« Revoluţia iasomiei » serbează 5 ani

Euforia post-revoluţionară a lăsat loc unei morozităţi ambiante persistente. Somajul e tot mai mare, la fel şi mizeria în care se afundă mare parte a populaţiei. In plus, ameninţare jihadistă e tot mai prezentă. Nu-i deci de mirare că festivităţile de joi au fost foarte modeste şi sub înaltă supraveghere poliţienească. Showul echestru organizat la Sidi Bouzid, orăselul în care se imolase prin foc Mohamed Bouazizi în 2010, a fost aclamat de puţinii oameni veniţi la spectacol. Ministrul tunisian al Culturii a promis cu această ocazie că un muzeu al revoluţiei va fi construit în acest oraş.

E déjà un miracol faptul că un oficial a putut asista la ceremonii. In primul an după revoluţie, în 2012, preşedintele din aceea epocă fusese gonit de o mulţime furioasă. In anul următor liderii tunisieni nici măcar nu s-au mai sinchisit să meargă la Sidi Bouzid...

De ce sunt tunisienii atât de nemulţumiţi ?

Tunisia face figură de supravieţuitoare a Primăverii arabe. Siria, Yemenul şi Libia se zbat cu haosul post-revoluţionar sau cu războiul civil în timp ce Egiptul maltratează mai departe orice formă de opoziţie.

Tunisia între timp a organizat alegeri libere şi a adoptat anul trecut o nouă Constituţie. Nu-i deci de mirare că premiul Nobel pentru pace a revenit anul acesta cvartetului organizaţiilor tunisiene care prin dialog au reuşit să salveze tranziţia democratică.

Două lucruri îi nemulţumesc pe tunisieni : economia, situaţia economico-socială mai exact care stagnează fiind afectată de instabilitatea care a urmat revoluţiei. Din acest motiv grevele şi alte mişcări sociale se multiplică. In al doilea rând, populaţia este speriată de grupările jihadiste, tot mai prezente şi mai ucigătoare.

Grupul stat islamic a revendicat astfel trei atentate majore anul acesta : cel de la muzeul Bardo din Tunis soldat cu 22 de morţi, cel de la hotelul din Sousse unde au murit 38 de oameni şi cel de acum trei săptămâni în urma căruia au fost ucişi 12 membrii ai gărzii prezidenţiale. După cum se vede, forţele de ordine şi turiştii – în majoritate străini – au plătit cel mai greu tribut în aceste atacuri, lucru care afectează evident sectorul turismului.

Pe plan politic, există o viaţă democratică, alegeri au avut loc, la fel şi o mulţime de dezbateri parlamentare. In fine, societatea civilă e activă. Tot atâtea lucruri pozitive apreciate de majoritatea tunisienilor. 5 ani după revoluţia iasomiei, tunisienii mai au însă şi multe alte dorinţe neîmplinite. Câtă vreme vor mai avea răbdare vom vedea. Observatori citaţi de ziarul Le Monde remarcă totuşi cu o oarecare îngrijorare că un curent de opinie neoconservator începe să-şi exprime tot mai făţiş nostalgia după fostul regim al lui Ben Ali. Alţii ar profita de tensiunile legate de securitatea din ţară pentru a recâştiga poziţii pierdute la revoluţia din 2011. Pariul tunisian nu e chiar aşa de uşor de câştigat.