Avignon: "Richard al III-lea" sau manipularea prin cuvînt

Nu încape nici o îndoială că Shakespeare este contemporanul nostru. Lumea descrisă de el, cu pasiunile şi cu dramele ei, cu trădările şi cu orbirile ei, este şi lumea de astăzi. Altfel nu se poate explica de ce publicul a luat cu asalt teatrele în care au fost montate cele trei piese de Shakespeare aici la Avignon.

In ziua în care am văzut eu "Richard al III-lea" cel puţin o sută cincizeci de oameni s-au înghesuit în faţa Operei din Avignon în speranţa că vor putea găsi un bilet în plus. Si nu pot uita cum se agita în faţa teatrului o tînără femeie cu un foaie de hîrtie pe care scrisese "Mon royaume pour une place" (adică "Regatul meu pentru un loc") – aluzie la celebra replică a lui Richard al III-lea cînd, înfrînt pe cîmpul de bătălie vrea să fugă şi strigă "Un regat pentru un cal!". Greu de spus ce înţelegea spectatoarea prin "regatul ei" pe care voia să-l dea în schimbul unui bilet în plus, dar era oricum foarte nefericită că nu putea vedea spectacolul.

Presa a fost de altfel atît de elogioasă cu acest "Richard al III-lea" montată de regizorul german Thomas Ostermeier încît s-a creat aproape un reflex de frustrare printre iubitorii teatrului veniţi la Avignon. Cum toate biletele[MV1]  erau deja vîndute prin Internet de cîteva luni bune, multora li s-a părut că au pierdut un spectacol esenţial. Sigur, el a fost difuzat ulterior pe canalul de televiziune franco-germane Arte, dar un mic fenoment de isterie colectivă s-a creat totuşi în jurul acestui spectacol.

Thomas Ostermeier are o faimă nedezminţită în Franţa, iar la Avignon a montat multe spectacole. El vine întotdeauna cu idei interesante şi cu o anumită rigoare, practic toată lumea are această impresie că Ostermeier nu poate rata o montare. La fel ca şi rigoarea bugetară germană, Ostermeier este perceput ca o valoare sigură. Spre deosebire de Olivier Py, regizorul francez care a montat "Regele Lear", perceput mai degrabă ca un copil teribil al teatrului, care experimentează fără încetare fiind capabil în acelaşi timp de mari reuşite şi de lamentabile eşecuri. Presa i-a demolat de altfel, pe nedrept după opinia mea, montarea cu "Regele Lear" din Curtea de onoare a Papilor. Să fie oare şi aceasta o expresie a diferenţelor dintre spiritul german şi francez? Si anume că francezii sunt mai înclinaţi la auto-demolare depresivă decît germanii?

În orice caz, regizorul german l-a conceput pe Richard într-o cheie contemporană şi în acelaşi timp profund umană. El i-a amplificat defectele corporale pentru a-l pune pe Richard într-o ecuaţie nu numai cu puterea ci şi cu depăşirea propriilor limite. Richard cel hidos, cocoşat şi şchiop, are o bătălie de dat împotriva întregii lumi, iar singura sa armă este de fapt… cuvîntul. Ciudat cum, în această piesă, Shakespeare transmite un anumit mesaj, şi anume că limbajul poate fi o armă. Richard nu este purtătorul unei ideologii, nu propovăduieşte nici o utopie, dar stăpîneşte mai bine decît toţi ceilalţi din jur un fel ştiinţă a învăluirii prin cuvînt. El îşi hipnotizează victimele vorbindu-le, măgulindu-le, incitîndu-le să acţioneze în direcţia dorită de el. Din acest punct de vedere piesa "Richard al III-lea" este de o tulburătoare actualitate într-o lume care a trecut prin hipnoza mai multor ideologii, de fapt tot atîtea forme de spălare pe creier. Shakespeare a intuit oarecum în această piesă, în care un personaj ajunge să cucerească puterea prin intrigi dar mai ales prin persuasiune verbală, Shakespeare a intuit deci că limbajul are două tăişuri: pe de o parte ne conferă dimensiune umană şi pe de altă parte ne poate transforma în marionete.

Acest mesaj al lui Ostermeier mi se pare esenţial într-o lume în care asistăm la o explozie a sporovăielilor şi a discursurilor nesfîrşite. Inclus limbajul mediilor de informare tinde să devină un spectacol, o sursă de frison şi deci o formă de manipulare.