Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa şi lupta anti-teroristă: o măsură cu caracter mai mult simbolic provoacă polemică

2015-01-09t174216z_1695927594_pm1eb191ema01_rtrmadp_3_france-shooting_0.jpg

Executivul francez sub presiunea criticilor
Image source: 
credit foto: rfi.fr

In Franţa continuă polemica legată de una dintre măsurile preconizate de executiv în contextul luptei anti-teroriste. Preşedintele François Hollande doreşte ca prin Constituţie să i se poată retrage naţionalitatea franceză oricărei persoane născută în Franţa care are  dublă naţionalitate şi se face vinovată de terorism. Dezbaterea în jurul acestei măsuri depăşeşte însă în prezent cadrul constituţional şi cel impus de urgenţa combaterii terorismului, devenind una cu conotaţie electorală.

Iniţial, măsura anunţată de François Hollande în faţa celor două camere reunite ale Parlamentului părea că ţine de bunul simţ. Cînd un ins născut pe teritoriul Franţei, şi care are dublă cetăţenie, declară război francezilor şi începe să organizeze asasinate, pare limpede, cel puţin la prima vedere, că respectivul nu merită să mai fie francez. Ceea ce în alte ţări, precum Marea Britanie, Canada, Olanda sau Elveţia pare de bun simţ şi simplu ca bună ziua, în Franţa a devenit o sursă de aprinse polemici şi poziţionări politice, juridice şi electoraliste.

Ceea ce uluieşte poate cel mai mult este faptul că această măsură a trezit vii contestaţii chiar în sînul stîngii. Argumentele celor care critică, din familia stîngii, această posibilă măsură sunt numeroase. Unii afirmă că ea contravine unui principiu sacru în Franţa, şi anume aşa-numitul "drept al solului" care a înlocuit "dreptul sîngelui". Mai precis, orice om născut pe teritoriul Franţei devine automat francez, chiar dacă nu are "legături de sînge" cu Franţa. A i se retrage cuiva cetăţenia franceză după ce s-a născut în Franţa echivalează deci cu încălcarea acestui principiu, spun cei mai mulţi dintre oamenii de stînga care critică măsura preconizată de Hollande.

Argument serios, dezvoltat şi analizat acum pe toate feţele, şi adoptat chiar şi de unele personalităţi ale opoziţiei. In plus faţă de această obiecţie care are dimensiune juridică şi constituţională, măsura respectivă mai este criticată însă întrucît ar fi fost iniţial propusă de extrema dreaptă, sau pentru faptul că oricum s-ar dovedi ineficientă în practică. Această ultimă observaţie are o anumită greutate. Cînd un terorist decide să se arunce în aer declanşînd-şi centura de exploziv, mai mult ca sigur că nu-i pasă dacă îşi va pierde naţionalitatea franceză.

Mai rămîne însă un contra-argument important: forţa simbolică a măsurii. Aici intrăm însă pe un teren de dezbatere mai degrabă filozofic. Pot oare măsurile cu încărcătură simbolică să-i impresioneze pe indivizii radicalizaţi pe cale de a comite ireparabilul?

Primul ministru Manuel Valls a intervenit din nou în dezbatere, luni 28 decembrie, afirmînd că măsura preconizată nu este nici de inspiraţie extremistă şi nici nu contrazice "dreptul solului". Mai mulţi lideri socialişti importanţi, precum fostul premier Jean-Marc Ayrault, Martine Aubry sau primarul Parisului Anne Hidalgo au creat însă un fel de frondă virulentă împotriva acestei măsuri. Cu siguranţă că această frondă este şi una legată de sensibilităţi ideologice care nu par să fie şi apanajul lui François Hollande şi Manuel Valls. In perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2017, nimic nu este simplu pe tărîmul dialogului politic, iar în spatele fiecărei afirmaţii se află un mesaj electoral.

Tot ce se poate spune este că François Hollande traversează un moment dificil, şi nu este exclus să dea înapoi în privinţa acestei măsuri pentru a conserva unitatea stîngii. Chiar dacă în sondaje cota sa de popularitate este în creştere, succesele sale ţin mai degrabă de politica sa securitară precum şi de cea externă, decît de alte aspecte importante cum ar fi economia. Cu ocazia Anului Nou el va pronunţa un discurs care va fi probabil unul fondator pentru etapa următoare, şi cu care se va termina acest an 2015 calificat de însuşi preşedintele Hollande ca fiind unul "teribil şi dureros".