« Trandafirul se ofileşte » - cum au aflat francezii primele estimări electorale de pe Twitter

Twitter a explodat duminică 13 decembrie codul electoral francez. Difuzarea rezultatelor on-line înaintea închiderii ultimelor secţii de votare, a atins un nivel inedit. Cum era previzibil şi chiar anunţat, primele estimări ale regionalelor de ieri le-am aflat de pe reţeaua de socializare – foarte mult folosită in Franţa de ziarişti şi de oamenii politici -  mult înainte de ora 8 seara, ora la care presa franceză avea voie oficial să le anunţe. Presa belgiană, cea elveţiană dar şi o serie de conturi ale unor francezi care dădeau mai departe cifrele găsite în străinătate, au scos din nou în evidenţă faptul că legislaţia franceză este tot mai inoperantă şi depăşită de noile tehnologii. Reamintim că legea în Franţa interzice comunicarea, prin orice mijloace, a unor rezultate parţiale sau definitive înainte de închiderea ultimelor secţii de votare.

Ce este însă mai interesant şi mai amuzant este felul în care micro-bloggerii francezi au transmis ieri mesajele. Multe erau criptate, cifrate pe un ton umoristic, metaforic sau original. Vedeam astfel mesaje care ne spuneau că în cutare sau cutare regiune « se vând mai multe flori decât stejari » sau că « preţul la flori e de 51 de euro » - aluzie în ambele cazuri la avansul socialiştilor a căror emblemă este trandafirul. Când stânga e în dificultate mesajele sunau cam aşa : « trandafirul e pe cale să se ofilească ». In altă regiune, « din nord », ni se anunţa că « un fost ministru a primit o primă de 58 de euro » - aluzie la scorul pe care avea să-l obţină Xavier Bertrand în faţa lui Marine Le Pen. In sud, ca să se dea scorul lui Marion Maréchal Le Pen, se evoca « costul unui păr vopsit blond » - aluzie la culoarea părului candidatei extremiste de dreapta.

Pentru legiuitorul francez, a controla ce e pe Twitter e foarte greu. Pe lângă faptul că unele conturi sunt anonime sau străine – deci nesupuse legii franceze - felul în care sunt transmise mesajele riscă să-i oblige pe magistraţi să găsească argumente foarte solide, dacă nu imposibile, pentru a-i condamna pe respectivii. Intr-o lume tot mai deschisă, la ora internetului, legea franceză e mai obsoletă ca niciodată iar singurii care sunt obligaţi s-o respecte – pentru că ameninţaţi în caz contrar cu amenzi foarte piperate – sunt ziariştii francezi. Destul de frustrant deci pentru noi şi confraţii noştri.