« Salafistes », documentar sau film de propagandă ?

Ca să treacă de furcile caudine ale cenzurii, realizatorii filmului « Salafistes » - François Margolin şi Lemine Ould Salem - au fost nevoiţi să taie sau să scurteze anumite scene. Astfel, în noua versiune nu mai apar imagini cu poliţistul Ahmed Merabet executat la sol de fraţii Kouachi în faţa sediului revistei satirice Charlie Hebdo. O altă lungă scenă în care i se taie mâna unui hoţ în public a fost şi ea sensibil scurtată iar alte două secvenţe au fost scoase, totul bineînţeles pentru a atenua caracterul ultraviolent, şocante adesea, al anumitor scene.

Ministerul de interne ar fi militat însă şi aşa pentru o interdicţie a filmului estimând că « Salafistes » reprezintă « un apel la crimă » care difuzează deci mesajul teroriştilor. In fapt acesta este primul reproş care i se aduce peliculei : lipsa de recul, de comentariu în off şi de punere în context. Trebuie spus că realizatorii alternează lungi interviuri cu teologi şi « gânditori » salafişti din Mali şi imagini cu atrocităţile comise în numele unui adevăr divin pe care estimează că doar ei îl deţin. E vorba deci de un documentar extrem de crud care ne arată realitatea salafistă, lumea sub semnul legii coranice, charia. Ideea realizatorilor era să arate violenţa extremă a islamiştilor, atât în actele pe care le comit cât şi în gândurile pe care le exprimă.

Realizatorii au fost tot timpul escortaţi în timpul filmărilor

Cum au ajuns însă realizatorii la diverşii lideri extremişti este o altă problemă. « Intermediarul » a fost chiar unul dintre cei doi realizatori, Lemine Ould Salem, jurnalist originar din Mauritania. Echipele de fimare au fost nevoite să lucreze pe teren între 2012 şi 2015 în cadrul impus de jihadişti, realizatorii au fost astfel tot timpul escortaţi.

Sprijinul cel mai neaşteptat în favoarea filmului a venit din partea lui Claude Lanzmann, regizorul celebrului film « Shoa ». Intr-o lungă tribună publicată de ziarul Le Monde el a criticat interdicţia şi polemica estimând că este « o cenzură ruşinoasă. Filmul e o adevărată capodoperă care ne arată mai bine ca orice carte sau specialist al islamului care este viaţa cotidiană sub charia ». Lemine Ould Salem e şi mai indignat. « E o decizie care mă revoltă » spune realizatorul. El consideră că « nu a fost judecat pe criterii obiective – adică jurnalistice, cinematografice sau estetice. Am fost judecaţi după criterii ideologice şi politice. Această măsură echivalează cu semnarea actului de deces al muncii noastre. »

Este « Salafistes » principala ameninţare care planează asupra ţării ?

Alţii se întreabă dacă jihadiştii pot face obiectul unui documentar, mai ales în actualul context şi mai ales în Franţa după evenimentele care au îndoliat-o anul trecut. « Lipsa de comentarii şi de voce off îşi ratează obiectivul de a denunţa violenţa şi face ca filmul să semene cu unul de propagandă » scrie de partea sa ziarul Le Figaro. Cotidian care e de părere că documentarul « nu va fi cu siguranţă pe placul asociaţiilor de victime ale terorismului islamist. Filmul face apologia terorismului iar această revoltătoare logoree nu ajută cu nimic la înţelegerea inacceptabilului. »

Intrebare pe care şi-o pune însă cronicarul de la Libération este următoare : « Putem să ne îmbătăm cu apă chioară şi să spunem că un tip s-a autoradicalizat după ce a vizionat « Salafistes » într-una din cele două săli în care este proiectat. Dar este oare asta principala ameninţare care planează asupra ţării ? »