Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dreapta devine majoritară în parlamentul elveţian

suisse.jpg

Presedintele UDC, partidul de dreapta anti-imigratie, Toni Brunner, marele învingàtor al alegerilor federale din 18 octobrie 2015
Presedintele UDC, partidul de dreapta anti-imigratie, Toni Brunner, marele învingàtor al alegerilor federale din 18 octobrie 2015
Image source: 
REUTERS/Ruben Sprich

Fără suprize, parlamentul elveţian a virat la dreapta în urma legislativelor de duminică. Uniunea democratică de centru (UDC), partidul de dreapta anti-imigraţie, rămâne primul partid din ţara cantoanelor cu circa 28 la sută din sufragiile exprimate.

Victoria naţionaliştilor din UDC, formaţiunea tribunului miliardar Christopher Blocher, depăşeşte toate previziunile. Partidul anti-imigraţie îşi întăreşte poziţia de prim partid al Elveţiei cucerind 11 mandate suplimentare faţă de precedentul scrutin. UDC va deţine astfel 64 de locuri dintr-un total de 200 în viitorul parlament de la Berna. Dreapta moderată din Partidul liberalilor radicali recâştigă terenul pierdut acum 4 ani şi dă astfel Consiliului naţional – parlamentul ţării cantoanelor – o coloratură conservatoare.

Analiştii estimează că un context internaţional tensionat – criza refugiaţilor, raporturile dificile cu UE – explică acest viraj la dreapta. Alegătorii au fost pare-se sensibili la sloganul populiştilor « să rămânem liberi ».

Centriştii, ecologiştii şi micile partide pierd cel mai mult de pe urma acestui scrutin în timp ce socialiştii se menţin cu greu pe poziţia a doua a eşichierului politic elveţian. Fără a reuşi să contrabalanseze însă parlamentul care tinde tot mai la dreapta.

Chestiunile referitoare la azil şi imigraţie au fost considerate de aproape 50 la sută dintre elveţieni drept primele priorităţi ce trebuie rezolvate în ţară cu toate că Elveţia este pentru moment ferită de valurile de migranţi care sosesc în alte state europene.

Dreapta devine majoritară în parlamentul elveţian