Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Europa confruntată cu marea problemă a minorilor migranţi

2016-01-27t211523z_1241217931_gf10000286899_rtrmadp_3_europe-migrants-greece_0.jpg

Nelinistitoare disparitie a 10 000 de copii în Europa...
Sursa imaginii: 
credit foto: rfi.fr

Europa rămîne confruntată cu criza migratorie chiar dacă presiunea a mai scăzut la graniţele ei sudice şi mai ales în Grecia, după acordul negociat de Angela Merkel cu Turcia. In mai multe ţări europene măsurile luate în vederea limitării fluxului migrator suscită însă reacţii critice. Austria a fost criticată după ce a instituit "o stare de urgenţă migratorie" în virtutea căreia poate refuza noi cereri de azil. Si Marea Britanie a luat o măsură discutabilă, şi anume aceea de a nu primi pe teritoriul ei copii minori sosiţi în Europa fără familia lor.

Problema copiilor migranţi este una extrem de complicată şi a fost semnalată anul trecut de mai multe organisme internaţionale, precum UNICEF şi Interpol. Este greu de imaginat, dar anul trecut în jur de 10 000 de copiii sosiţi în Europa au dispărut pur şi simplu în natură, adică li s-a pierdut urma. Cotidianul Le Figaro se întreabă astăzi dacă nu cumva mulţi dintre aceşti copii nu sunt exploataţi sexual de diverse reţele criminale, sau dacă nu au devenit un fel de sclavi în diverse ateliere clandestine din Europa.

La Londra, deputatul şi lordul Alf Dubs a avut ideea luminoasă de a propune ca 3000 de astfel de copii abandonaţi pe drumurile Europei să fie primiţi pe sol britanic şi încadraţi pentru a fi şcolarizaţi şi conduşi spre un viitor cu faţă umană. Camera Comunelor a respins însă această propunere considerînd că un astfel de gest ar fi o "incitare" la exod pentru alţi mii de minori din Africa, Orientul apropiat şi chiar Orientul ceva mai îndepărtat. Iniţiativa deputatului britanic ţine de un anumit cod al onoarei şi se inspiră dintr-o viziune umanistă pe care Europa şi-a forjat-o treptat şi pe care a încercat chiar să o impună întregii lumi. Respingerea propunerii sale se inspiră însă dintr-o altă logică, pragmatică, pe care o adoptă în prezent toate ţările europene devenite în ultimii ani destinaţii privilegiate în materie de migraţie şi exil. Cuvintul de ordine pare să fie acesta: să nu facem nimic de natură să-i încurajeze şi pe alţi candidaţi la exil să treacă efectiv la fapte şi să vină în Europa.

Prin măsuri care pot părea inumane autorităţile germane, austriece sau britanice mai încearcă însă să contracareze şi dezvoltarea unei veritabile industrii a traficului de persoane în Turcia, Libia, Irak sau Afganistan. Aceste reţele de traficanţi sunt redutabile iar modul lor de operare i-a suprins multă vreme pe europeni. Această lume a traficanţilor rămîne oarecum în umbră, cel puţin pentru marele public, dar unele dintre practicile lor au fost denunţate în ultimul timp de investigatori, inclusiv de jurnalişti, care au anchetat pe teren.

Faptul că Europa este dotată cu o legislaţie prin care copiii migranţi minori nu pot fi expulzaţi a funcţionat ca o mană cerească pentru sute şi sute, sau poate chiar mii de traficanţi. Ei au reuşit astfel să convingă foarte multe familii afgane sau somaleze sau sudaneze să-şi trimită copiii singuri în Europa. Argumentele lor sună cam aşa: "este mult mai simplu să vă trimiteţi copiii în căutarea unei vieţi mai bune decît să plecaţi şi voi, adulţii, împreună cu ei, pentru că voi riscaţi expulzarea, dar copiii voştri nu riscă nimic". Cu acest discurs au fost ademeniţi mii şi mii de copii din numeroase ţări africane şi asiatice, conduşi în grupuri spre Turcia şi apoi îmbarcaţi pentru a fi depuşi pe insulele greceşti. Traficanţii de copii propun un fel de servicii complet în schimbul unor sume importante, dar uneori se adaptează şi la posibilităţile financiare ale familiilor respective. Cînd acestea nu au suficienţi bani ca să plătească o călătorie din Somalia sau din Afganistan pînă pe insula Lesbos, copiii sunt preluaţi şi puşi la muncă în ateliere clandestine din Iran sau Turcia pentru diverse perioade de timp, astfel încît să-şi poată plăti de fapt singuri traversarea.

In lumina acestor teribile realităţie decizia Marii Britanii de a nu primi copii minori pare justificată. Mai rămîne dilema morală: merită sacrificaţi 3000 de copii, care poate că ar fi reuşit să aibă acces la o viaţă normală în Anglia, pentru ca alte mii de copii să nu cadă în mîinile traficanţilor? Personal nu am răspuns la această întrebare, constat doar că Europa se află într-o situaţie profund inconfortabilă, cînd cele mai frumoase principii pe care le apăra au ajuns să devină un fel de nisip mişcător care o sufocă.