Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Jumătate din patrimoniul natural mondial Unesco, afectat de firme multinaţionale

Delta Dunàrii

In ultimul său raport, ONG-ul WWF (Fondul mondial pentru natură) trage semnalul de alarmă şi denunţă impactul activităţilor industriale asupra patrimoniului natural mondial.

« 114 din cele 229 de situri naturale şi mixte înscrise în Patrimoniul mondial Unesco sunt ameninţate de activităţi industriale nefaste » scrie Fondul mondial pentru natură. Printre cele mai puse în pericol sunt citate pădurile tropicale din insula indoneziană Sumatra – ameninţate de concesiile petroliere şi gazaiere - parcul naţional Donana din Spania – ameninţat de deschiderea unei mine – rezerva Selous din Tanzania, afectată de infrastructuri hidroelectrice, şi Delta Dunării.

5 cauze majore care pun în pericol aceste bogăţii naturale sunt enumerate în raport : « explorarea şi extracţia din concesile petroliere, gaziere şi miniere, exploatarea ilegală a pădurilor, creearea de mari infrastructuri, pescuitul intensiv şi supraexploatarea resurselor acvatice. Activităţi efectuate de cele mai multe ori de firme multinaţionale », mai precizează Fondul mondial pentru natură.

Siturile evocate mai sus ocupă doar 0,5% din suprafaţa Pământului. « Dacă nu suntem capabili să protejăm această parte infimă a planetei, cine poate crede că vom fi capabili să protejăm restul ? » se întreabă retoric directorul WWF Franţa.

 
Jumătate din patrimoniul natural mondial Unesco, afectat de firme multinaţionale