Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Siria şi spectrul împǎrţirii ei în zone de influenţǎ

2015-04-25t134917z_752907591_gf10000072346_rtrmadp_3_us-syria-crisis-town_0.jpg

Rebeli sirieni pozînd pentru jurnalisti în aprilie 2015
Sursa imaginii: 
credit foto: rfi.fr

Intervenţia militarǎ rusǎ în Siria a complicat situaţia din Orientul Apropiat iar perspectiva gǎsirii unei soluţii de pace prin mijloace diplomatice se îndepǎrteazǎ de fapt. Relaţiile dintre Rusia şi Turcia s-au tensionat în acelaşi timp, şi aceasta dupǎ ce timp de peste zece ani cele douǎ ţǎri au construit o veritabilǎ politicǎ de integrare regionalǎ, politicǎ şi economicǎ. Douǎ incidente legate de violarea spaţiului aerian turc de cǎtre aviaţia rusǎ sunt denunţate vehement de Ankara dar şi de Alianţa Atlanticǎ, şi reprezintǎ un mesaj special adresat Rusiei.

Greu de spus ce s-a întîmplat pe cerul Orientului Apropiat şi mai ales la graniţa dintre Siria şi Turcia, unde asistǎm la un veritabil ambuteiaj aerian, dar reacţiile diplomatice pun în luminǎ o extremǎ iritare în regiune. Ankara a declarat, prin vocea primului ministru Ahmet Davutoglu, cǎ nu va permite absolut nici o violare a spaţiului sǎu aerian, şi cǎ forţele sale armate vor intercepta orice intrus, fie el chiar şi o pasǎre. Reamintesc cǎ duminicǎ un avion de vînǎtoare al armatei ruse a fost forţat de aparate turce de tip F-16 sǎ facǎ cale întoarsǎ dupǎ ce intrase s-ar pǎrea în spaţiul aerian turc, iar douǎ avioane de vînǎtoare turce au fost, s-ar pǎrea, "hǎrţuite" în misiunea lor de patrulare de un MIG-29 neidentificat. Incidente minore la prima vedere într-un contex unde miza este însǎ foarte importantǎ pentru toate forţele prezente pe teren şi în aer.

Turcia şi Rusia sunt, trebuie spus, doi adversari cu o lungǎ tradiţie de rǎzboaie în spatele lor. Imperiul ţarist şi Imperiul otoman s-au ciocnit de nenumǎrate ori in zona strategicǎ a mǎrilor calde şi a Caucazului. In 2003 însǎ s-a întîmplat ceva special care a marcat un început de apropiere între cele douǎ ţǎri. Ankara a refuzat atunci ca trupele americane sǎ traverseze teritoriul turc pentru a se duce sǎ atace Irakul. Moscova a aprobat atunci aceastǎ "distanţǎ criticǎ" pe care şi-a asumat-o Ankara faţǎ de aliatul ei american, în ciuda faptului cǎ Turcia face parte din Alianţa Atlanticǎ.

Au urmat ani de schimburi intense între Turcia şi Rusia care au ajuns la apogeu în 2011, cînd Rusia a devenit primul partener comercial al Turciei. Chiar şi vizele au fost suspendate pentru ruşii care doreau sǎ meargǎ în Turcia şi pentru turcii care doreau sǎ meargǎ în Rusia. O ideologie comunǎ, bazatǎ pe un anumit gust pentru autoritarism, i-a sudat pe Vladimir Putin şi pe Recep Tayyip Erdogan pînǎ cînd a început rǎzboiului din Siria.

Din acel moment sprijinul acordat lui Bachar al-Assad de Rusia a început sǎ-i deranjeze pe turci. Ankara a cerut de la bun început plecarea de la putere a preşedintelui sirian, ceea ce a pus-o pe aceeaşi lungime de undǎ cu puterile occidentale. In realitate, însǎ, pe teren are loc o intensǎ lupǎ de influenţe. Un geopolitician francez care se eprimǎ în cotidianul Le Figaro considerǎ cǎ Siria nu va mai fi niciodatǎ un stat unitar, aşa cum nu mai este cazul cu Irakul. Practic, în Irak, au apǎrut trei zone mari dupǎ intervenţia americanǎ, una kurdǎ, alta şiitǎ şi alta sunitǎ. Ceea ce a permis de altfel şi progresul jihadiştilor care viseazǎ la crearea unui califat sunit în regiune.

In Siria se întrevede tot aşa o împǎrţire a ţǎrii în zone controlate de anumite grupuri. În jurul capitalei Damasc cu o prelungire pînǎ la coasta Mediteranei s-a constituit deja o zonǎ guvernamentalǎ, pro-rusǎ şi pro-iranianǎ. Mai multe regiuni kurde, în nordul Siriei, la frontiera cu Turcia, au tendinţa de a deveni, tot aşa, autonome. S-a mai format o zonǎ sub influenţǎ turco-saudianǎ, în nord-vestul Siriei. Si mai existǎ o a patra zonǎ, controlatǎ de jihadiştii Organizaţiei statul islamic.

Nu este exclus ca un eventual acord de pace sǎ consfinţeascǎ într-o bunǎ zi aceste zone, tot aşa cum a fost fragmentat şi Libanul dupǎ 15 ani de rǎzboi civil.

Mai rǎmîne întrebarea: vor dori sirienii sǎ trǎiascǎ în aceastǎ ţarǎ împǎrţitǎ în zone de influenţǎ? Mai degrabǎ nu, ei vor continua sǎ viseze la libertate decît sǎ suporte integrismul jihadist sau fanatismul saudian sau autoritarismul turc. Kurzii vor fi singurii motivaţi sǎ-şi continue lupta în speranţa formǎrii într-o bunǎ zi a unui stat kurd. Iar la o adicǎ, dacǎ ar fi sǎ aleagǎ dintre mai multe rele, sirienii vor prefera zona în care ruşii ar avea o eventualǎ influenţǎ şi ar mai tempera sadismul lui Bachar al-Assad.

Iatǎ un tablou din care Uniunea Europeanǎ nu are nimic de cîştigat. In absenţa unui stat sirian care sǎ acorde drepturi egale tuturor comunitǎţilor şi libertate de expresie, fluxul ve refugiaţi va continua sǎ se îndrepte spre bǎtrînul continent.