Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce scria Emmanuel Carrère acum 25 de ani despre România ?

carrere.jpg

Scriitorul francez Emmanuel Carrère
Scriitorul francez Emmanuel Carrère
Image source: 
youtube.com

Emmanuel Carrère, unul dintre cei mai talentaţi scriitori francezi ai momentului, publică o nouă carte la editura POL. Sub titlul « Il est avantageux d’avoir où aller », inspirat de o veche carte de proverbe chinezeşti, volumul cuprinde o serie de reportaje şi articole de presă semnate de Carrère în ultimul sfert de secol pentru diverse publicaţii franceze sau străine. Unul dintre primele texte e consacrat României anului 1990. Cu ce impresii s-a întors atunci scriitorul francez de la Bucureşti?

Reportajul lui Emmanuel Carrère în România primelor luni ale anului 1990 a fost realizat aproape din întâmplare. « Prea preocupat de salvarea sufletului meu, confruntat cu o profundă criză religioasă despre care aveam să scriu un sfert de secol mai târziu în cartea « Le Royaume », nu am urmărit decât de departe evenimentele politice importante de la începutul anilor ’90 şi în particular sfârşitul Uniunii sovietice şi incendiile care se aprindeau pe rămăşiţele comunismului. Totuşi, o poveste a unui amic care era în România imediat după căderea lui Ceauşescu m-a intrigat şi aşa am decis să plec acolo. Am revenit din România extrem de tulburat şi convins că modul cel mai bun de a evoca această tulburare este de a scrie o biografie a lui Philip K. Dick », autor celebru de romane de SF. Aşa explică deci, 25 de ani mai târziu, Emmanuel Carrère cum şi de ce a plecat în România în primăvara lui 1990.

Primul contact îl are cu Casa Poporului, pe vremea aceea deschisă publicului. In faţa clădirii încă neterminate dar cu « o arhitectură ieşită din comun, utopică, ca un soi de mauzoleu contra-naturii, se afla o ţigancă foarte bătrână care vindea cărţi poştale cu Ion Iliescu şi Petre Roman ». Puţin mai departe, scriitorul francez descrie dilemele cu care erau atunci confruntaţi românii : să dărâme sau nu acel mastodont. « Nu am întâlnit decât un partizan al soluţiei demolării, un student care imediat a recunoscut însă că ideea este imposibil de realizat ». Emmanuel Carrère profită apoi în cursul sejurului său bucureştean de un ghid ieşit din comun : Lucian Boia. « Istoric solitar, indolent, ironic, m-am împrietenit cu el considerându-l ca pe o oază de bun simţ şi de onestitate » afirmă Carrère despre Boia. « Ca toată lumea, ca toţi intelectualii cu care am stat de vorbă, Boia detestă Frontul Salvării naţionale » mai precizează autorul francez.

Un scriitor francez pe urmele lui Dracula

Căutarea începe cu o întâlnire cu Stefan Andreescu, istoric la Institutul Nicolae Iorga din Bucureşti. Loc în care Carrère asistà stupefiat la o discuţie, mai bine zis o bârfă, despre Răzvan Theodorescu, « intrigantul director TVR de pe atunci. Atent până la caricatură la stilul său, cu un fizic de rău rafinat, acest profesor de artă bizantină ar fi fost – cel puţin aşa susţin adversarii săi – artizanul machiavelic al victoriei FSN » mai notează Carrère în reportajul său.

Scriitorul francez face apoi cunoştinţă cu o serie de confraţi de-ai săi : Mircea Nedelciu – care avea să-i povestească « Zodia scafandrului » - şi Mircea Dinescu, poet şi fost dizident, devenit « om al noului aparat de stat, foarte frontist », preşedinte al Uniunii scriitorilor, care l-a frapat pe Carrère prin « aroganţa şi brutalitatea sa ».

Discuţiile purtate apoi de Emmanuel Carrère cu membrii GDS – Grupul pentru dialog social – sunt şi ele edificatoare despre mentalităţile din acea vreme. « Gabriel Liceeanu şi amicii săi afirmă fără ocolişuri că Iliescu e mai rău decât Ceauşescu » constată astfel autorul francez.

Periplul bucureştean şi românesc al lui Carrère – a fost şi la Bran, Sighişoara, în Bucovina, la Suceava şi Bistriţa – se termină destul de brusc în urma unui accident de maşină, din fericire benign. E momentul în care « trenuri întregi de mineri înarmaţi cu bâte de fier au venit în capitală ca să-i zdrobească pe manifestanţi, descrişi de putere « vandali ». Preşedintele Iliescu avea să-i felicite călduros pe ortaci » mai notează Emmanuel Carrère.

Carrère se justifică pentru ceeace a scris în reportaj şi face preziceri

 « Articolul pe care l-aţi citit nu este mincinos, în sensul în care am auzit ceeace am scris, am văzut lucrurile descrise şi am trăit impresiile adunate. In schimb, e probabil un articol eronat. Am putut să mă înşel în toate domeniile : asupra persoanelor, asupra trecutului lor, asupra convingerilor lor actuale şi a responsabilităţilor lor în ceeace se va întâmpla. Astfel, se poate ca talentatul arivist de Nedelciu să ajungă un erou întemniţat, diletantul Boia să ajungă un ministru corupt iar Theodorescu un puternic lider al unui puternic Partid comunisto-naţionalisto-ţărănist. Ideea că totul este posibil este foarte atrăgătoare : două săptămâni petrecute în România m-au convins că este şi oribilă » conchide Emmanuel Carrère reportajul său realizat deci în prima jumătate a anului 1990.

Critici pozitive despre « Il est avantageux d’avoir où aller »

 « Antologia lui Emmanuel Carrère publicată acum este extrem de interesantă şi scrisă cu acelaşi talent cu care ne-a obişnuit dintotdeauna autorul. Succesiunea textelor este şi ea fascinantă pentru că pare a retranscrie itinerariul autorului » scrie criticul literar al ziarului Le Monde. De partea sa, săptămânalul L’Express salută « o magnifică autobiografie fragmenată a lui Emmanuel Carrère. Fie că străbate România proaspăt eliberată de regimul Ceauşescu, fie că merge în Sri Lanka devastată de un tsunami, fie că ne descrie oraşe pierdute şi uitate din Urali, autorul traversează lumea ca un « voaior » fără să devină însă nicio clipă obscen ». O carte primită aşadar cu critici foarte pozitive în Franţa.

 
Ce scria Emmanuel Carrère acum 25 de ani despre România ?