Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Teste antipoluare : Renault în faţa autorităţilor franceze

Constructorul francez de automobile Renault e chemat azi în faţa autorităţilor de la Paris pentru a explica de ce a eşuat la testele antipoluare făcute după declanşarea scandalului Volkswagen.

Comisia Royal – după numele ministrului Ecologiei Ségolène Royal – este cea care-i va audia luni după-amiază pe responsabilii de la Renault. O întâlnire riscantă pentru constructorul francez de automobile. In cauză, « anomaliile » descoperite pe cel puţin unul dintre vehicule – un model crossover Captur - în urma testelor efectuate.

Din noiembrie încoace, o serie de controale sunt realizate pentru a verifica dacà mărcile de maşini prezente în Franţa respectă sau nu normele europene în materie de emisii poluante. Rezultatele testelor sunt apoi supuse unei comisii de experţi independenţi şi de parlamentari pusă pe picioare de Ségolène Royal după declanşarea scandalului Volkswagen.

Un prim lot de 22 de automobile a fost astfel testat : printre ele se aflau mărci franceze precum Peugeot, Citroën şi Renault dar şi maşini Mercedes, BMW şi evident Volkswagen. Din păcate pentru Renault, Ford, Toyota, Mercedes şi BMW, testele antipoluare au fost cel puţin neconcludente. Ca să lămurească treburile, statul francez a lansat chiar o anchetă aprofundată care a dus zilele trecute la percheziţii în trei fabrici ale constructorului francez lăsând astfel să se înţeleagă că Renault a « ratat » cel mai mult testele. « Diferenţe mari şi mai ales inexplicabile s-au constatat între emisiile măsurate şi cele autorizate » spune un membru al comisiei

In cursul întrevederii de azi Renault va încerca să-şi convingă interlocutorii că nu a echipat maşinile cu softuri trucate ca să modifice rezultatele antipoluare.

 
Teste antipoluare : Renault în faţa autorităţilor franceze