Săptămînă comemorativă în Franţa pe fond de dezbatere intensă legată de ilam şi jihadism

Plăci comemorative

"In memoria victimelor atentatului terorist perpetrat împotriva libertăţii de exprimare în localurile revistei Charlie Hebdo pe data de 7 ianuarie 2015". Iată ce se poate citi pe prima dintre aceste plăci, dezvelită în arondismentul al XI-lea în prezenţa preşedintelui François Hollande şi a primarului Parisului, Anne Hidalgo.  Numele victimelor figurează gravate în marmoră, 11 nume în total, printre care opt membri ai redacţiei Charlie Hebdo. O altă placă a fost inaugurată la cîţiva paşi de fostele localuri ale redacţiei, acolo unde teroriştii au ucis un poliţist pe nume Ahmed Merabet. A treia placă evocă atentatul antisemit de la magazinul Hyper Cacher, situat nu departe de Porte de Vincennes.

François Hollande a ales ziua de 7 ianuarie, altfel spus ziua cînd a fost comis cu un an în urmă atentatul de la Charlie Hebdo, pentru a li se adresa forţelor de securitate. Iar sîmbătă şeful statului va asista la o ceremonie organizată de Consiliul reprezentativ al instituţiilor evreieşti din Franţa. Seria de ceremonii se va încheia duminică în Piaţa Republicii de la Paris cu un omagiu popular adus atît victimelor din ianuarie anul trecut cît şi celor din noiembrie.

In acest context marcat de acţiuni teroriste fără precedent François Hollande lansează mereu apeluri la unitate şi la mobilizare împotriva barbariei, reamintind că Franţa este de fapt în război împotriva unor forţe malefice, dintre care unele s-au născut pe teritoriul Hexagonului.

Dacă francezii rămîn uniţi la capitolul ripostei, toată lumea consideră că pericolul este mare şi că trebuie luat în serios, la nivelul analizei fenomenului jihadist opiniile sunt diferite.

Dezabteri şi polemici

De la atentatele comise pe 7 ianuarie Franţa s-a aflat într-o permanentă stare de polemică, animată nu numai de oameni politici ci şi de scriitori, istorici, filozofi şi editorialişti. Intr-o carte intitulată "Singura exactitate", filozoful Alain Finkielkraut, care are origini evreieşti, afirmă că Franţa este pe cale de a se dezintegra şi de a-şi pierde identitatea în faţa multiculturalismului. O idee împărtăşită probabil de multă lume. Nu întîmplător romanul lui Michel Houellebecq, intitulat "Supunere", a fost vîndut anul trecut în peste 560 000 de exemplare. Reamintesc că în acest roman scriitorul imaginează alegerea în Franţa a unui preşedinte musulman "moderat".

Istoricul Pascal Ory, care a scris o carte intitulată "Ce spune Charlie" consideră că masacrul de la Charlie Habdo a pus faţă în faţă două forme de radicalism: o extremă stîngă pe cale de a îmbătrîni şi un extremism religios în plină ofensivă. O manieră de a spune de fapt că redactorii de la Charlie Hebdo exagerau de fapt cu "insolenţa" lor. Istoricul mai arată că ura împotriva evreilor este cultivată în anumite medii provenind din imigraţie, ceea ce multă vreme unii lideri politici nu au vrut să vadă…  

Un alt intelectual cu un anume statut în Franţa, Emmanuel Todd, a scris o carte intitulată "Cine este Charlie?" şi a provocat şi el polemici. El s-a situat total împotriva curentului şi i-a acuzat practic de islamofobie pe cei 4 milioane de francezi care au manifestat împotriva terorismului şi pentru libertatea de expresie pe 11 ianuarie 2015.

Franţa traversează deci un moment de "trezire a conştiinţelor" care este oarecum dureroasă.

Multă vreme stînga a cultivat un fel de utopie explicativă în virtutea căreia aproape toate formele de violenţă comise de indivizi de origine musulmană erau puse pe seama colonialismului, a capitalismului, a mondializării sau a marginalizării. Altfel spus, în viziunea acestor utopişti angelici, tot Franţa ar fi de vină cînd sunt mitraliaţi caricaturişti, poliţişti, militari, evrei sau pur şi simplu oameni obişnuiţi care se duc la un spectacol sau la un restaurant. Iar expresia favorită în contextul acestor explicaţii era "să nu amestecăm lucrurile, să nu facem amalgam, terorismul nu are nimic de-a face cu islamul". Ceea ce l-a făcut pe scriitorul Olivier Rolins să spună, Le Monde, cu ironie: "ucigaşii care mitraliază strigînd Allah Akhbar n-au nimic de-a face cu islamul, Organizaţia statul islamic nu are nimic de-a face cu islamul… O fi vreo greşeală de traducere cînd se afirmă aceste lucruri".

Intr-o carte care urmează să iasă în librării pe 7 ianuarie, intitulată "O tăcere religioasă", jurnalistul Jean Birnbaum se întreabă dacă stînga nu a devenit oarbă şi surdă în faţa jihadismului întrucît nu ştie să evalueze fenomenul religios. Din punctul de vedere al stîngii "religia reprezintă doar un simptom social şi nu o forţă politică aparte".

Pentru a rezuma, putem spune că în materie de dezbatere de idei şi de trezire la realitate furtuna continuă în Franţa. Ea nu s-a încheiat încă, iar un alt filozof, Michel Onfray, care a renunţa să publice o carte despre islam, a declarat că atunci cînd vine vorba despre acest subiect nici o dezbatere nu se poate duce cu serenitate pe teritoriul Hexagonului.