Tristan Tzara pictat de amicul sàu Francis Picabia
Special Paris
24 Septembrie 2015
Tristan Tzara, omul aproximativ
Mai bine de o jumătate de secol a trebuit să treacă pentru ca prima expoziţie consacrată lui Tristan Tzara (1895-1963) să vadă lumina zilei. Sfidarea era uriaşă : cum să concepi o expoziţie consacrată unui poet într-un muzeu de artă modernă ? Pariul a fost câştigat cu brio de muzeografii de la Strasbourg. In colaborare cu familia artistului dispărut dar şi cu autorităţile de la Bucureşti şi cu ICR Bruxelles, expoziţia, al cărei titlu « Omul aproximativ » preia titlul unui important poem scris de Tristan Tzara, se desfăşoară pe două nivele şi opt săli. Spaţiu de abia suficient pentru a prezenta aproape 500 de exponate de excepţie. Trebuie spus că poetul evreu de origine română – îl chema în realitate Samuel Rosenstock şi era născut la Moineşti înainte de a emigra la 19 ani la Zürich şi apoi la Paris – Tristan Tzara deci s-a înconjurat de mai toţi marii artişti ai momentului. Nu-i deci de mirare că la Strasbourg putem vedea astfel opere realizate printre alţii de Constantin Brâncuşi, Victor Brauner, Hans Arp, Pablo Picasso, Man Ray, Max Ernst, Matisse, etc.
Dar de ce are loc expoziţia la Strasbourg ? Ne răspunde la întrebare Serge Fauchereau, critic de artă şi de literatură, profesor universitar, bun cunoscător al artei şi literaturii române şi curator al expoziţiei Tristan Tzara. « Strasbourg este capitala Europei iar Tzara însuşi era foarte deschis spre Europa. A dorit să fie dealtfel nu doar un european ci un om am întregii planete » spune Fauchereau.
Expoziţia de la Strasbourg este cronologică şi începe deci cu anii tinereţii lui Tzara – pe vremea când încă se chema Rosenstock şi semna S. Samyro. Ii putem astfel vedea în prima vitrină a expoziţiei « Buletinul de nascere » dar şi un exemplar al revistei de poezie Simbolul în care i-au apărut primele poeme de inspiraţie simbolistă. Foarte repede este apoi evocată plecarea la Zürich la nici 20 de ani a celui care şi-a ales pseudonimul Tristan Tzara. In oraşul elveţian intră în contact cu Hugo Ball, Hans Richter şi mulţi alţi scriitori sau artişti refugiaţi acolo ca să scape de primul război mondial. In 1916, un an după sosirea lui Tzara la Zürich, ia naştere la iniţiativa acestuia mişcarea Dada. 4 ani mai târziu după ce dadaismul a fost déjà « exportat » în alte ţări din jur ca un « microb virgin » - termenul îi aparţine lui Tzara - acesta se instalează la Paris unde se va împrieteni cu grupul viitorilor suprarealişti – André Breton, Louis Aragon şi Philippe Soupault. Intr-o primă etapă Tzara va refuza să adere la mişcarea acestor lucru care va provoca aprige dispute între Tzara şi Breton. Il întreb pe Serge Fauchereau dacă-i suficient să-l definim pe Tristan Tzara drept întemeietorul dadaismului. « Cred că Dada este important şi interesant dar nu este decât un moment, o clipă din viaţa lui Tzara. Acesta a trăit o viaţă înainte de dadaism, o alta şi mai lungă după dispariţia mişcării. Tzara nu este omul unui singur moment, este omul unei vieţi întregi, a unei traiectorii, a unei întregi cariere, a unei întregi reflexii care începe foarte devreme, încă din tinereţea poetului ».
Urmează apoi un spaţiu expoziţional consacrat artiştilor români care se aflau în jurul lui Tzara în Parisul anilor ‘20 şi ‘30. Cap de listă figurează Brâncuşi şi Brauner. Odată sosit la etaj, vizitatorul descoperă apoi pasiunea lui Tzara pentru arta brută şi cele care încă nu se chemau arte primare : opere din Africa, Oceania şi America de sud.
Una dintre problemele legate de dadaism este cà acest curent a fost - şi rămâne - greu accesibil « neiniţiaţilor » - nu-i la îndemâna oricui să înţeleagă şi să aprecieze din prima o poezie din acea epocă. Ce-i de făcut ca şă-i atragem totuşi pe unii cititori noi ? « Trebuie să aratăm că Tzara era mult mai complex şi mai bogat decât curentul Dada. Tzara s-a interesat de enorm de multe lucruri, era un soi de cetăţean al lumii şi nu doar al lumii occidentale, era peste tot Tzara » spune Serge Fauchereau.
Urmează sala în care sunt trecute în revistă angajamentele politice ale lui Tristan Tzara, totul pe un fundal de discursuri şi prelegeri rostite de Tzara în anii ‘50. Tristan Tzara a avut încă de timpuriu simpatii de stânga, dacă nu chiar de extremă stângă. Nu-i de mirare deci că la declanşarea războiului civil spaniol, poetul se va duce la faţa locului pentru a-i sprijini pe republicani. Amicul său Federico Garcia Lorca îşi va pierde dealtfel viaţa acolo. Reîntors în Franţa dar neînrolat în Partidul comunist – era încă cetăţean român şi doar francezii puteau intra în PCF – Tzara e repede confruntat cu al doilea conflict mondial. Nevoit să fugă din Paris la începutul anilor ‘40, pe de o parte pentru că-i erau cunoscute simpatiile politice dar pe altă parte şi pentru că era de origine evreu, Tzara va intra în clandestinitate. De abia la terminarea celui de-al doilea război mondial, o dată devenit francez, Tzara se va înrola la comunişti dar luna de miere nu va dura multă vreme. Invazia sovietică de la Budapesta din 1956 şi poziţia comuniştilor în faţa chestiunii independenţei Algeriei la începutul anilor ’60 vor duce la ruperea definitivă a relaţiei dintre Tzara şi mişcarea de stânga. Serge Fauchereau afirmă că « Tzara era comunist dar în calitatea sa de cetăţean nu de scriitor. Spre deosebire de unii precum Louis Aragon sau Paul Eluard care au fost poeţii ai rezistenţei în adevăratul sens al cuvântului – au scris poeme pentru libertate, pentru a da speranţe, au compus imnuri patriotice – Tzara nu a făcut asta niciodată. Poetul nu trebuie să se angajeze nicăieri avea obiceiul să spună. El se considera deci poet chiar dacă şi politica îl interesa dar aceasta nu trebuia să-i influenţeze scrisul ».
Din România şi-au adus contribuţia la această fabuloasă expoziţie o serie de muzee : cel Naţional de artă şi cel al Literaturii române din Bucureşti iar din provincie s-au implicat muzeele din Tulcea şi Craiova. ICR este partenerul manifestaţiei iar preşedintele instituţile Radu Boroianu era prezent la vernisaj. L-am întrebat dacă există şansa să vedem expoziţia în România într-o bunăzi. Răspunsul vine fără echivoc : « Mi-e teamă că e un vis, în primul rând din cauza complexei chestiuni a asigurărilor necesare pentru a transporta toate aceste obiecte. Prevedem să facem însă un film documentar despre expozţia de la Strasbourg ». In aşteptarea realizării ipoteticului film, amatorii de dadaism dar nu numai sunt aşteptaţi să vină la Strasbourg până pe 17 ianuarie 2016, data închiderii expoziţiei inedite consacrate lui Tristan Tzara.
Click pe poză pentru acces în galerie foto şi detalii.
Revista Presei
Top articole
