Jihadismul a devenit un instrument de revanşă socială – politolog francez

Cu prima intervenţie americană în Afganistan, « jihadismul strategic » promovat de o organizaţie nomadă, al-Qaida, găzduită de talibani dar lipsită de legături cu ţesutul social local, a dispărut treptta. A doua intervenţie americană în « marele Orient-mijlociu », adică ocuparea Irakului între 2003 şi 2010, a facilitat expansiunea unui nou fenomen terorist, « jihadismul social » cum îl numeşte Bernard Rougier.

Acest jihadism, ancorat în intimitatea antropologică şi politică a societăţii irakiene, se arată violent ostil elitelor. Abu Moussab al-Zarkaoui, şeful al-Qaida ucis în 2006, a fost omul acestei metamorfoze. El a ştiut să marginalizeze bogata peninsulă arabică pentru a favoriza sărăcăciosul şi debusolatul Machrek – zona geografică arabo-musulmană care înglobează Irakul, Siria, Libanul şi Iordania. Al-Zarkaoui a pus apoi pe aceaşi linie ura faţă de şiiţi şi lupta contra Occidentului. Astfel, el a inventat războiul social prin jihad.

Organizaţia stat islamic în Irak, a apărut după moartea lui al-Zarkaoui în iunie 2006, dar modul său operator îi datorează enorm. Al-Zarkaoui a fost primul care a filmat o decapitare, în speţă cea a ostatecului american Nicholas Berg în 2004.

In Orientul mijlociu jihadismul social profită de situaţia imposibilă în care sunt elitele politice sunite

Confruntate cu hegemonia sistemului regional iranian, elitele sunite şi-au văzut autoritatea erodată de difuzarea în cartierele populare a unui salafo-wahabism finanţat de statele din Golful arabo-persic. Contrar aliaţilor puterii iraniene, organizaţiile jihadiste sunt încă incapabile să ducă acţiuni contra Israelului. Dar ca să nu rămână în urmă, ele se simt « obligate » să-şi exercite violenţa contra evreilor europeni şi contra tot ceeace e asociat cu « Occidentul ».

Controlul islamului nu este singura miză ; războiul dintre suniţi şi şiiţi aprofundează şi o logică de luptă de clasă în mediul sunit. Proletari înarmaţi îşi radicalizează credinţele religioase pentru a discredita elitele tentate de formule politice de cooperare interconfesională.

Zece ani după moartea sa, ideea lui al-Zarkaoui a depăşit spaţiul său de predilecţie oriental, deschizând astfel calea unui jihad « venit de jos », fondta pe practica şi difuzarea unei ultraviolenţe ca instrumente de promovare a celor mai amărâţi şi anonimi. Astfel, în Europa, delincvenţii deşcolarizaţi s-au identificta primii cu acest model precum belgianul Abd al-Hamid Abaaoud. Prezentat drept « creierul » atentatelor de la Paris din 13 noiembrie, Abaaoud era un delincvent neisprăvit şi narcisist, obsedat de cultul propriei sale imagini pe câmpul de luptă sirian.

Dacă plecarea în Orient a permis mai întâi acestor indivizi să scape de culpabilitatea eşecului lor social, inventându-şi un destin măreţ de « soldat al islamului », a comite atentate la reîntoarcerea lor în Europa li se pare un mijloc de a-şi schimba statutul în sânul Organizaţiei stat islamic, conchide Bernard Rougier cronica din Le Monde.