Brexit: peisaj după bătălie

Poate fi blocat "Brexit-ul"? Speculaţii şi comentarii

Ca mai toată lumea, îmi bazez comentariile şi analizele pe informaţiile difuzate de agenţiile de presă şi de mediile de informare europene, pe dezbaterile pe care le văd televizor şi le aud la radio. Dar am în acelaşi timp impresia că lucrurile cu adevărat importante se desfăşoară într-o  zonă invizibilă despre care deocamdată nu ştim nimic. Iar în aceste zile parcă mult mai interesante sunt reflecţiile pe care mi le-au furnizat prin e-mail mai mulţi prieteni din Marea Britanie, decît cele semnate în presă de mari editorialişti.

Iată, de exemplu, ce îmi spune un arhitect scoţian în vîrstă de 50 de ani care trăieşte nu departe de Londra: "Este ridicol faptul că Marea Britanie precum şi Europa au fost întoarse cu susul în jos numai pe baza a 4 la sută din voturile de la referendum. Sigur, înainte de toate premierul nostru este vinovat, pentru că a luat decizia iresponsabilă de a organiza acest referendum. In acelaşi timp, însă, referendumul este un mecanism pseudo-democratic şi simplist pentru rezolvarea problemelor complicate. Popoarele nu răspund întotdeauna direct întrebărilor care li se pun, iar în cazul nostru nu atît Uniunea Europeană a fost respinsă cît elitele care o conduc." Bănuiesc că mai multe milioane de britanici sunt de aceeaşi părere, de unde întrebarea mea dacă nu cumva, în acea zonă invizibilă despre care vorbeam, nu se pregătesc nişte mecanisme de blocare a "Brexit-ului". Nu este exclus ca în acest moment diverşi experţi în materie de tratate sau chestiuni juridice europene să fie deja mobilizaţi pentru a vedea în ce măsură votul britanic ar putea fi invalidat. 

Cotidianul Le Monde publică un articol interesant, nu chiar pe această temă dar nici departe de ea, un articol intitulat "Scoţia ameninţă cu blocarea Brexit-ului." Să nu uităm că Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord este o construcţie sofisticată, şi că în virtutea unei legi din 1998 Parlamentului scoţian i s-au delegat mai multe competenţe. Aşa că nu este exclus să aflăm, cine ştie, peste cîteva luni că refendumul organizat de David Cameron nu a avut baza juridică necesară pentru a deveni literă de lege, fiind de fapt strict consultativ.

Divorţ lung sau divorţ rapid?

In orice caz autorităţile de la Londra nu par grăbite să lanseze procedura de "divorţ", în ciuda unor presiuni europene în acest sens. Putem vedea în această temporizare o anumită "strategie"?

De la bun început opinia publică a fost prevenită că data divorţului real nu va coincide în nici un caz cu data proclamării intenţiei de divorţ, ceea ce s-a produs pe 23 iunie. Concretizarea separării necesită cel puţin doi ani de discuţii şi negocieri. Un comentator francez arăta recent că tratatele care leagă Marea Britanie de Europa conţin zece mii de pagini, şi că vor fi necesari zece ani pentru examinarea tuturor acestor puncte, de la modul în care ar urma să opereze companiile de Low Cost pînă la refondarea cooperării în materie de frontiere şi apărare.

Aş mai spune la acest capitol că referendumul ca mecanism democratic va deveni treptat "suspect" în Europa. La prima vedere el este un instrument al democraţiei directe, dar experienţele din ultimii ani demonstrează că acest mecanism poate fi deturnat sau manipulat, şi că pînă la urmă se adresează mai multe centrilor emoţionali ai omului decît raţiunii.  Pe de altă parte, una este să organizezi un referendum regional (cum a fost cazul duminică în vestul Franţei pe tema construirii unui nou aeroport) şi alta este să organizezi un referendum ale cărui consecinţe pot afecta un întreg continent. Una este să organizezi un referendum pentru luarea unei decizii concrete cu efecte susceptibile să se întindă pe cîţiva ani, şi alta este să organizezi un referendum ale cărui efecte pot schimba viaţa mai multor generaţii.

Franţa: numeroase atuuri pentru a juca un rol de primă mînă

In acest context Franţa are, în mod evident, un rol de jucat, după cum o responsabilitate sporită îi revine cuplului franco-german. Ce propune deci Parisul?

Din declaraţiile de pînă acum rezultă că Franţa ar vrea să întoarcă repede pagina Brexit pentru a relansa împreună cu Germania construcţia europeană. Doamna Merkel, care şi-a pierdut principalul aliat liberal în Europa odată cu opţiunea de divorţ a Marii Britanii, nu pare însă la fel de grăbită.

Intr-un interviu acordat cotidianului Le Monde, fostul premier Alain Juppé, om de dreapta respectat în Franţa, se întreabă însă dacă Parisul are "greutatea" necesară pentru a influenţa evenimentele. Tot aşa, el se mai întreabă dacă François Hollande este omul providenţial în acest moment. "Există momente istorice cînd oamenii de stat trebuie să-şi asume misiunea de a ghida opinia publică şi nu de a asculta de ea", scrie Alain Juppé. Îşi poate asuma oare preşedintele actual al Franţei acest rol? Sau va trebui aşteptat următorul, după prezidenţialele din 2017? Tot ce se poate spune deocamdată este că întrebarea a şi devenit temă de campanie în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor.

Un alt fost prim ministru, Dominique de Villepin, aminteşte într-un articol publicat în Le Figaro că Franţa, în noul context european al celor 27, este singura ţară cu statut de membru permanent al Consiliului de securitate ONU şi care dispune de arma nucleară. Depinde de ea, deci, să-şi valorifice atuurile pentru a-şi forja un nou destin de “leader” european…