Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


John Kerry: "criza refugiaţilor este una mondială"

Criza refugiaţilor din Europa este una "mondială". Afirmaţia îi aparţine lui John Kerry, şeful diplomaţiei americane, care sintetizează de fapt într-o frază o situaţie explozivă cu ecouri internaţionale. In prezent fosta "rută a Balcanilor" este practic închisă, Grecia se vede confruntată cu zeci de mii de migranţi blocaţi pe teritoriul ei, la frontiera cu Macedonia au avut loc incidente fără precedent, ţările Uniunii Europene rămîn mai divizate decît oricînd în privinţa politicii migratorii. Iar mulţi editorialişti sunt de părere că Uniunea Europeană se apropie de faza "morţii clinice".

Washington-ul îngrijorat de ceea ce se întîmplă în Europa

"Statele Unite consideră că actuala criză a refugiaţilor este mondială. Nu este vorba doar despre o problemă regională. Ea este un test pentru noi toţi." Aceasta este, mai pe larg, declaraţia lui John Kerry. Americanii sunt probabil în prezent mult prea preocupaţi de spectacolul primarelor din ţara lor ca să urmărească mai cu atenţie ce se întîmplă în Europa. Unii responsabili politici americani primesc însă, cu siguranţă, rapoarte diplomatice îngrijorătoare din Europa, sau mai precis din Uniunea Europeană.

Acest ansamblu de ţări, dintre care unele au o monedă comună, care au visat împreună la prosperitate şi liberă circulaţie, dă acum impresia unei marmite în plină fierbere iar capacul este pe cale să explodeze. Uniunea Europeană a rezistat multor încercări, dar cea legată de imigraţie pare să fie cea mai dură de pînă acum. Concret, Europa este deja divizată, în măsura în care mai multe ţări din Europa de răsărit dau dovadă de "indisciplină comunitară" şi înţeleg să-şi rezolve singure, aşa cum cred ele de cuviinţă, problema refugiaţilor.

Grecia, pe de altă parte, pare abandonată şi în plin haos, pentru că devine staţia terminus pentru zeci de mii de migranţi, ba chiar sală de aşteptare fără perspective pentru 90 la sută dintre ei.

Dacă la toate acestea adăugăm informaţiile legate de violenţele comise în diverse ţări şi localităţi împotriva imigranţilor, ofensiva politică a partidelor populiste şi extremiste care instrumentalizează fenomenul, precum şi angoasa europenilor la gîndul că noi atentate teroriste ar putea avea loc, putem înţelege de ce Washington-ul se îngrijorează de ceea ce întîmplă în Europa. Dislocarea sau dezmembrarea Uniunii Europene nu este în nici un caz un scenariu pe care America să şi-l dorească, din numeroase motive, începînd cu cele economice.

Sîrma ghimpată: un simbol al opresiunii şi al regresului

Pînă acum cîteva luni, aş spune, imaginea pe care Uniunea Europeană o oferea lumii era una de spaţiu deschis unde frontierele dispar. De la sfîrşitul anului trecut însă a reînceput să apară în Europa sîrma ghimpată, care în nici un caz nu este compatibilă cu valorile europene.

Consider chiar ca fiind o adevărată tragedie faptul că sîrma ghimpată revine ca imagine pe primele pagini ale presei mondiale fiind asociată cu Balcanii şi cu refuzul europenilor de a acorda liberă trecere unor oameni aflaţi deja la capătul puterilor. Dar pentru că tot vorbim de sîrma ghimpată, iată un scurt istoric al acestui "produs" industrial. Prima maşină de fabricat sîrmă ghimpată a fost inventată de un francez, pe nume Louis Jannin, în 1865.

Cum s-a întîmplat însă şi cu alte astfel de idei, americanii au fost cei care intuit cît de util putea fi acest produs, drept care au creat maşini şi mai performante şi au introdus sîrma ghimpată în vestul sălbatic, unde fermierii doreau să-şi îngrădească vastele domenii. Foarte repede însă sîrma ghimpată a devenit eficientă şi împotriva intruziunilor umane, mai ales a indienilor… Primul război mondial a banalizat însă total sîrma ghimpată, ea a devenit imagine clasică, fiind asociată sutelor de kilometri de linii de front, fiind destinată să blocheze sau să încetinească atacurile inamicului. Intr-un fel, una dintre cele mai puternice imagini negative ale Secolului al XX-lea este sîrma ghimpată, pentru că ea se regăseşte şi la Auschwitz şi în Gulagul sovietic, ca să nu mai vorbim de "cortina de fier" dintre est şi vest, ba chiar şi de frontierele dintre "ţările frăţeşti".

Sîrma ghimpată a devenit deci un simbol al răului politic, al celor mai inumane soluţii pe care le adoptă oamenii atunci cînd nu se respectă şi nu se înţeleg între ei. Simbol al barbariei dus la apogeu de nazişti şi de comunişti, sîrma ghimpată înseamnă opresiune şi regres. Nu întîmplător ea este denunţată, prin imagini, de artişti şi de diverse organizaţii de apărare a drepturilor omului cum ar fi Amnesty International. Această ultimă organizaţie a popularizat o imagine la care merită să reflectăm: două mîini legate cu sîrmă ghimpată dar care se înalţă totuşi spre cer pentru a pune în libertate un porumbel. Este efectiv păcat, cel puţin după părerea mea, că sîrma ghimpată redevine un simbol al unor realităţi europene.

Europa vrea să-i descurajeze, prin imagini, pe viitorii candidaţi la exil

Sîrma ghimpată şi, mai nou, gazele lacrimogene cu care au fost respinşi cîteva sute de imigranţi care încercau să treacă din Grecia în Macedonia. Si aceste imagini au fost difuzate în buclă de mediile de informare, cu un mesaj destinat să-i descurajeze pe noi candidaţi la exil să vină în Europa.

De fapt acesta este lucrul pe care i l-aş reproşa cel mai mult Europei. Si anume că de la o zi la alta îşi modifică strategia. Si chiar şi mediile de informare navighează în virtutea unei busole plină cu adrenalină numită emoţie. Micuţul Aylan, să ne amintim, s-a înecat în urma unei tentative de traversare cu părinţii săi pe data de 2 septembrie anul trecut. Imaginea sa de copil care părea adormit a făcut înconjurul lumii şi a emoţionat, pe bună dreptate, numeroşi oameni politici, în frunte cu doamna Angela Merkel.

Brusc Europa s-a crezut atunci capabilă să ofere mai mult decît poate, şi şi-a asumat un fel de rol de "putere morală", prima putere morală a lumii. Europa şi-a deschis braţele fără să se gîndească însă la consecinţe, iar din acea deschidere a braţelor s-au născut de fapt noi reţele de traficanţi şi s-au pus pe drum sute şi sute de mii de noi candidaţi la exil din Africa, Asia, Orientul apropiat. NU vom şti însă niciodată cîţi copii (dar şi cîţi maturi) s-au înecat după episodoul Aylan, şi oarecum din cauza acelui gest frumos dar precipitat prin care Europa, într-o clipă de emoţie, s-a declarat capabilă să primească la ea acasă toate rănile lumii.