Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Imigraţia şi configuraţia culturală a Europei peste cîteva decenii

2015-08-19t074027z_13514480_lr2eb8j0lb4hm_rtrmadp_3_europe-migrants-greece_0.jpg

Imigranti debarcînd pe coastele europene
Sursa imaginii: 
credit foto: rfi.fr

Imigraţia masivă cu care este confruntată Europa, iar mai recent violenţele sexuale comise la Köln şi în alte oraşe europene în noaptea Anului Nou, continuă să facă obiectul unor dezbateri la care participă nu doar oameni politici ci şi sociologi, filozofi, scriitori şi artişti din diverse domenii. O dorinţă de a descifra ceea ce ne rezervă viitorul se desprinde din toate aceste analize, unele concepute ca nişte veritabile semnale de alarmă, publicate în presa franceză şi europeană.

Ori de cîte ori citesc reflecţii şi analize despre "problema migraţiei", simt imediat, dincolo de diferenţele de ton, un sentiment de nelinişte. "Ceva ni se întîmplă, ceva nou, ceva care ne va schimba poate viaţa, dar pentru moment nu ştim cum va arăta Europa în viitoarele decenii", par să spună mai toţi aceşti editorialişti şi comentatori.

Personal, mă frapează diferenţa de "libertate" de ton între ceea ce citesc în România pe această temă şi ceea ce citesc în Franţa sau în presa Europei occidentale. In Europa de răsărit, unde populaţia musulmană nu este "vizibilă", frica de ceea ce ar putea aduce "arabii", ca stil de viaţă este mai mare decît în Europa de vest, unde trăiesc sute de mii de musulmani.

In România am citit articole vehemente legate de imigraţie şi multiculturalism, respinse ambele ca şi cum ar fi două boli mortale pentru Europa. Codurile aşa-numitei „corectitudini politice" nu s-au generalizat încă în lumea presei, deşi ele cîştigă, încetul cu încetul, teren şi în România.

In Franţa cuvîntul de ordine pare să fie: spuneţi orice, dar nu generalizaţi niciodată. "In general", toţi comentatorii au grijă să nu "stigmatizeze" nici un grup social şi nici o comunitate cînd recurg la accente critice.

In cotidianul Le Monde cu data de luni întîi februarie, în mod strategic, figurează într-o pagină de dezbateri două articole legate de evenimentele de la Köln. Primul sub semnătura lui Nacira Guérif, este făcut parcă să-l introducă şi să-l atenueze pe al doilea. "Atenţie la indignările selective! Agresiunile de la Köln din noaptea Anului Nou nu trebuie să devină o ocazie pentru stigmatizarea unor ţinte desemnate de o politică a fricii". Este un exemplu de abordare corectă din punct de vedere politic a subiectului.

Intr-un al doilea articol din Le Monde, Claude Habib, adoptă însă un cu totul alt ton. Citez: "Această noapte sordidă a revelat ceea ce multă vreme a fost ţinut sub tăcere. Anumite spaţii sunt de acum încolo în Europa interzise femeilor, atît de mult s-au impus moravurile ţărilor în care femeile prezente noaptea pe străzi sunt considerate prostituate". Si tot Claude Habib mai spune următoarele: "Franţuzoaicele, obişnuite de mai multă vreme decît nemţoaicele cu magrebinii, au învăţat să fie discrete, şi în special să nu-şi mai pună fuste ci pantaloni cînd trebuie să traverseze spaţii unde musulmanii sunt majoritari. Teritoriile pierdute ale Republicii au fost înainte de toate teritorii pierdute pentru femei, o întreagă reţea de străzi şi de pieţe care nu sunt mixte, nici măcar în timpul zilei, precum şi cafenele în care absolut nici o femeie n-ar îndrăzni să intre."

Am impresia, mai ales de cînd a apărut ameninţarea islamistă, că aşa-numitele coduri ale corectitudii politice sunt contestate de tot mai mulţi analişti, sufocaţi parcă de greutatea lor. Cîţiva intelectuali francezi (cum ar fi filozoful Michel Onfray) au devenit "campioni" ai denunţării limbajului "corect din punct de vedere politic". Iar la sfîrşitul anului trecut cotidianul de stînga Libération se întreba dacă nu cumva "le politiquement correct" nu a devenit minoritar în Franţa, ceea ce ar însemna că intelectualii ar înclina din ce în ce mai mult spre dreapta...

Cu, sau fără mănuşi corecte din punct de vedere politic, nimeni nu este însă capabil să prevadă din multitudinea de simptome neliniştitoare ale prezentului care va fi viitorul Europei. Singura certitudine este aceasta: ceva nou se construeşte din întîlnirea, ba chiar din ciocnirea a două plăci tectonice culturale, cea europeană şi cea orientală, iar lumea de peste cîteva decenii va fi cu totul alta decît cea a nostalgiilor  imobile.