Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa - Iran: o nouă pagină în relaţiile bilaterale

iran-france-rohani-hollande-archives.jpeg

François Hollande si Hassan Rohani
Image source: 
credit foto: rfi.fr

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, şi-a început o vizită de două zile în Franţa considerată ca fiind de natură să deschidă o nouă pagină în relaţiile politice şi economice dintre cele două ţări. Mai multe contracte ar urma să fie semnate, în domenii precum transporturile sau energia. Numeroase grupuri franceze speră să profite de revenirea Iranului pe scena internaţională cu un statut de ţară "frecventabilă".

Iranul devine treptat un partener şi chiar „aliat” al Occidentului

Schimbarea de ton este în orice caz spectaculoasă dacă ţinem cont că în urmă cu numai cîţiva ani Iranul era considerat (cel puţin de către americani) drept o ţară făcînd parte din axa răului (împreună cu Irakul şi cu Coreea de Nord). Iranul a mai figurat şi pe lista ţărilor cu statut de paria, practic scoase înafara legilor internaţionale. Cum între timp Iranul a acceptat să-şi îngheţe programul nuclear şi a semnat un acord în acest sens cu marile puteri, treptat lucrurile se schimbă. In culisele diplomaţiei se vorbeşte despre Iran ca de un viitor aliat important al democraţiilor şi al Occidentului în lupta împotriva Organizaţiei statul islamic. Iar oportunităţile economice pe care le oferă Iranul fac din el un nou El Dorado al investitorilor, deşi aceştia aşteaptă încă să se aşeze lucrurile şi să poată fi siguri că statul iranian se va purta garant pentru succesul viitoarelor afaceri.

Franţa este într-o bună poziţie pentru a exporta şi investi în Iran. "Industria franceză poate cîştiga miliarde de euro în Iran", scrie cotidianul Libération, reamintind că anul trecut în septembrie în jur de 130 de patroni francezi au efectuat o vizită de prospecţie şi de contacte la Teheran.

Din 1979 încoace, cînd a izbuncit revoluţia islamică în Iran, relaţiile acestei ţări cu Franţa au fost oscilante. Intr-o primă fază iranienii s-au arătat admirativi faţă de Franţa unde a trăit de fapt în exil ayatolahul Khomeyni, şi de unde a plecat el la Teheran ca să ia puterea. Mai tîrziu, însă, în cursul negocierilor legate de programul nuclear iranian, Franţa a fost cea mai intransigentă în materie de garanţii, chiar mai exigentă decît Statele Unite.

Schimăbări paradoxale în societatea iraniană

In ţara sa, Hassan Rohani este extrem de popular, considerat ca un pragmatic capabil chiar să păstreze un anumit echilibru între diferite curente interne şi să impună pas cu pas politica de deschidere.

Cotidianul Le Monde, care scrutează societatea iraniană de astăzi, constată că "soldaţii lui Alah" din 1979 au devenit între timp oameni de afaceri iar religia a trecut în viaţa lor pe planul al doilea. Numeroase situaţii paradoxale pot fi văzute în Iran, ţară care nu este o democraţie, care rămîne o republică islamică, dar unde treptat, mai ales tineretul, se sustrage de sub presiunea religiei. Chiar şi ayatolahii, scrie le Monde, fervenţi opozanţi ai modernităţii şi ai drepturilor omului, devin, prin activităţile legate de comerţ şi afaceri, actori ai modernităţii.

Unii editorialişti, cum este cazul cu Christophe Barbier în revista L’Express, consideră însă că François Hollande ar trebui să discute cu preşedintele iranian nu numai despre afaceri ci şi despre drepturile omului. Si că în nici un caz europenii, chiar dacă sunt avizi de contracte, nu trebuie să facă vreo concesie şi să renunţe la apărarea valorilor lor.

Cînd occidentalii se auto-cenzurează în faţa unui lider religios

Un gest extrem de criticat, cel puţin pe reţelele de socializare, a fost cel făcut de italieni, care au acoperit, într-un muzeu de antichităţi vizitat de Hassan Rohani la Roma, statui antice preprezentînd nuduri. Personal mi se pare incredibilă această formă de autocenzură... In această logică, într-o bună zi, în toate muzeele Europei ar trebui acoperite toate statuile reprezentînd nuduri şi toate tablourile reprezentînd corpuri mai mult sau mai puţin dezgolite pentru a nu "răni" sensibilitatea religioasă a unor vizitatori. Mi se pare în orice caz lamentabilă uşurinţa cu care europenii uită că omul şi corpul uman au fost glorificate încă de grecii antici şi apoi de Renaştere, şi sunt gata, pentru cîteva cotracte, să aşeze un „voal islamic” peste trei mii de ani de artă şi de cultură.

Faptul că în faţa unui lider religios şiit (considerat de altfel pragmatic şi progresist), un muzeu italian îşi acoperă unele exponate este un precedent grav, jignitor pentru zeci de generaţii de artişti şi de creatori. Ciudat cum europenii pretind că luptă, pe de o parte, împotriva islamului radical din Orientul Apropiat, dar cedează pe plan cultural chiar la ei acasă. Citez o frază care încheie un articol publicat de Christophe Barbier în l’Express: "Fără o schimbare de strategie, cînd ne vom da efectiv seama de amploarea şi profunzimea răului, vom fi deja morţi".