Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Suporterii Tricolorilor, între resemnare şi supărare (REPORTAJ AUDIO LA PARIS)

suporteri_2.jpg

Suporteri români în tribunele lui Parc des Princes înaintea meciului România-Elvetia pe 15 iunie 2016
Suporteri români în tribunele lui Parc des Princes înaintea meciului România-Elvetia pe 15 iunie 2016
Image source: 
Vasile Damian

Meciul România-Elveţia din grupa A a campionatului Euro 2016 s-a încheiat aseară cu scorul de 1-1. Disputată pe stadionul Parc des Princes din Paris în faţa unor tribune arhipline, partida a fost de o factură mediocră spun mai toţi comentatorii. Suporterii români prezenţi în tribune – circa 10-15 mii - au fost şi ei dezamăgiţi de prestaţia Tricolorilor. Impresii, atât înainte de meci cât mai ales după fluierul final.

Ambianţa în tribuna ocupată de români era de zile mari. Inainte de debutul partidei cu Elveţia, pronosticurile erau optimiste. Pesimistul a avut însà dreptate în cele din urmă. După 90 de minute de meci, cele două echipe s-au despărţit cu un scor egal, 1-1. Dacă în prima repriză Tricolorii au dat semne că vor să se bată, reuşind chiar să marcheze primul gol, în partea a doua a partidei jucătorii români parcă au adormit lăsându-i pe elvetici să domine şi să egaleze. Si totuşi tribunele au crezut până în ultima clipă într-o trezire a Naţionalei.

Evident că după terminarea meciului cu un scor care nu oferă României decât un singur punct, părerile erau critice sau resemnate : unora le lipsea coordonatorul de joc român, alţii regretau vedete din trecut precum Hagi. Mulţi dintre suporterii români erau însà foarte critici. Am găsit totusi şi oameni care încercau să păstreze o mină optimistă pentru viitor. Unii mai aveau chiar forţa să cânte după meci dându-ne întâlnire duminică pe stadionul din Lyon, arena pe care se va disputa partida România-Albania. Am dat chiar şi de un suporter francez îmbrăcat în tricoul galben al României – există şi aşa ceva, da ! - care ne-a zis tot binele pe care-l gândeşte despre Tricolori. Pe final, cea mai înflăcărată suporteriţă a românilor era însoţită de un grup de amici vizibil bine dispuşi - şi deci cu atât mai entuziasmaţi - ... mai ales de galerie.

Răspunsul la toate întrebările privind soarta României la acest Euro 2016, duminică seara după meciul de la Lyon dintre Tricolori şi naţionala Albaniei. O echipă ce a fost învinsă aseară de Franţa cu 2-0 şi care se va lupta şi ea din răsputeri ca să se califice în optimile competiţiei.

Suporterii Tricolorilor, între resemnare şi supărare (REPORTAJ AUDIO LA PARIS)