Can Dündar : « Erdogan pune botniţă presei din Turcia »

« Din închisoarea în care mă aflu, lansez un apel pentru libertatea de expresie. Un apel lansat dintr-un loc devenit un infern pentru mass-media. Am fost arestat pentru cà mi-am făcut treaba de jurnalist şi acum mă bizui pe solidaritatea confraţilor mei din lumea întreagă ».

In textul său din Le Monde, Can Dündar reaminteşte apoi faptele care i se reproşează şi care l-au dus după gratii. « Am publicat fotografii care demonstrau că nişte camioane care aparţineau serviciilor de informaţii turceşti transportaseră arme către Siria. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan nu a negat acest comerţ suspect dar a declarat că e vorba de un secret de stat. « Autorul care a scris acest lucru va plăti cu vârf şi îndesat » a ameninţat şeful statului. In fapt, el era déjà contra ziarului Cumhuriyet de când în ianuarie 2015, imediat după atentatele de la Paris, cotidianul a reprodus o serie de caricaturi din Charlie Hebdo » scrie Can Dündar.

Amicii francezi ai jurnalistului turc i-au sugerat să nu rămână în Turcia ci să se refugieze în Franţa. « Nu am acceptat această propunere pentru că nu aveam ce să-mi reproşez : nu-mi făcusem decât treaba de jurnalist. De ce fug atunci ca un criminal ? » se întreabă Dündar. Acesta povesteşte apoi cum şi-a început cariera de reporter pe vremea dictaturii militare. « In aceea vreme, generalii ezitau să arate atât de făţiş ura pe care o nutreau faţă de presă. Erdogan, dimpotrivă, a declarat că, citez « cărţile sunt mai periculoase decât bombele ». Seful statului detestă presa liberă şi reţelele de socializare pe care nu le poate controla. Nu-i deci de mirare că Turcia se numără printre ţările care cenzurează cel mai sever internetul. Erdogan a reuşit în cursul regnului său hegemonic să şteargă orice urmă a opozanţilor săi » deplânge de după gratii ziaristul Can Dündar.

« Preşedintele turc a pus la punct două sisteme paralele. Pe de o parte exercită presiuni mari asupra mass-mediilor ale căror articole riscă să nu-l avantajeze. Pe de altă parte, i-a transformat pe suporterii săi din lumea afacerilor în proprietari de presă. In plus, le-a cerut adepţilor săi să boicoteze ziarele pe care le detestă şi a cerut demisia jurnaliştilor care nu scriau pe placul lui. Astfel, Erdogan controlează o bună parte a presei turceşti şi este considerat chiar de unii ca un oligarh al mediilor mai puternic decât Berlusconi. Graţie acestui război de propagandă, populaţia, lipsită de dreptul la informaţie, a votat în proporţie de aproape 50% cu partidul lui Erdogan la legislativele din noiembrie. Un rezultat care i-a permis preşedintelui să lichideze ultimele cuiburi de rezistenţă din presă ».

« Uniunea europeană a decis să ignore politica de opresiune dusă de Erdogan în schimbul primirii şi menţinerii în Turcia a refugiaţilor. Intre timp, de acolo de unde mă aflu eu, după gratiile unei puşcării din Istanbul unde risc să mai stau doi ani pentru că am publicat fapte reale, pot vedea unde se opreşte Europa » conchide ziaristul Can Dündar textul său tradus şi publicat de cotidianul francez Le Monde.