Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Revelaţii stupefiante în ancheta referitoare la atentatele din 13 noiembrie

abdelslam.jpg

Coordonatorul atacurilor din 13 noiembrie, Abdelhamid Abaaoud, s-ar fi ascuns 4 zile într-un boschet de pe marginea unei austràzi, scrie editia de duminicà a lui «Le Parisien».
Coordonatorul atacurilor din 13 noiembrie, Abdelhamid Abaaoud, s-ar fi ascuns 4 zile într-un boschet de pe marginea unei austràzi, scrie editia de duminicà a lui «Le Parisien».
Sursa imaginii: 
Reuters

Ancheta privind atentatele sângeroase de la Paris din 13 noiembrie care au făcut 130 de morţi şi sute de răniţi avansează pas cu pas. In ediţia sa de duminică ziarul popular Le Parisien publică astfel noi revelaţii stupefiante.

« Comandourile de terorişti care au atacat sala Bataclan şi terasele cafenelelor au fost în legătură cu unul sau mai mulţi interlocutori rămaşi în Belgia şi asta până în ultima clipă înainte de lansarea atacurilor ». Iată o primă revelaţie făcută de Le Parisien care citează nişte sms-uri descoperite într-un telefon mobil găsit într-o pubelă nu departe de sala de concerte. « Am dat startul, începem » se poate citi în acest mesaj cunoscut déjà de ceva vreme. Ce nu se ştia însă până acum este că el a fost trimis unui număr de telefon belgian. Un al doilea număr, şi el localizat în Belgia, ar fi primit un mesaj de la jihadiştii care au atacat teresale pariziene.

Le Parisien revine şi asupra urmăririi lui Abdelhamid Abaaoud, presupusul instigator al atacurilor de la Paris, ucis în asaltul poliţiei de la Saint-Denis din 18 noiembrie. Aflăm astfel că după atacurile din 13 noiembrie, teroristul s-ar fi ascuns 4 zile şi 3 nopţi într-un boschet de pe marginea unei autostrăzi din jurul Parisului înainte de a se refugia în apartamentul în care avea să fie ucis de poliţie în zorii zilei de 18.

In fine, ediţia duminicală a ziarului francez ne dă mai multe detalii ci despre Salah Abdeslam, suspectul-cheie în ancheta legată de atentate, dat mai departe în urmărire de toate poliţiile din Europa. Potrivit lui Le Parisien, Abdelslam, singurul supravieţuitor al atacurilor, ar fi fost controlat la acte de trei ori în Franţa în ziua de 14 noiembrie înainte de a reuşi să fugă în Belgia. E adevărat că în acel moment identitatea şi presupusele sale implicaţile nu erau cunoscute încă de toate forţele de ordine.

 
Revelaţii stupefiante în ancheta referitoare la atentatele din 13 noiembrie