Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Grecia şi tragediile antice: toatǎ lumea moare dar nimeni nu e vinovat

grece_crise_economique_zone_europe_0.jpg

Manifestatie la Atena în favoarea lui DA la referendum
Sursa imaginii: 
credit foto: rfi.fr

Falimentul financiar al Greciei a devenit o temǎ de dezbatere europeanǎ şi internaţionalǎ întrucît nu are doar dimensiuni economice ci şi morale. Europa, frǎmîntatǎ deja şi divizatǎ în contextul altor dosare, riscǎ noi fisuri în chiar fundamentele sale datoritǎ dramei care are loc în Grecia. La Paris comentatorii mai constatǎ cǎ tradiţionalul cuplu "franco-german", locomotivǎ a construcţiei europene, se vede şi el pus în faţa unei încercǎri din cauza Greciei.

Nu mǎ pot împiedica sǎ nu compar drama actualǎ a Greciei du tragediile antice. Eschil, Sofocle, Euripide, sunt fondatorii şi maeştrii unui teatru devenit extrem de popular cu 500 de ani înaintea erei noastre întrucît… binele şi rǎul nu se detaşau într-o manierǎ evidentǎ în dramele lor. Marea noutate, marea suprizǎ, marea calitate a tragediilor greceşti constau, cu 2500 de ani în urmǎ, în faptul cǎ pe scenǎ se întîmplau lucruri cumplite, dar nimeni nu era pînǎ la urmǎ vinovat de cele întîmplate. Eroii se mǎcelǎreau între ei, personajele erau confruntate cu destine dezastruoase, fiinţe inocente deveneau victimele unor ambiţii înalte, dar nimeni nu putea spune la sfîrşit, cînd se încheia spectacolul, din vina cui se terminau poveştile cu mormane de cadavre şi cu zeci de vieţi sfǎrîmate. Cel mult, se putea da vina pe destin.

Ceea ce se întîmplǎ acum în Grecia este o astfel de dramǎ de sorginte anticǎ. Aproape toate opiniile exprimate în privinţa ei sunt pertinente. Cînd François Hollande spune cǎ trebuie gǎsitǎ cu orice preţ o soluţie, atitudinea sa este salutarǎ. Cînd liderii germani afirmǎ cǎ şi-au perdut rǎbadea cu stilul grecilor de a-şi gestiona finanţele, ar trebui sǎ fim efectiv rǎuvoitori ca sǎ nu-i înţelegem.

"Dacǎ fiecare va proceda în Europa dupǎ cum îl taie capul, atunci ne îndreptǎm spre un dezastru", spune italianul Matteo Renzi, şeful unui guvern de centru-stînga, şi nu avem cum sǎ nu-i dǎm dreptate. Dupǎ cum şi umoristul Beppe Grillo, taxat de populist, are dreptate cînd spune cǎ Alexis Tsipras este un om extraordinar care le-a dat grecilor dreptul de a-şi exprima opinia.

Ciudat, exact ca în tragediile greceşti antice, în faţa noastrǎ se profileazǎ un dezastru, dar nimǎnui nu i se poate imputa sutǎ la sutǎ vina. Cînd grecii spun cǎ se simt umiliţi, şi aduc argumente emoţionale, trebuie sǎ-i înţelegem. Cînd asculţi argumentele grecilor care vor sǎ voteze NU la referendum, şi aduc argumente morale, imposibil sǎ nu-i aprobi. Dar şi cei care vor sǎ voteze DA au greutate prin argumentele economce, imposibil deci sǎ nu fii de acord cu ei. Din toate punctele de vedere ne aflǎm deci în faţa unei tragedii în care destinul este vinovat iar toate personajele - victime.

Dacǎ drama greacǎ se va juca pînǎ la ultimele sale consecinţe tragice, falimentul şi ieşirea din zona euro, atunci vom avea în Europa mai multe cercuri concentrice de ţǎri victime. Cîteva riscǎ sǎ primeascǎ imediat şocul: Italia, Spania, Portugalia, chiar Franţa. Al doilea cerc este format din ţǎri precum Marea Britanie a cǎrei industrie financiarǎ pare sensibilǎ la cutremure bancare. Germania şi-a calculat deja pierderile în caz de Grexit: o va costa cam o mie de euro de cap de locuitor.

Din discuţiile mele cu diverşi jurnalişti şi comentatori avizaţi am mai fost marcat însǎ, personal, de o observaţie: oare de ce a fost atît de mediatizatǎ criza greacǎ, încît aproape toatǎ lumea are impresia acum cǎ dacǎ Grecia nu-i va mai plǎti pe creditori se va sfîrşit o lume şi se va prǎbuşi un sistem? Iatǎ şi un rǎspuns interesant: mediatizarea este în primul rînd opera creditorilor. Cei care nu vor sǎ piardǎ banii împrumutaţi Greciei au indus psihoza unui posibil sfîrşit al zonei euro, al Europei şi chiar al lumii occidentale dacǎ Grecia nu-şi plǎteşte dobînzile. Acest element, pe care l-aş numi manipulare, nu mai ţine însǎ de teatrul antic, el are origini mai noi, s-a nǎscut în epoca modernǎ, datoritǎ unor autori care au început sǎ analizeze cum funcţioneazǎ marile dictaturi. Teatrul absurdului face parte şi el din tentativele de înţelegere a mecanismului prin care oamenii obişnuiţi se lasǎ prostiţi şi devin, prin molipsire, nişte marionete stupide, dacǎ nu cumva nişte marionete violente, cum ar fi rinocerii la Ionescu.

Dar sǎ rezumǎm: toţi cei care îşi dau pǎrerea în privinţa Greciei, inclusiv grecii şi inclusiv zeii din Olimp, au dreptate, doar destinul este de vinǎ. Iar Destinul, în mitologia greacǎ, este o divinitate oarbǎ, inexorabilǎ, nǎscutǎ din întuneric şi din haos.