Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (70)

Unul din avantajele acestor cronici bilingve, franco-române, c’est qu’elles sont, en quelque sorte, européennes aussi : cele două limbi sunt ale unor ţări de la cele două baiere ale Europei, pe de o parte suficient de depărtate cât să-şi ducă fiecare soarta ei, d’une autre intégrés tous les deux dans cet ensemble assez confus que nous nous sommes habitués à appeler la communauté européenne, et qui n’est, pour l’heure, decât un spaţiu negustoresc a cărui ideologie nu decurge dintr-o ipoteză privind sensul omului pe lume ci din convingerea că acesta nu este decât o burtă care hrăneşte nişte braţe utile în procesul producţiei.

De aceea, când anumite fenomene, suficient de aberante cât să nu pară naturale, apparaissent dans les deux pays, nous pouvons être à peu près sûrs que la cause de cet effet est de nature européenne, c'est-à-dire bruxello-luxemburghezo-strasburgică, ţâşnită de-a dreptul din mintea logică şi materialist ştiinţifică des très zélés fonctionnaires de l’Europe unie – qui commence, c’est vrai, à ne plus l’être vraiment – mais ce n’est pas notre propos d’aujourd’hui.

Nu, ceea ce mi se pare semnificativ este că anumite dezbateri din Franţa se regăsesc, sub o altă formă, dar vădit dovedind o aceeaşi intenţie, un acelaşi proiect mental, în România. Faptele, qui peuvent paraître de moindre importance si la réflexion se limite à un pays, deviennent soudain plus préoccupants dacă le considerăm dintr-o perspectivă europeană, ca să zic aşa. Veţi fi aflat, poate, de modificările pe care ministerul învăţământului francez le propune într-o nouă programă şcolară care a stârnit proteste aproape unanime, venite şi din partea unor personalităţi culturale indiscutabile, în special istorici.

La unele din aceste măsuri s-a renunţat, la altele nu, mais ce qui compte c’est le sens d’un train de mesures qui, de l’avis de quelques historiens de grande réputation, tendent  à effacer de la conscience des élèves l’idée d’une identité nationale, cela en allégeant l’enseignement de l’histoire de la France que l’on dilue dans une histoire du monde avec l’idée que nous n’appartenons pas à une culture et à un pays mais que nous sommes tous les agents d’un développement universel qui conduit vers des lendemains qui chantent, capitalistes cette fois-ci.

 Idei universale, în frunte cu faimoasele drepturi ale omului şi cu principiile une democraţii aplicabile aidoma peste tot, comme les recettes de cuisine, devraient remplacer dans l’esprit des élèves le sentiment d’un enracinement. Je reconnais un internationalisme qui reste le même s’il est prolétarien sau bancar. Distrugerea istoriei şi a culturilor naţionale face parte dintr-un proiect european ale cărui baze ideologice sunt fără temei et tellement contraires au bon sens qu’il ne vaut même plus la peine de les combattre. Cette opération de démolition se manifeste avec une agressivité d’autant plus détestable qu’elle s’excerce en meute.

Istorici dunăreni care se vând bine pentru că-şi arată mutra pe ecranele televiziunilor năimite şi intelighenţia românească pro occidentală care până mai ieri era pro rusă, cel puţin prin părinţi, şi care-şi schimbă părul după cum bate vântul, flutură azi un internaţionalism de serial tv dont le but évident c’est de déprécier l’histoire roumaine, comme d’autres essaient, avec moins de succès, de le faire en France où la résistance semble plus véhémente : « il ne s’agit plus de changer mais de sauver » strigă Alain Finkielkraut într-o emisiune de televiziune protestând împotriva noilor proiecte şcolare. În România, intelectuali nu întotdeauna mediocri ci numai lipsiţi de şira spinării dau cu barda în istoria naţională pe care, reevaluând-o, o scriu pe dos ca altădată dl Mihai Roller schimbând doar unghiul de vedere.

Alţii, a căror operă, dacă mă pot exprima aşa, e până la genunchiul broaştei, dau cu balegă în  dumnezeii noştri Eminescu, Sadoveanu, Creangă, Bacovia, Arghezi, scriitori a căror operă noi, românii, o putem citi aşa cum a fost scrisă, lucru pentru care nous devrions remercier Dieu jusqu’à la fin des temps, conscients que ce privilège n’est pas donné aux autres, ceux dont les langues, riches mais différentes, ne peuvent accueillir le trésor de sens dont nous bénéficions şi care, prin limba pe care o vorbim, ne-mbogăţeşte pe toţi, chiar şi pe cei nedemni de-o asemenea limbă şi de-o asemenea literatură – dont la valeur, certes, ne se mesure surtout pas dans le nombre d’exemplaires vendus à l’étranger.

Mais comme l’histoire, nous le savons, n’est qu’une construction idéologique şi ideologia nimic altceva decât felul în care privim viitorul, mă bate gândul că cei care şi-au pus în cap să ne distrugă istoria şi limba sunt uneltele celor care nu vor să avem un viitor în speranţa că ni-l vor putea vinde pe al lor.