Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (74)

Fac parte dintre cei care, din punctul de vedere al lui Emil Cioran, au ales. comme lui, la mauvaise solution. Dar n-am nici a regreta ni à me le reprocher : cela, ajoute le même Emil Cioran, tient moins de nos théories que du destin de chacun de nous. Ori se bine ştie de la Shakespeare încoace că lucrurile implacabile trebuie să ne lase indiferenţi.

Este vorba de-o scrisoare pe care Cioran o adresa, de la Paris, în 1970, prietenului său din tinereţe, filozoful Constantin Noica. Acesta, făcând şi el parte din formidabila generaţie a anilor 30, rămăsese în ţară unde, cu domiciliu obligatoriu şi apoi închis, avait été réduit au silence et, accepté enfin par les autorités, revenait dans la vie intellectuelle, persuadé que l’on peut concevoir une œuvre importante pour la culture européenne dans un petit pays. Cioran, qui commençait à avoir sa petite notoriété à Paris, pe care şi-o dobândiseră deja Eugen Ionescu şi Mircea Eliade, îi scrie prietenului său din România că, de fapt, rămânând în ţară acesta alesese calea cea bună.

Même à supposer qu’il s’agit d’un propos  destiné à consoler un ami qui avait beaucoup souffert, argumentul pe care îl dă merită gândit pentru că el se referă la însăşi esenţa a ceea ce suntem. A fi nu e cu putinţă decât înlăuntrul propriei etnii, écrit Cioran qui ne nous donne pas plus de détails concernant ce „a fi”. Fireşte nu e nici în intenţiile mele nici de competinţa mea să discut ce-nseamnă „fiinţa”, în corespondenţa dintre doi filozofi. Îmi ajunge să vă împărtăşesc senzaţia pe care mi-o dau aceste cuvinte dont la vérité m’importe moins que leur résonance în „cămara sufletului meu”. 

Certes le „destin”, c’est à dire ce hasard que nous essayons de contraindre à avoir un sens, y est pour quelque chose dans le fait que j’habite Paris depuis une quarantaine d’années, fără să ştiu în ce măsură e rezultatul întâmplării, al istoriei, al propriilor mele aspiraţii, probabil toate acestea la un loc, atât de amestecate şi de încâlcite între ele încât nu le putem numi decât soartă.

Ca şi-n cazul lui Cioran, circumstanţele m-au îndemnat să-mi schimb limba de scriitură et devenir un auteur différent de celui que j’aurais été en restant dans ma langue. Et pourtant, il me semble că la Paris şi locuind într-o limbă străină am devenit mai înrădăcinat în propria etnie, pour reprendre les mots de Cioran, et que cela me donne certains avantages, qui ne sont pas mon mérite, je m’empresse de le dire, dar care nu sunt legate de geografie ci de ceea ce acelaşi Cioran numea „înstrăinare”, un éloignement profond, substantiel, authentique, chèrement payé d’ailleurs, un preţ pe care cei care nu l-au plătit nu şi-l pot închipui, cred, parce que ce règlement se fait dans une autre monnaie, d’une autre nature.

Este bine ştiut că nu putem avea o percepţie pas seulement plus exacte dar şi înoitoare a unui sistem decât dinafara lui. A critica un sistem dinlăuntrul lui nu e decât a-ntoarce pe dos o mănuşă, ce qui peut changer des choses mais le gant restera un gant – c’est ce qui me fait croire que la société marxiste, issue de la critique du capitalisme, n’était que le capitalisme întors pe dos, mais c’est déjà une autre question, le sujet d’une autre chronique. Celle-ci a pour sujet fiul risipitor, cel care şi-a irosit viaţa ca să-nţeleagă ce-nseamnă cu adevărat acasă, une notion qui, je le répète, n’a rien à voir avec la géographie.

Poate de aceea soluţia rea, când se-ntâmplă să fie, nu e de dispreţuit : ea îngăduie celor qui ont payé le prix, să fie şi mai înrădăcinaţi, în conflict, fireşte, cu înoitorii dinăuntru care nu văd decât racilele împământenirii et, dans leur désir de démolir la maison pour construire l’Europe, nu fac decât să-ntoarcă mănuşa pe dos. Senzaţia de care vă vorbeam e că această înrădăcinare nu e mai adâncă ci altfel : singularitatea a cea ce simt „româneşte” nu mi-a fost niciodată mai evidentă decât atunci când n-am putut-o scrie-n limba mea franceză et je n’ai jamais été plus attaché à ma langue roumaine que depuis que j’écris en français.

Paradox foarte cioranian dar de fapt biblic : numai cei care au greşit drumul măsoară cât de bun era cel de care s-au îndepărtat şi la care nu se mai pot întoarce car la vie ne fait jamais machine-arrière. Un preţ care poate că nu merită plătit.