Retrospectiva Paul Klee la Paris: unul din marile succese expoziţionale ale anului

In materie de ironie, Paul Klee este un mare maestru. In foarte multe dintre pînzele şi desene sale el aruncă o privire ironică dar şi mirată asupra lumii. El este prin excelenţă artistul care se refugiază într-o atitudine ludică, parodica şi satirică, fiind în acelaşi timp şi un mare poet. Această atitudine îl face să fie de fapt unic în istoria modernă a artei, şi se regăseşte în multe dintre cele 10 000 de lucrări, de toate genurile, pe care le-a lăsat.

Expoziţia de la Beaubourg propune o excelentă călătorie şi iniţiere în universul lui Paul Klee, structurată în şapte secţiuni tematice. In paralel  descoperim şi biografia acestui artist germano-elveţian care a trebuit să fugă de nazişti şi a sfîrşit prin a-şi găsi refugiu la Berna, în Elveţia. De notat că toate marile colecţii internaţionale au colaborat la crearea acestei restrospective, cea mai mare consacrată lui Paul Klee în Franţa din 1969 încoace.

Merită să amintim că artistul avea o întreagă teorie privin demersul ironic, inspirată din preceptele filozofului Fredrich Schlegel care scria următoarele: "Practica ironiei trebuie să fie în acelaşi timp glumă şi seriozitate, deschidere nelimitată şi profundă disimulare."  Paul Klee a ştiut ca nimeni altul să traducă acest demers în artă, iar el însuşi vorbea despre ironie ca despre o "bufonerie transcendentală".

Acest eveniment expoziţional de la Paris este cu totul excepţional şi prin faptul că 60 la sută din operele reunite cu această ocazie nu au fost niciodată prezentate în Franţa.

Parcursul tematic se deschide cu primii ani ai artistului, cînd acesta privilegia desenul satiric şi caricatura. In 1911, în urma unei călătorii în Franţa, el a descoperit cubismul şi a fost marcat puternic de Cézanne, Braque, Picasso… Ceea ce nu-i anihilează însă spiritul critic şi dorinţa de a se distanţa de cubism căruia îi reproşează "lipsa de vitalitate" şi faptul că este "prizonier în propriile sale structuri".  

Paul Klee a mai asimilat însă, în demersul său, libertatea încărcată de revoltă a dadaiştilor, precum şi dimensiunea onirică şi poetică a suprarealiştilor. Mai tîrziu, ca profesor şi adept al mişcării Bauhaus, el se hrăneşte din constructivism, design, estetica raţională… O altă etapă de creaţie începe în anii 30 după o călătorie în Egipt, cînd îşi pune probleme legate de vechile civilizaţii, inclusiv de semnele lăsate de primii "artişti" ai omenirii în grote şi în peşteri.  

Paul Klee a avut încă în cursul vieţii sale bucuria de a-şi vedea opera apreciată în Europa şi în Statele Unite, chiar dacă naziştii l-au plasat în categoria "artiştilor degeneraţi". Timpul n-a făcut însă decît să-i accentueze originalitatea şi să-l ridice şi mai sus pe piedestalul celor care impun mai mult decît un stil: o filozofie de viaţă, o manieră de a reflecta asupra lumii precum şi chei de înţelegere a contradicţiilor şi etajelor invizibile ale acesteia. Este în orice caz senzaţia cu care ies vizitatorii de la expoziţia de la Beaubourg.