Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (80)

20-03-2015salondulivre-m.jpg

Inflatie de carti si de autori?
Image source: 
credit foto: france 24

Port ilegal de l’uniforme.  A devenit literatura un fel de zonă a amatorismului în care oricine are un… cuvînt de spus? Unii observatori ai fenomenului literar spun că în Franţa sunt două milioane de oameni care scriu sau care aspiră în orice caz să devină scriitori. Virgil Tănase aruncă o privire acidă asupra celebrului Salon al cărţii de la Paris, dar şi asupra meseriei de scriitor alterată de fenomenuli vedetismului, al senzaţionalismului şi al modelor literare.

Dinspre România, care priveşte atent şi cu jind occidentul, mi se cere iarăşi părerea despre Salonului cărţii de la Paris unde, à la sollicitation de l’Institut culturel roumain, j’ai participé à plusieurs débats. Une fois de plus, j’ai le sentiment că fluier în biserică, mai precis într-o hală de la o margine a oraşului lumină, un spaţiu de iarmaroc lipsit de orice glorie şi suflet. Tarabele cu cărţi au luat locul celor cu brânzeturi şi standurile editurilor s-au instalat acolo unde ieri mugeau vitele aduse aici pentru Salonul agriculturii.

Ei, unde sunt vremurile când Salonul cărţii era găzduit au cœur de Paris, au Grand palais  qui avait quand même une autre gueule que le hall des expositions de la porte de Versailles ?! Cică nu mai încăpeau cărţile în acest spaţiu prea restrâns pentru cât se scrie şi se publică.

Justement, dans la bousculade de cette foire, je suis pris d’une sorte d’irritation dont je m’efforce d’identifier la nature şi care seamănă cu ce simţi când dentistul îţi spune că din greşeală ţi-a scos măseaua bună în locul celei vătămate. De fapt, ceea ce mă supără nu e, ferească Dumnezeu, abundenţa cărţilor printre care ale mele se pierd ca şi cele ale multor alte mii şi mii de autori. Et Dieu m’est témoin que je n’éprouve la moindre jalousie envers les auteurs qui signent leur livres à tour de bras, ayant vu tant et tant de gloires supposées éternelles passer ca norii lungi pe şesuri !

Cine-şi mai aminteşte azi de Yves Navarre care, atunci când ajugeam eu la Paris, atinsese o asemenea cotă încât i se publicau în volum chiar şi piesele de teatru ?! Sau de Jean-Edern Hallier, atât de popular şi de ridicat în slăvi încât ne miram cu toţii în fiecare an că n-a luat premiul Nobel, et pas seulement parce que l’Académie suédoise souffre d’une sorte de dégénerescence clinique qui aurait mis mal à l’aise les Thomas Mann, les Camus, les Faulkner, les O’Neill, les Beckett fourgués dans le même pannier avec tant d’auteurs de complaisance ?

Dar, ca să nu se creadă că discriminez ginta feminină, cine mai dă azi doi bani pe marile succese de librărie care au fost „Les lits à une place” şi „Les jupes-culottes” ale pe atunci nemuritoarei Françoise Dorin sau pe cărţile unei Nicole Avril care continuă să scrie într-o umbră fără asemănare cu strălucirea ei mediatică de odinioară ?

Il s’agit en fait d’un problème presque administratif, du respect de ce qui devrait être une disposition légale. Réfléchissez : dans la majorité des disciplines, portul ilegal al uniformei se pedepseşte, et aussi l’exercice frauduleux d’un métier. Avem toţi instincte poliţiste dar nimănui nu i-ar trece prin cap să-mbrace uniforma când admonestează pruncul vecinului care a dat cu piatra după Gigel care l-a scuipat. Mai mult decât atât, să te ferească Dumnezeu să vrei să practici medicina fără diplomele necesare : înfunzi puşcăria cât ai zice peşte!

Şi totuşi, de o bucată de vreme, tot omul care a învăţat să moaie tocu-n călimară îmbracă fără nici o jenă uniforma de scriitor. „Vedete scriitori” îşi intitulează articolul un jurnalist care anunţă prezenţa la Salonul cărţii de la Paris şi după aceea la alte manifestări literare a mai multor personalităţi îndrăgite de marele public şi care-şi scriu viaţa aşa cum fac fetele de liceu când, à l’adolescence, elles ressentent le besoin d’amplifier leurs sentiments en les dissimulant dans une composition fictionnelle. Un de ces „écrivains” est l’actrice d’une série de télévision qui passe d’un livre de confidences à un autre sur l’endométriose avant de s’attaquer à un polar. Une autre, connue grâce à l’émission „Danse avec les stars”, sort son premier roman... autobiografic, pare-se. Sperând nu să ia premiul Nobel de literatură ca Churcill dar măcar s-adune câteva voturi într-o tăşculiţă, nu e om politic mai răsărit care să nu ne lepede o carte laolaltă literară şi de filozofie a culturii.

Una peste alta, a ajuns Parisul că nu mai poţi da c-o piatră fără să loveşti un scriitor.

N’importe qui peut aujourd’hui habiller à volonté l’autorité que les écrivains ont acquise avec difficulté et sacrifices en plongeant avec des efforts immenses dans les profondeurs de la langue, la où se trouvent les ressorts de l’homme. N’importe qui peut habiller l’uniforme de Sophocle ou de Voltaire et vous raquetter à la foire du livre de la porte de Versailles. Cette impunité peut surprendre, à moins de remarquer que dans une Europe reglementată până-n dinţi şi unde chiar şi ca să fii măturător pe stradă trebuie să ai un certificat de aptitudini şi să urmezi un curs de specializare în tomberoane, il n’y a que deux métiers où l’on vous accepte avec vos grands sabots, sans études et sans licence : cel de scriitor şi  om politic.

 

 

Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (80)