎ cere Washington-ului sǎ-şi respecte angajamentele deja asumate în trecut de a nu recurge la astfel de procedee cu aliaţii lor. Seful statului francez François Hollande a decis sǎ-i telefoneze personal omologului sǎu american Barack Obama pentru a-şi exprima consternarea. Numeroşi comentatori pun însǎ accentul, în analizele lor, pe faptul cǎ în prezent ţǎri precum Franţa şi Statele Uniste sunt fǎrǎ îndoialǎ aliate dar şi într-un raport de concurenţǎ.

Editorialistul cotidianului Libération, ziar care a fǎcut, împreunǎ cu Mediapart, dezvǎluirile legate de spionarea celor trei preşedinţi, nu ezitǎ sǎ tragǎ o concluzie pe cît de tristǎ pe atît de adevǎratǎ: astǎzi toate loviturile sunt permise, chiar şi între aliaţi… Dacǎ americanii ascultǎ pe toatǎ lumea şi stocheazǎ cantitǎţi gigantice de informaţii, ei o fac în primul rînd pentru cǎ dispun de tehnologia necesarǎ în acest sens. Unii comentatori din Franţa merg cu analizele, sau cu cinismul, şi mai departe: în definitiv, spun, ei, toatǎ lumea ştie cǎ americanii recurg la astfel de practici şi probabil cǎ nimeni nu-i va putea împiedica sǎ continue, dar mǎcar sǎ fie şi ei mai atenţi şi sǎ nu se lase  "prinşi" în flagrant delict.

Poate cǎ acest lucru i-a iritat cel mai mult pe liderii francezi în contextul acestei afaceri, inclusiv pe responsabilii cei mai pro-americani, şi anume cǎ toatǎ lumea a aflat ceea ce ştiau poate doar iniţiaţii…

De altfel, dupǎ o primǎ salvǎ de reacţii indignate, unele declaraţii au început sǎ fie mai nuanţate. Iatǎ ce spunea, de exemplu, Stéphane Le Foll, purtǎtorul de cuvînt al guvernului: "În faţa ameninţǎrilor cu care suntem confruntaţi, date fiind legǎturile istorice care ne unesc, trebuie sǎ pǎstrǎm o anumitǎ mǎsurǎ, sǎ ne calculǎm bine acţiunile".

Acelaşi ton reconciliant s-a auzit şi la Washington unde un înalt demnitar a ţinut sǎ precizeze cǎ activitǎţile de supraveghere americane sunt motivate doar de imperativul securitǎţii naţionale şi cǎ în nici un caz nu sunt vizate convorbirile telefonice ale preşedintelui francez.

Cotidianul Libération mai furnizeazǎ şi cîteva informaţii legate de modalitǎţile tehnice prin care americanii au putut capta, între 2006 şi 2012, convorbirile avute de locatarii succesivi ai Palatului Elysée: Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy şi François Hollande. Si s-ar pǎrea cǎ toate privirile se îndreaptǎ spre ambasada Statelor Unite de la Paris.

O ambasadǎ situatǎ în mod ideal, în Place de la Concorde, scrie Libération. Deci la doar cîteva sute de metri de Palatul Elysée, de ministerul de interne, de ministerul justiţiei, de cel al afacerilor externe şi de cel al apǎrǎrii, de Adunarea Naţionalǎ precum şi de alte cîteva ambasade. Iar americanii au instalat pe acoperişul ambasadei lor de la Paris, cum au fǎcut-o şi în alte capitale ale lumii, o staţie de spionare a telecomunicaţiilor. Respectiva instalaţie, mascatǎ dar vizibilǎ, poate fi observatǎ din Piaţa Concorde sau de pe aleea Marcel-Proust, mai aratǎ Libération. Mai sǎ credem cǎ ar putea fi inclusǎ în circuitele turistice ale capitalei. Incǎ puţin şi ghizii i-ar putea duce pe turişti în respectiva zonǎ spunîndu-le: "iatǎ, acolo este antena cu care sunt captate de americani convorbirile telefonice ale responsabililor francezi".

Un expert în geopoliticǎ, François Heisbourg, explicǎ, tot în Libération, cǎ în jur de 60 de şefi de stat sau de guvern au fost spionaţi de Statele Unite, ceea ce a reieşit din documentele date publicitǎţii de Edward Snowden. "In materie de ascultǎri, singura regulǎ este aceea de a nu te lǎsa prins", mai aratǎ expertul nostru, ceea ce ne retrimite la chestiunea "flagrantului delict" evocatǎ mai sus. Iar la întrebarea reporterului, dacǎ Franţa procedeazǎ la fel, François Heisbourg rǎspunde: "Nu, pentru cǎ nu a fost niciodatǎ prinsǎ asupra faptului".

Mai rǎmîne însǎ întrebarea dacǎ nu cumva beneficiile aduse de astfel de practici sunt relativ reduse în raport cu riscurile asumate. Iar la acest capitol specialistul ne spune urmǎtoarele: de fapt capacitatea americanilor de a trata informaţiile stocate este infinit mai micǎ decît puterea lor de colectare. Iar aceasta din urmǎ se dubleazǎ la fiecare 18 luni fǎrǎ amplificarea costurilor. Trǎim deci într-o lume care a creat un monstru informaţional pe care nu-l mai stǎpîneşte de fapt nimeni în mod real, de unde incidentul despre care vorbim acum: informaţii despre convorbirile celor trei preşedinţi francezi, care ar fi trebuit în mod normal sǎ ajungǎ doar la Casa Albǎ, au ajuns la Paris în paginile cotidianului Libération.