
Special Paris
Hollande despre Trump : «Alegerea sa la Casa Albă ar fi periculoasă»
hollande.jpg

François Hollande vrea să facă « Parisul mai atractiv ». În urma Brexitului, şeful statului francez şi-a propus să adapteze legislaţia – inclusiv cea fiscală – pentru a-i atrage în Hexagon şi în particular în capitală pe cei decepţionaţi de Brexit. În opinia sa, odată ieşită Marea Britanie din Uniunea europeană, paşaportul european – necesar băncilor care fac afaceri financiare în zona euro – va dispărea. Un alt punct-cheie evocat de liderul de la Paris: compensaţiile care nu se vor mai putea face la Londra. Atuurile franceze nu lipsesc deci iar «băncile franceze trebuie să se pregătească să recupereze o parte din aceste activităţi », repetă François Hollande. In ciuda votului britanic, preşedintele este convins că creşterea economică a Franţei nu va suferi, va fi de peste 1,6% anul acesta.
Tot din domeniul politicii externe – domeniul « rezervat » preşedinţilor în Franţa – François Hollande estimează că o victorie a candidatului republican Donald Trump la prezidenţialele americane « ar complica raporturile dintre Europa şi SUA. Sloganurile sale diferă puţin faţă de ce cele ale extremei drepte din Europa şi Franţa : frica de migranţi, stigmatizarea islamului, punerea în cauză a democraţiei reprezentative, denunţarea elitelor » spune Hollande în interviul din Les Echos. Intrebat dacă alegerea omului de afaceri în postul de şef al Casei albe ar fi « periculoasă », Hollande răspunde clar şi răspicat « da ». In opinia sa, probabilitatea de a-l vedea pe miliardar ales la preşedinţia SUA nu trebuie minimalizată. « Cei care afirmă că Trump nu poate fi viitorul preşedinte american sunt aceeaşi care ziceau că Brexitul nu va fi niciodată votat » reaminteşte François Hollande. De notat că este pentru prima dată că liderul de la Paris comentează candidatura populistului american. Până acum, doar premierul Manuel Valls se pronunţase estimând că Donald Trump este « un om rău ».
Cei care vor referendum privind apartenenţa Franţei la UE sunt nişte « ucenici vrăjitori »
Pe planul politicii interne, François Hollande profită de lungul interviu din Les Echos pentru a ataca proiectele economice ale pretendenţilor de dreapta la postul de candidat conservator la alegerile prezidenţiale de anul viitor. In opinia sa, toate propunerile lor sunt « eminamente periculoase pentru modelul nostru social. Apropos de cei care – precum extrema dreaptă din Frontul naţional – cer un referendum privind apartenenţa la Europa – Hollande îi descrie drept nişte « ucenici vrăjitori ». Vizibil lansat în campania pentru prezidenţialele de anul viitor fără să se fii declarat însă candidat, liderul socialist promite de partea sa o nouă scădere de impozite pentru clasele mijlocii în 2017.
In esenţă, notează agenţia Reuters, mesajul preşedintelui francez sună cam aşa : « nu regret nimic din ceeace am făcut de 4 ani încoace şi nu mi-am trădat deloc promisiunile electorale ». Următorul sondaj ne va spune dacă opinia publică franceză a apreciat sau nu aceste declaraţii.