
Special Paris
Wanlov the Kubolor, ghanezul din Ploieşti, cântă la Paris
In interviul pe care ni l-a acordat, inventatorul stilului afro-gypsy – africano-ţigănesc - revine asupra chestiunilor climatice şi notează că românii sunt mai atenţi cu natura şi cu mediul înconjurător decât ghanezii. « In Ghana, pescarii nu mai prind azi în plase decât plastic. Când eram eu mic era plin de peşte şi în râuri şi în ocean. In România, când canadienii au vrut să folosească cianura la Roşia Montană, populaţia s-a mobilizat şi s-a opus. In Ghana se foloseşte din plin cianura, lucru care omoară toţi peştii şi poporul tot nu face nimic » spune cântăreţul româno-ghanez.
In continuare el comentează şi situaţia copiilor abandonaţi sau orfani, atât în Ghana cât şi în România. Wanlov The Kubolor susţine o asociaţie pe nume OAfrica – « O » de la orfan. Revenind la chestiunile de mediu, la Grand Palais muzicianul promite că va cânta printre altele şi melodia « Veveriţa » care vorbeşte despre veveriţă, pomi, natură – pe scurt, în ton cu manifestările legate de COP21.
Româno-ghanezul explică apoi de ce această dublă cultură este esenţială pentru el. « E o terapie, e o balanţă, un echilibru pe care-l găsesc între cele două. Când am văzut cum au reacţionat românii după drama din Colectiv am înţeles că de aşa o mobilizare de masă e nevoie şi în Ghana. Acolo, oamenii îi lasă pe guvernanţi să facă ce vor » spune Wanlov the Kubolor. Cântăreţul româno-ghanez a încercat să organizeze un protest şi la Ploieşti unde locuieşte mama sa după ce a văzut ce se întâmplă la Bucureşti. « Erau mai mulţi poliţişti pe stradă decât manifestanţi dar totuşi, uite, chiar şi într-un oraş mai mic oamenii se mobilizează. In Ghana nimic ! » ne spune oftând de ciudă muzicianul african care-şi propune să exporte şi acolo această voinţă de schimbare.
Wanlov The Kubolor a fost recent în România unde a avut o întâlnire foarte constructivă pe tema drepturilor omului cu elevii de la liceul George Coşbuc din Bucureşti. « M-au impresionat foarte mult copii, întrebările pe care mi le-au pus. Le-am vorbit despre drepturile omului şi artă ».