Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Alfabetul senzorial al Provenţei

baux_de_provence_1_0.jpg

Maslini în Proventa
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Provenţa este una din destinaţiile turistice favorite în Franţa. Aceastǎ regiune nu înseamnǎ, vara, doar o constelaţie de  festivaluri, ci un întreg univers în care istoria se întîlneşte cu natura şi cu anumite "ingrediente" senzoriale secrete. Matei Vişniec ne vorbeşte astǎzi despre cel mai banal dar şi despre cel mai fascinant dintre elementele care dau identitate Provenţei: soarele. Vom continua serialul şi mîine vorbind despre siestǎ, greieri, campanile…

De cîte ori iau trenul de la Gare de Lyon şi plec spre Avignon, spre Marsilia sau spre Aix-en-Provence, nu mă pot abţine să nu privesc ca un copil pe fereastră aşteptînd primele semne ale Sudului. Sper, de fapt, să surprind, din fuga trenului, primul palmier, primul chiparos, primul măslin, prima fermă de tip tradiţional (i se spune mas), prima campanilă, primele stînci calcaroase cu iz mediteranean, altfel spus solii care anunţă Sudul. Dar mai ales aşept să văd din ce moment se va modifica intensitatea luminoasă a cerului… Pentru că soarele Sudului nu este acelaşi cu cel al Nordului.

Este ca şi cum aş vrea să surprind graniţa dintre Nord şi Sud, ceea ce presupune o anumită acuitate vizuală… Iar atunci cînd trenul străbate peisajul cu 220 de kilometri pe oră rişti să ratezi primele  elemente emblematice ale Provenţei.

Înainte de a ajunge la Lyon, oraş care îşi asumă fără îndoială rolul de poartă a sudului, trenul de mare viteză străbate o altă regiune sublimă, Burgundia. Şi aici, ca şi în Provenţa, viile sunt numeroase, ca şi fermele tradiţionale, ca şi abaţiile... Numai că toate aratǎ altfel decît cele de pe Valea Ronului, după cum şi lumina este altfel, mai puţin  explozivă.

Ceea ce aştept eu, de fapt, din goana trenului, este să captez prima întîlnire dintre vii, chiparoşi, palmieri, mǎslini şi cîmpuri de lavandă. Aici, în această complicitate vegetală simt eu că începe să se exprime Sudul. Iar la ea mai participă portocalii şi smochinii, dafinii şi floarea soarelui, platanii şi pinii maritimi. Cînd încep să stea la taifas toată această constelaţie de specii vegetale, în mod obligatoriu acest taifas are loc sub un soare diferit, cel al Sudului.

Treptat, după ce trenul trece de Lyon, lumina îşi modifică intensitatea, devine mai puternică dar şi mai generoasă, mai intensă dar şi mai profetică. Parcă simţi că te apropii, dacă vei continua drumul, de sursa însăşi a luminii, de soare. Raportul luminii cu materia se modifică şi el, lumina începe să fie reflectată altfel de apă şi de pietre, de acoperişurile de ţiglǎ oranj, de ferestre şi de obloanele vopsite în albastru. Apar primele ferme provensale construite dintr-o piatră albă, calcaroasǎ. Peste tot există ferme tradiţionale în Franţa, dar un mas are ceva specific, se prezintă ca o  veritabilă fortificaţie construită deseori în jurul unei curţi interioare străjuită de cel puţin trei sau patru platani seculari. Cînd aceste ferme se înmulţesc, cînd încep să defileze prin faţa mea şi bastidele (care au un grad de nobleţe superior faţă de un mas) precum şi satele fortificate construite pe coline  (avînd în mijlocul lor cîte o biserică cu turlă tipic provensalǎ – campanila), atunci ştiu că am intrat în inima Provenţei.