"Domnule profesor, vor mai fi şi alte asasinate comise de terorişti în Franţa?"

Copiii pun întrebǎrile cele mai dificile, cel puţin cei din şcolile primare şi generale, cu o dezinvolturǎ care este emoţionantǎ dar care îi pune şi în încurcǎturǎ pe profesori. Cum sǎ-i spui unui copil de şapte sau de opt ani "da, vor mai fi acte de terorism şi în viitor pentru cǎ Franţa este în rǎzboi"? Pentru cǎ realitatea este de fapt aceasta, iar oamenii politici francezi, în frunte cu preşedintele François Hollande şi cu premierul Manuel Valls, nu ascund acest lucru şi îi avertizeazǎ pe francezi cǎ alte momente de oroare sunt posibile. Chiar dacǎ Franţa trece acum la contra-atac, chiar dacǎ Franţa riposteazǎ pe plan militar, diplomatic şi mediatic, chiar dacǎ sunt luate mǎsuri de securitate fǎrǎ precedent, noi acţiuni teroriste rǎmîn posibile. Misiunea profesorilor este deci delicatǎ pentru cǎ ei trebuie sǎ gǎseascǎ acele cuvinte, acele explicaţii, care sǎ-i linişteascǎ pe copii, sǎ-i facǎ sǎ se simtǎ în siguranţǎ, dar şi sǎ înţeleagǎ ce înseamnǎ o ţarǎ atacatǎ de terorism.

Elevii de liceu sunt într-o altǎ logicǎ emoţionalǎ şi reflexivǎ, şi am avut ocazia sǎ-i aud vorbind pe cîţiva chiar în cartierul meu, arondismentul al XIII-lea, situat nu departe de cîteva dintre locurile unde au avut loc atentate. I-am întîlnit pe elevii Liceului Rodin într-un fel de moment de doliu colectiv pe care au vrut sǎ-l trǎiascǎ public.

I-am întîlnit deci pe stradǎ, în faţa liceului, discutînd cu oamenii din cartier, scriind şi lipind pe o faţadǎ de imobil, alǎturi de o librǎrie, afişe, desene, poeme, reflecţii… I-am întrebat pe cîţiva dintre elevi de ce au simţit nevoia sǎ iasǎ pentru acest moment de reculegere.

Elevii Liceului Rodin au decis sǎ punǎ mesaje pe acest perete în semn de compasiune pentru toate victimele atentatelor, pentru a reda speranţǎ tuturor, pentru a nu ceda, pentru a spune cǎ, în ciuda celor întîmplate, trebuie sǎ mergem înainte şi pentru a spune cǎ nu acceptǎm barbaria care a avut loc vinerea trecutǎ."

Textele afişate de elevi pentru a-şi exprima durerea dar şi indignarea mi s-au pǎrut extrem de interesante. De exemplu acesta: "Dacǎ a bea un pahar, a merge la un concert, a merge la un meci, devin o luptǎ, atunci tremuraţi de fricǎ, teroriştilor, Franţa va învinge!"

Un alt elev s-a inspirat din cǎrţile sfinte care interzic uciderea omului de cǎtre om şi a scris urmǎtoarele:

"Tora: nu ucide! / Biblia: nu ucde! / Coranul: nu ucide viaţa pe care Alah a fǎcut-o sacrǎ. / Orice om are dreptul la viaţǎ, la libertate şi la siguranţa persoanei sale. / Asasinii ucid numai în numele lor şi în numele stǎpînilor lor, ei nu au nici o religie, nici o filozofie, ei nu sunt decît urǎ şi înapoiere."

Mi-au atras atenţia şi cîteva poeme-manifest, cu mesaje extrem de clare şi impregnate în acelaşi timp de sinceritate şi maturitate:

"Suntem unul / Suntem doi / Suntem 65 de milioane / Suntem bǎrbaţi / Suntem femei / Suntem o naţiune / Suntem uniţi / Suntem unul"

Un alt elev a preferat sǎ deseneze pe o foaie de hîrtie albǎ doi ochi închişi, stilizaţi la extrem printr-o serie de linii reprezentînd genele, iar sub unul din ochi a schiţat o lacrimǎ în interiorul cǎreia a plasat  Turnul Eiffel, simbolul Parisului.

Iatǎ ce mi-a spus o altǎ elevǎ:

"Noi am fost într-un fel sau altul afectaţi de atentate pentru cǎ s-au produs în cartierul în care am crescut deci este sigur cǎ vinerea trecutǎ am fi putut sǎ fim şi noi acolo, în zona Place de la République… Suntem aici şi pentru cǎ nu avem veşti de la o prietenǎ din copilǎrie. Suntem aici pentru cǎ preferǎm sǎ rǎmînem cu fruntea sus decît sǎ cedǎm în faţa fricii, lumea are nevoie de dragoste." 

In acest spirit au fost scrise şi alte mesaje de cǎtre elevii Liceului Rodin, de exemplu acesta:

"Vom putea într-o bunǎ zi sǎ trǎim pe pǎmînt / Fǎrǎ urǎ, fǎrǎ dispreţ / Fǎrǎ a cǎuta în altǎ parte decît în adîncul inimii  / Rǎspunsul la misterul vieţii?"

Sau, aceastǎ reflecţie:

"Timpul doliului este cel mai legitim dintre toate, dar dupǎ trecerea şocului vine timpul acţiunii şi al indignǎrii pentru a reduce la tǎcere resemnarea."

Pe o bucatǎ de hîrtie roşie am descoperit, scris cu litere albe, un citat din dramaturgul Berthold Brecht: "Cei care luptǎ nu sunt siguri cǎ vor cîştiga, dar cei care nu luptǎ au şi pierdut deja".

L-am gǎsit citat şi pe John Lennon cu fraza urmǎtoare: "Viaţa este ceea ce ni se întîmplǎ în timp ce prevedem altceva".

Oarecum în disonanţǎ cu celelalte mesaje am gǎsit şi acest text:

"Free Palestine, NON aux terroristes!" (Eliberaţi Palestina, NU teroriştilor!)

Cîţiva dintre elevii prezenţi acolo proveneau din familii de religie sau de culturǎ musulmanǎ, iar unul dintre ei mi-a declarat urmǎtoarele:

"Tin sǎ spun pentru persoanele care nu cunosc religia musulmanǎ cǎ, dacǎ ar fi cît de cît cultivate, ar şti foarte bine cǎ jihadul în numele lui Dumnezeu în Coran este… un tînǎr s-a dus sǎ-l vadǎ pe profet şi i-a spus domnule vreau sǎ fac rǎzboiul sfînt, şi ştiţi ce i-a rǎspuns profetul? Jihadul este sǎ o aperi pe mama ta, nu sǎ lupţi alǎturi de fraţii tǎi, ei nu au înţeles religia. In religia musulmanǎ este scris cǎ paradisul se aflǎ sub picioarele mamei sale. Gǎsesc acest lucru intolerabil ca unii sǎ poatǎ merge sǎ ucidǎ în numele lui Dumnezeu şi sǎ întineze o religie atît de frumoasǎ şi sfîntǎ ca islamul".

I-am lǎsat pe elevii de la Liceul Rodin sǎ-şi continue discuţiile şi sǎ scrie noi mesaje pe acel perete care devenea o imagine a doliului dar şi a dorinţei de a spune cǎ resping violenţa.   

Am plecat de acolo cu un alt mesaj în minte, scris pe o coalǎ mare de hîrtie pe care figurau şi siluetele unor monumente pariziene, printre care inevitabilul Turn Eiffel. Iatǎ acest text:

"Iubirea va învinge ura. How many times? For how long? Why? Paris est petit pour ceux qui s’aiment. (Parisul este mic pentru cei care se iubesc.")