Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Migraţii în Europa: fenomen vechi, nelinişti noi

2015-05-07t042611z_1276609719_gf10000085662_rtrmadp_3_greece-migrants-widerimage_0.jpg

Imigrant african în portul grec Patras
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Valul de refugiaţi care vine în Europa din zonele de conflict ale Orientului, precum şi valul de imigranţi care vine din zonele unde sǎrǎcia face victime, provoacǎ o dezbatere fǎrǎ precedent. Toatǎ lumea îşi pune întrebǎri, de la simplii cetǎţeni la jurnalişti, la politicieni, la universitari, la filozofi şi la diverşi experţi, în legǎturǎ cu noua configuraţie umanǎ şi culturalǎ pe care o va avea Europa dacǎ numǎrul de strǎini sosiţi din Africa şi din ţǎrile de culturǎ musulmanǎ va continua sǎ creascǎ.

Migranţii de azi şi "mizerabilii" lui Victor Hugo

Cum sǎ-i numim pe aceşti oameni care fug de rǎzboaie şi de mizerie pentru a se refugia, cu riscul de a-şi pierde vieţa, în Europa? Luînd ca reper un celebru roman scris de Victor Hugo, un editorialist francez i-a numit "mizerabilii". Nimic jignitor şi nimic eufemistic în aceastǎ expresie, "mizerabilii" de astǎzi nu sunt foarte diferiţi de cei descrişi de Victor Hugo şi faţǎ de care autorul avea o enormǎ simpatie. Mai rǎmîne de vǎzut cîtǎ simpatie realǎ (şi cîtǎ fricǎ) trezesc astǎzi nǎpǎstuiţii lumii care ajung în Europa. In istoria recentǎ a acestui continent au avut loc numeroase migraţii sau deplasǎri în masǎ, care s-au desfǎşurat în condiţii de rǎzboaie mondiale sau de rǎboaie civile, de de genociduri, de revoluţii, de crize politice şi economice, de prǎbuşire a unor regimuri…

Europa – o lungǎ istorie de migraţii

Incepînd cu anul 1922 numeroşi armeni, ca urmare a persecuţiilor suferite în fostul Imperiu Otoman şi a genocidului comis împotriva lor, au început sǎ soseascǎ în Franţa. Integrarea lor nu a fost nici rapidǎ şi nici uşoarǎ. In 2011 erau recenzaţi 600 000 de armeni în Franţa, dintre care 400 000 nǎscuţi pe teritoriul Hexagonului.

Tot în anul fatidic 1922, în urma rǎzboiului civil din Rusia şi a venirii bolşevicilor la putere, 600 000 de ruşi au migrat în Germania.

In 1936 s-au refugiat în Franţa, în urma rǎzboiului civil din Spania, în jur de 250 000 de spanioli. In 1939, numǎrul republicanilor spanioli refugiaţi în Franţa era de 500 000. Ei au fost priviţi atunci cu ostilitate într-o Franţǎ care era în crizǎ, deşi anul 1936 marcheazǎ şi primele concedii plǎtite smulse patronilor de cǎtre sindicate. 1936 a fost un an ciudat, pe de o parte francezii plecau pentru prima datǎ în numǎr mare în vacanţǎ şi pe de altǎ parte zeci de mii de spanioli ajungeau epuizaţi pe teritoriul Hexagonului. Si atunci s-a produs o ciocnire de imagini, ca şi astǎzi pe plajele din Italia şi Grecia, între o populaţie de turişti şi una de "mizarabili", adicǎ de desperaţi.

In 1945, la sfîrşitul celui de-al doilea rǎzboi mondial, în jur de 800 000 de germani din Cehoslovacia şi 200 000 din Polonia au migrat spre Germania.

In 1956, în urma zdrobirii, de cǎtre ruşi, a revoltei anti-comuniste de la Budapesta, 192 000 de unguri au fugit în Occident tranzitînd mai ales prin Austria.

In 1968, dupǎ înǎbuşirea primǎverii de la Praga, tot de cǎtre tancurile sovietice, 170 000 de cehi şi de slovaci au "migrat" spre vestul Europei, de partea "bunǎ" a cortinei de fier.

In 1982, ca urmare a interzicerii sindicatului Solidaritatea, 250 000 de polonezi au plecat în Germania de vest şi în Austria.

In 1992, cînd s-a destrǎmat fosta Yugoslavie şi a început rǎzboiul din Bosnia, au migrat spre Occident 700 000 de yugoslavi, iar în paralel 300 000 de albanezi au "fugit" în Italia şi în Grecia. 

In 1999 peste 746 000 de kosovari, ameninţati de regimul preşedintelui Slobodan Miloşevici, s-au refugiat în Macedonia, Grecia, Albania şi Bosnia Herţegovina.

Refugiaţi şi exilaţi de pe alte continente

Aceste cifre ilustreazǎ frecvenţa cu care au avut loc mişcǎri de populaţii în interiorul continentului european. Refugiaţi şi exilaţi au venit însǎ şi din exteriorul continentului. De exemplu, în 1979 Franţa a primit 120 000 de refugiaţi vietnamezi şi cambodgieni, iar clasa politicǎ a salutat în unanimitate acestǎ gest exemplar.

Marea majoritate a strǎinilor veniţi însǎ în Europa de pe alte continente au fost mai degrabǎ lucrǎtori invitaţi sǎ participe la reconstrucţia vechiului continent dupǎ rǎzboi. Piaţa de muncǎ europeanǎ s-a deschis atunci mîinii de lucru provenind din Turcia, Maroc sau Algeria. Refugiaţii politici şi economici au continuat sǎ vinǎ însǎ an de an în ţǎrile Europei. In 2005, de exemplu, guvernul Zapatero a regularizat situaţia a 700 000 de mii de imigranţi clandestini. Situaţii similare s-au produs şi în Italia, Franţa, Grecia, Marea Britanie…

Migraţiile de azi şi noile nelinişti

Intrebarea care se pune este de ce acum, noului val de aproximativ 400 000 de refugiaţi şi imigranţi care vin din Siria, Irak, Afganistan, Eritreea, Somalia sau din diverse zone ale Africii subsahariene provoacǎ o emoţie mai mare şi nelinişti mai profunde? Un rǎspuns interesant îl oferǎ un sociolog francez care predǎ la Strasburg, Smain Laacher.

Poate pentru prima datǎ europenii înţeleg cǎ acest flux de oameni în cǎutare de pace, de o situaţie materialǎ mai bunǎ şi de libertate nu se va opri niciodatǎ. In naivitatea lor, spune sociologul nostru, occidentalii au crezut cǎ mondializarea va însemna numai circulaţie de mǎrfuri, de capitaluri, de servicii şi de idei, şi eventual de migranţi dar în anumite limite. Ori, astǎzi este imposibil de impus limite migranţilor, mai ales cǎ regiuni întregi sunt destabilizate şi în mîna unor forţe animate de ideologii barbare.

Numeroase voci rǎsunǎ astǎzi cerînd ca Europa sǎ-şi pǎstreze porţile larg deschise pentru migranţii de pretutindeni. Acest elan riscǎ însǎ, scrie sociologul Smain Laacher în Le Monde, sǎ se loveascǎ peste puţinǎ vreme de "realitǎţi politice, sociologice, demografice şi economice obiective. Aceste noi fenomene ne cer astǎzi, mai mult ca niciodatǎ, sǎ ne regîndim conceptele de integrare socialǎ şi culturalǎ, precum şi cele de azil şi protecţie colectivǎ".

Cuvinte destul de vagi dar care au meritul de a ieşi din corul de declaraţii corecte din punct de vedere politic. Motiv pentru care produc de altfel nelinişte şi incitǎ la reflecţie.