Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Liceenii francezi nu pot fuma în incinta şcolilor, chiar dacă e stare de urgenţă

O elevà fumând în fata unui liceu parizian, februarie 2016

Justiţia franceză a suspendat decizia unui director de şcoală din periferia Parisului. Acesta crease o zonă pentru fumători în incinta liceului pentru a face faţă riscului de atentate teroriste. Hotărârea judecătorească ar putea face jurisprudenţă.

In urma atentatelor jihadiste din 13 noiembrie de la Paris, guvernul francez se arătase tolerant în numele securităţii elevilor. Pentru a evita ca fumătorii să iasă în afara şcoli ca să fumeze, elevilor respectivi li s-a permis să tragă una repede într-un spaţiu deschis special amenajat în incinta liceului. Deîndată însă părinţi dar şi profesori şi cadre medicale au denunţat ceeace consideră a fi un scandal. In opinia lor, riscul de a muri de cancer e mai mare decât cel de a muri ucis de terorişti. Două asociaţii de combatere a tabagismului au dus deci afacerea în faţa tribunalelor sperând să pună capăt unei excepţii « ilegale » ce priveşte, spun ele, « un liceu din două din Franţa ». Un tribunal administrativ din periferia Parisului le-a dat dreptate în numele « respectării sănătăţii publice ».

Ministrul Educaţei a promis deîndată că va aplica această decizie în toate liceele franceze, amintind în treacăt că autorizaţia de a fuma în interiorul instituţiei de învăţământ nu era oricum decât provizorie. Elevii vor putea deci ieşi din nou în stradă ca să fumeze între două ore de clasă dar în caz de « ameninţare iminentă » elevilor fumători li se va interzice să mai iasă afară.

In Franţa ţigara este complet interzisă în curţile şcolilor de mai bine de zece ani iar vânzarea de ţigări minorilor este de asemenea ilegală. Asta nu-i împiedică pe un tânăr de 17 ani din trei să fumeze zilnic, potrivit unei anchete publicată anul trecut.

 
Liceenii francezi nu pot fuma în incinta şcolilor chiar dacă e stare de urgenţă