Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


France Terre d’asile: "Europa nu poate face troc de migranţi cu Turcia"

default.png

RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
Sursa imaginii: 
RFI

Un nou summit european are loc la Bruxelles axat tot pe problema fluxului migrator, devenită un măr al discordiei în sînul Uniunii Europene. Cei 28 încearcă să se pună de acord un privinţa unui plan destinat să reducă presiunea migratorie în Europa. Numeroase obiecţii de ordin etic şi juridic i se aduc însă acestui "aranjament" la originea căruia se află Germania şi Turcia.

In centrul acestui plan se află ideea unui schimb de migranţi: cei sosiţi ilegal în Europa ar urma să fie trimişi înapoi în Turcia iar de pe teritoriul turc ar urma să fie preluaţi, în acelaşi număr, "adevăraţii" refugiaţi, altfel spus oameni care au motive întemeiate să ceară protecţie în Europa. Asociaţia France Terre d’asile a găsit poate expresia cea mai convingătoare pentru a respinge acest proiect. "Europa nu poate să înceapă să facă troc de refugiaţi cu Turcia", arată, indignaţi, responsabilii asociaţiei citată mai sus. Si tot ei adaugă: "Europa riscă să se dezonoreze" aceptînd acest aranjament cu Turcia, cu atît mai mult cu cît dreptul european şi internaţional interzic "expulzările colective".

Alte voci politice denunţă presiunea Turciei asupra europenilor şi consideră propunerea formulată de primul ministru turc drept un veritabil "diktat". Franţa, prin vocea primului ministru, Manuel Valls, se declară dispusă să coopereze în mod eficient cu Turcia, dar refuză orice formă de "şantaj" din partea Ankarei.

Cum Turcia mai cere, în schimbul acestui aranjament, relansarea negocierilor de integrare europeană, un semnal negativ în acest sens a venit în aceste zile din partea autorităţilor cipriote. Cum insula este divizată de ani de zile şi doar partea greacă face parte din Uniunea Europeană, preşedintele cipriot Nicos Anastasiades a avertizat că se va opune oricărui plan de accelerare a integrării europene a Turciei atîta vreme cît chestiunea cipriotă rămîne nerezolvată.