Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tensiuni europene legate de criza imigraţiei

2015-09-01t101910z_673171172_lr2eb910snnfe_rtrmadp_3_europe-migrants_0.jpg

Refugiaţi debarcînd la München
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Miniştrii de interne ai celor 28 de ţǎri membre ale Uniunii Europene se reunesc luni 14 septembrie la Bruxelles pentru a discuta despre numeroasele chestiuni logistice precum şi de securitate care se multiplicǎ în contextul fluxului masiv de refugiaţi dinspre Siria şi Irak. In acest context Franţa cere Uniunii Europene sǎ accelereze crearea unui dispozitiv comun de primire a refugiaţilor.

Europa rǎmîne în continuare divizatǎ în privinţa problemei refugiaţilor. In unele capitale occidentale au avut loc sîmbǎtǎ 12 septembrie  manifestaţii de simpatie faţǎ de refugiaţi, iar manifestanţii au arborat pancarde pe care scria "Deschideţi frontierele Europei!". In fostele ţǎri comuniste problema este vǎzutǎ însǎ altfel iar la Varşovia cîteva mii de persoane arborau o banderolǎ pe care scria "Islamul este moartea Europei".

In Franţa, liderii socialişti continuǎ sǎ punǎ accentul, în declaraţiile lor, pe caracterul istoric al deciziilor luate de Europa în faţa valului de refugiaţi. "In funcţie de cum se va achita Europa de aceastǎ datorie moralǎ îşi joacǎ ea de fapt credibilitatea" declarǎ secretarul de stat la afacerile europene, Harlem Désir. In marile oraşe franceze însǎ apelurile în vederea organizǎrii unor mari manifestaţii în favoarea primirii refugiaţilor nu au mobilizat week-end-ul trecut multǎ lume.

In Germania, ministrul transporturilor denunţǎ "eşecul complet" al Uniunii Europene în ce priveşte controlul frontierelor externe. Autoritǎţile de la München se declarǎ depǎşite de marele flux de refugiaţi. "Nu putem face faţǎ unei astfel de situaţii, cînd în fiecare zi trebuie sǎ primim o populaţie echivalentǎ cu aceea a unui mic oraş" declarǎ un administrator bavarez, cuvinte preluate de Agenţia France Presse. Agenţia citatǎ mai aratǎ cǎ în Germania au apǎrut tensiuni întrucît landurile se plîng de dificultǎţile tot mai mari suscitate de un flux de refugiaţi fǎrǎ precedent. Ministrul de interne german, Thomas de Maizière, îi avertizeazǎ în paralel pe refugiaţi cǎ nu vor putea sǎ-şi aleagǎ în mod liber destinaţia în Germania.

Politica de deschidere, pusǎ sub semnul unei mari generozitǎţi, promovatǎ de cancelara Angela Merkel, suscitǎ critici nu numai în Europa de rǎsǎrit, ci şi în sînul propriului ei partid, se aratǎ într-o altǎ depeşǎ a Agenţiei France Presse.