
Special Paris
Minut de reculegere în Franţa în timp ce ancheta avansează : alţi kamikaze identificaţi
silence.jpg

168 de percheziţii au fost realizate în ultimele ore în rândul suspecţilor islamişti în 19 departamente diferite ale Franţei. « 23 de persoane au fost reţinute de poliţie iar altor 104 li s-a impus domiciliul forţat » a precizat Bernard Cazeneuve în cursul unei conferinţe de presă. Ministrul de interne a mai adăugat că « 31 de arme au fost descoperite cu această ocazie printre care un lansator de rachete şi câteva mitraliere kalaşnikov. De asemenea s-au găsit o serie de uniforme militare » a mai spus Cazeneuve.
Se avansează şi pe calea identificării autorilor atentatelor de vineri. Alţi doi kamikaze – unul de la sala Bataclan, altul de la Stade de France – au fost identificaţi. Unul, pe nume Ahmed Almohammad, s-a născut în Siria acum 25 de ani, corespunde paşaportului găsit lângă cadavrul său de la stadion şi amprentelor depuse în Grecia când a venit ca migrant şi a cerut azil politic. Al doilea terorist identificat e Samy Amimour şi s-a născut în regiunea pariziană în 1987. El făcea obiectul unui mandat de arestare internaţional încă de acum doi ani din cauza faptului că nu a respectat controlul judiciar căruia îi era supus. In 2012 el fusese inculpat după ce a fost bănuit că vrea să plece în Yemen. După ce serviciile de informaţii i-au pierdut urma, respectivul ar fi trecut şi prin Siria. Informaţii obţinute probabil de la cei trei apropiaţi ai teroristului care sunt actualmente interogaţi de poliţie.
In total deci până acum au fost identificaţi 5 din cei 8 atacatori de vineri seara. Singurul presupus terorist încă în viaţă este Salah Abdelsalam şi ela face evident obiectul unui mandat de arestare internaţional. Unul dintre fraţii săi a murit la Bataclan iar al doilea e arestat la Bruxelles. Tot în Belgia este căutat Abdelhamid Abaaoud, considerat drept creierul atentatelor dejucate în ianuarie la Verviers şi care ar fi implicat şi în planificarea celor de la Paris. Dacă legătura între acest jihadist notoriu cu unul dintre kamikaze de la Stade de France a fost déjà stabilită, poliţia preferă pentru moment să nu precizeze natura acestei legături. Fără îndoială că ancheta belgiană în curs în comuna Molenbeek va desluşi o parte din mister.
In paralel cu aceste revelaţii privind ancheta în curs, francezii încearcă să-şi reia activităţile normale. Scolile franceze, închise sâmbătă, şi-au redeschis porţile în această dimineaţă. Toţi elevii francezi au participat la un dialog cu învăţătorii sau profesorii lor despre evenimentele dramatice de vineri. Tinerii au fost apoi invitaţi să respecte şi ei minutul de reculgere la ora 12. In mai multe şcoli, colegii sau licee aflate nu departe de locurile atentatelor s-au instalat celule psihologice pentru a-i sprijni pe eventualii copii sau părinţi încă traumatizaţi după drama de acum trei zile.