
Special Paris
Lupii singuratici radicalizaţi, noua spaimă a Occidentalilor
atact_paris.jpg

Organizaţia stat islamic are pe alocuri structura unui adevărat stat : are de exemplu o armată formată din trei corpuri : localnicii, emigranţii – străinii care au venit să lupte în Siria şi Irak – şi cei care acţionează în afara aşa-zisului lor califat, un soi de legiune străină care e compusă din aşa-zişii « soldaţi » ai califatului. Din această categorie făceau parte atât jihadistul de la Orlando cât şi cel din periferia Parisului care a ucis doi poliţişti.
Din spusele lui Mathieu Guidère, specialist francez al islamului radical, « aceşti soldaţi ai califatului au apărut în septembrie 2014, doar trei luni după proclamarea « califatului » din Siria şi Irak. Primele crime le-au comis în Algeria după aceea au trecut în Tunisia, Egipt şi Libia. Odată cu intensificarea atacurilor coaliţiei internaţionale – anul trecut, după atentatele de la Paris – soldaţi ai califatului au început să apară în ţările-ţintă occidentale : SUA, Marea Britanie şi Franţa. Tot pierzând teren « la ea acasă » - adică în califatul călare peste Siria şi Irak – Organizaţia stat islamic e pe cale să abandoneze ideea de a construi un adevărat stat pentru a se transforma într-o organizaţie teroristă « clasică » spune specialistul francez.
La Orlando şi în periferia Parisului asistăm la măceluri comise de aşa-zişi « lupi singuratici »
Modul de revendicare a diverselor atacuri recente arată şi el o schimbare de strategie : după atentatele de la Paris din noiembrie şi cele de la Bruxelles de anul acesta, Organizaţia stat islamic a constatat că depinde prea mult de mass-media tradiţională pentru a revendica atacurile. « Soldaţii » califatului au fost deci rugaţi să-şi revendice direct acţiunile postând o « dovadă ». Este exact ceeace au făcut şi atacatorul de la Orlando şi Larossi Abballa. Inainte să fie ucis de forţele de intervenţie, jihadistul francez s-a pus în scenă la domiciliul victimelor şi a difuzat filmuleţul video pe Facebook şi a dat două mesaje pe Twitter. De abia după aceea – ca şi în cazul atacului discotecii gay din Florida – agenţia de ştiri a Organizaţiei stat islamic a revendicat şi ea atacul.
Atacatorul din periferia Parisului, un tânăr francez de 25 de ani de origine marocană, fusese condamnat în trecut la închisoare în cadrul unui proces contra unei filiere jihadiste. In cele din urmă însă a fost repede eliberat şi ţinut sub o slabă supraveghere. Niciun indiciu nu arăta că era gata să treacă la un act violent chiar dacă prozelitismul său era binecunoscut. Ca şi la Orlando, modul său operator a fost cel al unui solitar, al unui « lup singuratic » care s-a radicalizat de unul singur în colţul său graţie însă unei puternice influenţe a reţelelelor de socializare.
Eficacitatea acestui tip de atac este imensă având în vedere dificultăţile de a detecta simptomele premergătoare. Mulţi analişti prezic că aceste atentate – Orlando şi periferia Parisului – ar putea relansa recrutarea unor voluntari occidentali şi ar putea « da idei » celor frustraţi care nu au putut pleca « pe front », în Siria sau în Irak. Cum constată un jurnalist de la Le Figaro « trecerea la act a singuraticilor radicalizaţi este unul din stâlpii planului B pus în practică de direcţia Organizaţiei stat islamic pentru a supravieţui campaniei de bombardamente care, pe teren, o obligă să intre din nou în clandestinitate ».