Uniunea Europeană în căutarea unei strategii pe termen lung în privinţa imigraţiei

Nostalgia unei Europe care avea încrede în viitorul ei

Italienii au prevăzut printre altele şi o conferinţă despre viitorul Uniunii Europene într-un edificiu istoric, Muzeul Capitoliu, în aceeaşi sală în care, în 1957, s-a semnat tratatul de la Roma care a pus bazele Uniunii Europene. O manieră de a le aminti participanţilor că integrarea europeană a fost o idee luminoasă, un model atractiv de societate globală în Europa, formulă viabilă spre mai multă prosperitate şi mai multă libertate.

Ori, iată că după 60 de ani de construcţie europeană, edificiul comun se află într-o stare critică şi supus unor numeroase presiuni. Marea Britanie reflectează serios la părăsirea casei comune. În mai multe ţări cîştigă teren electoral diverse forţe populiste, naţionaliste, eurosceptice sau de-a dreptul neofasciste. In exterior Uniunea Europeană nu mai este percepută ca fiind o mare putere economică, militară şi diplomatică. Iar presiunea migratorie riscă să perturbe în mod profund Europa şi să-i modifice chiar "natura", după cum afirmă ministrul italian al finanţelor, Pier Carlo Padoan.

La fel ca şi Grecia, Italia se simte acum vulnerabilă în faţa fluxului de migranţi şi refugiaţi. De la începutul anului au debarcat pe ţărmurile Italiei aproape 29 000 de migranţi, cifră comparabilă cu ceea ce s-a întîmplat perioadele similare în 2014 şi 2015. Cu diferenţa că în anii trecuţi migranţii luau calea Europei de nord, în timp ce acum, în virturea noilor reguli adoptate de Uniunea Europeană şi a numeroaselor bariere de sîrmă ghimpată care apar, aceşti migranţi riscă să rămînă blocaţi în Italia.

Un plan italian de reducere treptată a presiunii migratorii

Pentru guvernul italian nici proiectul de instituire a unei amenzi pentru ţările europene care refuză refugiaţi nu înseamnă o ameliorare a situaţiei. Autorităţile de la Roma constată de fapt că oamenii care debarcă pe ţărmurile italiene nu mai sunt nici sirieni, nici irakieni şi nici eritreeni, deci candidaţi la azil credibili.

Vasele fragile şi alte instalaţii plutitoare care ajung în Sicilia pornind de pe ţărmurile Libiei aduc cu ele în special africani din zonele afectate de diferite dezastre în Sahel sau în alte regiuni îndepărtate.

Italia nu-şi ascunde agasarea nici faţă de vecinul ei din nord, Austria, care a adoptat un fel de politică de tip “imigraţie zero” şi ameninţă să instituie controale severe în zona trecătorii Brenner. O măsură mai de periculoasă decît criza prin care a trecut moneda euro acum cîţiva ani, declară autorităţile italiene.

Pe fondul acestor angoase, nemulţumiri şi semnale de alarmă, Italia propune un plan numit "Migraţie Compact". Roma propune de fapt, şi ideea nu este nouă, ajutorarea ţărilor de unde provin migranţii, precum şi semnarea cu Libia a unui acord după modelul turc.

La discuţiile de la Roma este aşteptat (mîine) şi Sfîntul Pontif, care pledează des pentru o "revitalizare a Europei". Avem nevoie de noi fundamente, spune deseori papa Francisc, trebuie să reconstruim casa comună astfel încît ea să redevină "o referinţă pentru umanitate".

Să revenim însă la propunerile italiene care sunt expresia unei viziuni pe termen lung în materie de imigraţie. Ajutorarea ţărilor de unde provin sute de mii de năpăstuiţi presupune eforturi concertate şi strategii complexe, înafară de partea bănească. Iar efectele nu sunt niciodată vizibile imediat, aş spune chiar că un astfel de plan are nevoie de decenii întregi pentru a deveni eficient. Sigur, mult mai simplu ar fi semnarea unui acord cu Libia, după modelul celui deja semnat cu Turcia.

Să nu uităm încă că în Europa puţin lideri consideră că acordul impus de fapt de turci ar fi o mare victorie diplomatică europeană. In Franţa chiar şi presa de stînga denunţă şantajul operat de turci care recurg la arma migraţiei pentru a cere liberă circulaţie pentru cetăţenii turci în Europa. Cotidianul Le Figaro aminteşte în context că Franţa şi Germania au accept liberalizarea vizelor pentru cei 79 de milioane de turci impunînd însă o clauză, de suspendare a măsurii în cazul în care apar probleme. Pentru moment, şi în anii următori, probabil că nu vor fi însă probleme din simplul motiv că numai 10 la sută dintre cetăţenii turci dispun de un paşaport. Si în plus Turcia trebuie să introducă paşapoarte biometrice. Merită deci să li se dea o şansă turcilor, nimeni nu ştie cum vor evolua evenimentele şi mai ales istoria.

Poate că din această criză a migraţiei şi din şantajul Ankarei va avea de cîştigat mai tîrziu democraţia în Turcia, libera circulaţie în mod normal înseamnă şi circulaţie a ideilor legate de libertate.