Franţa: un ministru popular sacrificat în numele coeziunii guvernamentale

Doamna Christiane Taubira, un ministru popular şi atipic prin stilul său de viaţă

Ea prefera să se deplaseze cu bicicleta, şi tot pe bicicletă a părăsit miercuri 27 ianuarie Ministerul Justiţiei, după ce i-a transmis ştafeta succesorului său, Jean-Jacques Urvoas. Momentul a fost savurat din plin de toate canalele de televiziune, pentru că miniştrii care se deplasează cu bicicleta prin Paris sunt puţini, mai ales în context de ameninţare teroristă şi de menţinere a stării de urgenţă. Acest detaliu nu le-a scăpat comentatorilor de la cotidianul le Monde care afirmă că plecarea de la justiţie a doamnei Taubira a fost mai spectaculoasă decît bilanţul său în fruntea acestui minister.

Pentru majoritatea francezilor rămîn destul de acide cuvintele pronunţate de Christiane Taubira pentru a-şi justifica demisia: "Părăsesc guvernul din cauza unui dezacord politic major. Am optat să-mi rămîn fidelă mie însămi, angajamentelor mele, luptelor mele, raporturilor pe care le am cu ceilalţi."

Discursul ei de plecare a fost mai sobru decît de obicei. Francezii erau obişnuiţi cu cuvinte mai înflăcărate şi cu numeroase citate din poeţii pe care îi admiră, ba chiar şi cu reflecţii puţin obscure de genul: "Important nu este ceea ce ceilalţi fac din tine, important este ceea ce faci tu din ceea ce ceilalţi au făcut din tine."

Fără îndoială, doamna Taubira a fost motivată în acţiunile sale de o viziune umanistă şi progresistă care o onorează. Ea a rămas în fruntea ministerului justiţiei timp de patru ani, ceea ce înseamnă o veritabilă performanţă de la Robert Badinter încoace, care a asumat funcţia între 1981 şi 1986. Ea a fost de fapt sacrificată pentru că se situa prea la stînga într-un guvern socialist care are ca prioritate acum o politică securitară inspirată mai ales de măsuri deseori preconizate de dreapta franceză.

Pe de altă parte, François Hollande ştie că în perspectiva prezidenţialelor din 2017 el va trebui să plece la vînătoare de voturi pe terenul dreptei, să atragă deci un electorat care votează tradiţional cu dreapta.

Dilemele politice ale lui François Hollande

Mai rămîne întrebarea: cum va reuşi François Hollande să reunească în jurul său şi în jurul unui proiect politic comun puternic şi mobilizator, o stîngă deja puternic fragmentată?

In Franţa mediile de informare au acordat spaţii vaste acestei plecări destul de precipitată din guvern a doamnei Taubira, deşi, cel puţin din punctul meu de vedere, alte subiecte sunt mult mai importante. Cum ar fi cel legat de şomaj. Conform unor noi cifre publicate de ministerul muncii, din 2012 încoace, deci de cînd a devenit preşedinte François Hollande, numărul şomerilor a crescut cu 668 000. Un şantier de o maximă urgenţă pentru guvern, care a anunţat pe 18 ianuarie un nou plan destinat să ducă la crearea de noi locuri de muncă. Din rîndurile opoziţiei, unii lideri spun că Franţa este singura ţară din Europa care nu reuşeşte să oprească "spirala infernală a creşterii şomajului". Adevărul este însă că şomajul se agravează de cel puţin 25 de ani, iar "spirala infernală" s-a adîncit indiferent cine se afla la putere, dreapta sau stînga.

In total, în prezent, şomerii din Franţa şi din teritoriile de peste mări sunt în număr de 3 850 000. Un coşmar pentru François Hollande, care a afirmat de mai multe ori că nu va candida din nou la alegerile prezidenţiale dacă nu se va inversa curba şomajului. El are acum foarte puţin timp în faţa sa pentru a provoca acest miracol.